Cât (te) pot costa, de fapt, datele în roaming după 15 iunie? 😉 (Vodafone)

Vodafone a început comunicarea pentru 15 iunie 2017, moment în care, conform unui acord UE comunicat în formă finală în vara lui 2015 și anunțat de ANCOM la începutul acestui an, clienții care călătoresc in spațiul Uniunii Europene vor beneficia de aceleași facilități ale abonamentului pe care le au și în țară.

Însă nu e tocmai așa, Vodafone a publicat Politica de Utilizare Rezonabilă, pe care o să o discutăm imediat. Acum, iată, întâi, conținutul sms-ului primit astăzi:

Din 15 iunie te vei bucura de beneficiile nationale de acasa si in roaming in SEE (EU, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia). Beneficiile pe care le aveai in roaming le vei putea folosi in continuare, iar in zonele mentionate mai sus se vor consuma numai dupa terminarea celor din abonament. Dupa consumarea tuturor beneficiilor, tarifele de roaming pentru min/SMS/MB in zonele mentionate vor fi cele nationale.

Mai multe detalii despre reguli de consum pe Vodafone Roaming.

Bun. Politica de Utilizare Rezonabilă. (de aici)

Acum, două lucruri sunt de menționat și de discutat la întreaga poveste cu datele în roaming, ca să nu spuneți mai târziu că nu ați știut. 🙂

1. Ce beneficii ai, de fapt?

Sunt sigur că și ceailalți operatori telecom vor comunica pentru roaming faptul că abonații vor avea posibilitatea să folosească beneficiile nationale de acasa si in roaming, când, de fapt, nu e chiaaaaar așa, iar Vodafone o comunică, ulterior, foarte clar:

Beneficiile de internet pe mobil incluse în abonamentul naţional (inclusiv extraopțiuni, bonusuri sau alte beneficii) sunt limitate pentru consumul în Roaming în SEE.

Mai mult decât atât, există (la Vodafone) chiar și o formulă prin care poți calcula volumul de date disponibil în roaming.

X GB = 2 * (preț abonament (cu TVA) / 9,163)

Abonamentul meu cu tot cu TVA este de 11.7929 euro. Conform formulei de mai sus, eu am gratuit în roaming până la 2.574 GB. În țară am 10 GB. #doarzic

2. Utilizare abuzivă

Pe langă fomula de mai sus se aplică și o altă limitare, definită ca utilizarea excesivă, abuzivă sau anormală. Există și o explicație a ceea ce înseamnă utilizare excesivă, abuzivă sau anormală, care se aplică, din câte îmi dau seama, cazurilor în care ai vrea să folosești o cartelă din România exclusiv în afara țării (cei plecați la muncă în UE, de exemplu).

Alte păreri?

Costurile de date și voce în roaming ale operatorilor din România este un subiect care mă interesează și pe care îl urmăresc de câțiva ani deja.

Dacă ești interesat de astfel de subiecte, abonează-te la acest blog prin RSS sau la pagina de Facebook costin.ro pentru a fi la curent cu articolele pe care le public pe costin.ro, ori vlogurile pe care le public pe Youtube.

Mulțumesc.

Comentarii prin Facebook

comentarii

Published by Costin

Mai multe despre mine in pagina "Despre mine"! Multumesc!

One comment on “Cât (te) pot costa, de fapt, datele în roaming după 15 iunie? 😉 (Vodafone)”

  1. Eram sigură că trebuie să fie vreo măgărie în spatele chestiei ăsteia. Practic eu, care am abonament de 70 de lei, abonament pe care abia dacă îl folosesc de 8 luni de când am plecat din ţară, dar pe care nu-l pot închide pentru că am nevoie şi de număr de România, nu voi putea beneficia de „minunăţia” de serviciu referitor la datele în roaming, încadrându-mă cu brio la bulina a doua din menţiunile de la utilizare abuzivă. Doamne, cât aştept să termin contractul cu ei! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *