Rutger Bregman – costin.ro

Despre cum am ajuns să citesc O istorie plină de speranță am scris pe Facebook în urmă cu câteva zile. Publicată în 2019, cartea a făcut deja înconjurul lumii. Bonus, în 2020, Bregman a publicat și Utopie pentru realiști, destul de practică, cu o narațiune contemporană cu rețelele sociale în deplină dezvoltare, o carte ce vine la pachet cu prima.

🛒 Ți le recomand în ordinea anilor de publicare. Le poți cumpăra de aici:
📚 Homo Sapiens, o istorie plină de speranță
📚 Utopie pentru realiști

🔔 Abonează-te la blog prin email (vezi sidebar), ori antrenează-ți browserul să-ți trimită notificări când public un articol (vezi clopoțelul din bula albastră de jos). Funcționează și pe mobil (iOS și Android), dar și pe Windows sau MacOS. Mulțumesc.

Azi îți povestesc doar despre prima, revin cu câteva cuvinte și despre Utopie pentru realiști, toate aceste articole fiind strânse sub tagul recenzii de carte, secțiune pe care am început-o cu o carte românească și pe care intenționez să o cresc în perioda ce urmează.

Despre bine și rău

«Homo Sapiens, o istorie plină de speranță» este o carte despre egosim și altruism, despre bine și rău, despre suspiciune și încredere în noi și în specia noastră. Este o carte care, cel mai probabil, îți va schimba modul de a privi lumea, deoarece te trece printre diferite emoții și gânduri – referitoare la informațiile cu care suntem bombardați zi de zi – pe care, cel mai probabil, le ai deja.

Și intuiești că sunt distorsionate.

Istoria lui Bregman pleacă în urmă cu 12.000 de ani de la homo neanderthalis și homo sapiens, și încearcă să deslușească eternul debate al teoriilor diferite pe care le-au avut Hobbes vs. Rousseau despre omenire, trecându-te prin nenumărate studii de psihologie – pe unele demontându-le cu o eleganță incredibilă -, citând, de asemenea, scriitori, filosofi și istorici.

Concluzia este una singură. Credem că suntem răi, iar istoria și cifrele confirmă această teorie. Inclusiv războaiele mondiale și alte atrocități cu care omenirea s-a confruntat de-a lungul timpului sunt dovezi clare ale bunătății, ale altruismului, ale încrederii, oricât de ciudată ți se pare treaba asta, și a faptului că istoria a fost scrisă întotdeauna de invingători. De aici și disonanța creată.

Gândește-te că suntem cea mai bleagă specie de pe pământ. Un pui de cămilă, ori de girafă, poate să meargă după 30 de minute de la naștere, iar unui pui de elefant îi ia 1 oră pentru a începe să se miște singur. Cei mai iscusiți dintre noi ne ridicăm în două picioare după 9 luni. Dacă nu am fi alături unii față de alții, ne-ar mânca și furnicile.

Despre prietenie și imitație

Cu alte cuvinte, de aici pleacă și teoria lui Bregman. Ceea ce ne-a făcut pe noi să dominăm planeta asta nu este faptul că suntem cele mai ascuțite creioane din penar. Specia cea mai inteligentă, ori puternică. Dimpotrivă, acestea au fost cauzele dispariției homo neanderthalis. Noi am putut să devenim specia dominantă deoarece suntem prietenoși și putem imita foarte bine (vezi TikTok).

«Homo Sapiens, o istorie plină de speranță» este o carte despre noi, homo puppy.

Și nu e de mirare că toate animalele pe care le avem pe lângă noi, chiar și cele pe care le mâncăm, au fețe prietenoase. Vaca, porcul, oaia, pisica, câinele, păsările etc. Ori, știați că suntem singura specie care… roșește? Ori a cărei privire o poți urmări, datorită albului ochiului? Sunt mici diferențe care ne ajută să ne cunoaștem mai bine prin transmiterea emoțiilor, ori să avem încredere în noi.

95% din istoria speciei noastre este despre o lume relativ pașnică și egalitară. Am evoluat cooperând, imitând și având grijă unii de alții, lucru care se păstrează și în zilele noastre, indiferent de ce ne spun conducătorii noști și știrile, majoritatea covârșitoare subliniind doar dezastre și alte evenimente neplăcute care ne accesează emoții de vânători-culegători.

Știrile sunt pentru minte ceea ce este zahărul pentru organism, iar imaginea pe care o crează acestea despre noi sunt un fel de nocebo. În cazul în care ajungem să credem că majoritatea oamenilor sunt răi (chiar și managerii care ne conduc în companiile în care lucrăm) ne vom comporta în consecință și vom scoate la rândul nostru ceea ce e mai rău în noi.

Altfel, noi suntem niște mașinării hipersociale, născuți pentru a învăța (de aceea avem și creierul mare dar nedezvoltat încă de la naștere, motiv pentru care ne ia o veșnicie să ne ridicăm în picioare, de exemplu) și pentru a ne juca. Suntem o specie care ne putem înbolnăvi de singurătate, iar un simplu animal de companie pe lângă noi scade riscul de depresie.

🛒 Ți-o recomand împreună cu Utopie pentru realiști. Le poți cumpăra de aici:
📚 Homo Sapiens, o istorie plină de speranță
📚 Utopie pentru realiști

🔔 Abonează-te la blog prin email (vezi sidebar), ori antrenează-ți browserul să-ți trimită notificări când public un articol (vezi clopoțelul din bula albastră de jos). Funcționează și pe mobil (iOS și Android), dar și pe Windows sau MacOS. Mulțumesc.

Despre civilizație și degradare socială

Rutger îi dedică în carte destul de mult spațiu lui Jean-Jacques Rousseau, un filosof francez ale cărui cărți au fost arse, iar el a fost judecat și persecutat pentru teoriile sale aflate la polul opus față de cele ale lui Thomas Hobbes, filosof britanic, la fel de cenzurat, condamnat și criticat, a cărui teorie pesimistă spune că omul este rău de la natură.

Născut câteva decade după Hobbs și de cealaltă parte a Canalului Mânecii, Rousseau spune că noi suntem buni în adâncul sufletului, doar că civilizația ne-a distrus. Iar declinul a început într-o perioadă în care clima devenind mult mai prielnică iar populația globului fiind în continuă creștere, cineva a împrejmuit o bucată de pământ și a spus: «E a mea».

A fost începutul statului primitiv, iar acest lucru s-a întâmplat nu mai departe de 11-12.000 de ani de zilele noastre, timpuri în care s-au construit și primele structuri de apărare, neexistente până în acel moment. Odată cu primele așezări viața religioasă s-a schimbat și ea radical, fiind pentru prima dată când oamenii au început să creadă în zei puternici și răzbunători.

Astfel a apărut și noțiunea de păcat, iar preoții au decis cum să plătim pentru greșelile noastre. Și iată cum ne aflăm iarăși în fața unei disonanțe. Propovăduirea binelui și a iubirii prin existența pedepselor și a iadului, in diferitele lor forme.

Despre ceea ce hrănim și cum devenim ceea ce predăm

Există o parabolă care circulă și pe internet de ani buni de zile. Are autor necunoscut, dar online este atribuită tuturor națiilor și triburilor. 🙂 Ai citit-o, cel mai probabil, și prin alte cărți (este și în cartea lui Rutger) și am să o redau mai jos într-o variantă simplificată deoarece cuprinde fix adevărul pe care-l descrie Bregman în carte și de care mulți nu mai sunt convinși de el.

Într-o zi, un bunic îi spune nepotului său:
– În tine se dă o luptă între doi lupi. Unul este rău, furios, lacom, gelos, arogant, agitat și scandalagiu. Celălalt este bun, pașnic, iubitor, modest, generos și de încredere. Acești doi lupi nu se luptă doar în tine, ci se luptă în fiecare dintre noi.
– Care dintre lupi va câștiga? întreabă nepotul, după câteva clipe de gândire.
– Lupul pe care-l hrănești.

«Homo Sapiens, o istorie plină de speranță» este o carte pe care ți-o recomand cu ambele mâini, fiindu-mi recomandată în același mod. Este o carte despre noi și despre tine. Este o carte care te va ajuta să înțelegi mult mai bine lumea în care trăim, oamenii și acțiunile lor, precum și alte cărți pe care le vei citi.

În plus, îți va inocula o foame incredibilă de a citi, de a descoperi și alți autori, ori alte teme pe care cel mai probabil nu le-ai abordat până acum deoarece trăim destul de rapid, ori chiar de a reciti cu alți ochi cărți care ți-au plăcut, ori te-au marcat în trecut.