Category: offline

Nici tu si nici viata ta nu sunt lucrurile pe care le ai | 📚 «Adio, lucruri!» de Fumio Sasaki

Am început să scriu mai rar pe blog, iar asta pentru că în luna martie m-am tot jucat cu/pe rețelele sociale. Am intrat puțin în lumea TikTok-ului (aveam destul de multe lucruri restante în ceea ce privește diversele funcționalități prezente acolo), iar despre cărți am început să public în fiecare zi pe contul meu de Instagram. Nu am luat vreo decizie ce voi face cu blogul de față. Trăim, vedem.

Am citit recent încă o carte despre minimalism. Este vorba despre 📚 «Adio, lucruri!» de Fumio Sasaki, un japonez care cred că a dus treaba asta puțin la extrem, trăind cu puțin peste 100 de obiecte într-un spațiu de sub 20m2, însă tind să cred că e destul de doable. Ce e sigur este că această cartea face cât toate cele 4 cărți pe care le-am citit iarna asta pe aceeași temă:

La ce faimă are Sasaki te-ai aștepta ca 📚 «Adio, lucruri!» să fie cea mai radicală carte despre filosofia minimalistă pe care ai putea-o citi vreodată, însă nu este așa. Mai radicală mi se pare Marie Kondo. 📚 «Adio, lucruri!»  este o carte despre minimalism, da, însă mi se pare mai mult decât atât. Este o carte despre fiecare dintre noi, o carte despre o filosofie de viață sănătoasă.

Ți-o recomand împreună cu 📚 «Micul infinit» de Dominique Loreau, o carte care se citește ușor și ale cărei 180 de pagini conțin scurte povești, sfaturi și citate ușor de parcurs și de înțeles de către oricine. E îndeajuns. Restul din lista de mai sus le poți citi doar pentru îmbunătățirea vocabularului, ca să nu-ți ieși din ritm și să citești ceva ușor, ori de curiozitate.

Până vei citi 📚 «Adio, lucruri!», îți mai recomand și filmul de mai jos. Este vorba despre un tânăr care, pentru a descoperi ce este important pentru el în viață, și-a băgat absolut toate lucurile într-un depozit și a stabilit 2 reguli. Prima să nu mai cumpăre niciun obiect timp de un an de zile, iar cea de-a doua regulă să ia din depozit un singur obiect pe zi.

Experimentul pleacă de la seara în care stă în pielea goală într-un apartament gol, iar primul obiect pe care-l ia din depozit este o haină lungă, în care și doarme în prima noapte cu picioarele în mâneci, lucru pe care-l descoperă din nevoie. M-a impresionat foarte mult bunica lui, o femeie simplă cu o filosofie de viață super sănătoasă. E genul de bunică pe care cu toții ne dorim să o avem.

Vizionare plăcută!

Ce inseamna sa fii lider?

Lider este un alt cuvânt (remember a asuma?) care, în ultimii ani, în plin consumerism și hedonism, și-a diluat / schimbat sensul. În ziua de astăzi mulți manageri se autointitulează ori sunt recunoscuți ca lideri, doar pentru că, de exemplu, plătesc salariile la timp. Mai mult, zilele astea în care Rusia încearcă ocuparea Ucrainei, am fost surprins să aud că și Vladimir Putin este un lider.

Astăzi voi termina 📚 «Liderii mănâncă ultimii», o carte scrisă de același Simon Sinek de la care am mai citit și alte două super cărți din seria #mustread: 📚 «Incepe cu DE CE», ori 📚 «Jocul infinit». 📚 «Liderii mănâncă ultimii» se dorește a fi o perspectivă antropologică asupra leadershipului și răspunde la întrebarea: de ce unele echipe lucrează mai bine împreună, iar altele nu?

La începutul cărții, înainte de prefață, Simon Sinek a lăsat și o explicație a termenului cu care sunt total de acord, explicație pe care am decis să o las ca semn de carte pe blog, pentru momentul acela când auziți că cineva este un lider, iar la voi în cap circuitele se ard unul după altul. 🙂

Liderii sunt cei care se avântă primii în necunoscut. Ei se napustesc spre pericol. Ei își lasă la o parte propriile interese pentru a ne proteja sau pentru a ne duce spre viitor. Liderii ar sacrifica imediat ceea ce le aparține pentru a proteja ceea ce ne aparține. Și nu ar sacrifica ceea ce e al nostru pentru a salva ceea ce e al lor.

Asta înseamnă să fii lider.

Înseamnă că ei aleg să înfrunte primii pericolul, avântându-se spre necunoscut. lar atunci când suntem siguri cà ei vor avea grijà de noi, vom mărșălui în urma lor și vom munci neobositi pentru a le împlini viziunea și ne vom numi cu mândrie adepții lor.

Mai multe astfel de articole găsiți urmărind tagul semne de carte.

Pentru alte cărți, vă semnalez maratonul Biblioteca.

Lectură plăcută!

22 de citate stoice despre fericire, bogatie si placere | 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca)

Acest articol este o continuare la 16 citate stoice despre timp din cartea 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca).

📚 «Alt timp nu am» este o carte pe care am citit-o în noiembrie anul trecut, finalul lui 2021 fiindu-mi destul de prins în filosofie, nu neapărat stoică, cu autori diverși printre care și Donald Robertson, Nassim Nicholas Taleb, Marie Robert, Seneca, dar și Shunryu Suzuki, Dominique Loreau, Marie Kondō, ori psihiatrul Ichiro Kishimi, un mare admirator al lui Alfred Adler.

📚 «Alt timp nu am» este publicată de Editura Seneca, are puțin sub 180 de pagini și conține două dialoguri: Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae), un dialog între Seneca și Paulinus – Pompeius Paulinus, o rudă a soției lui Seneca, și Despre viață fericită (De vita beata), un dialog între Seneca și Novatus – Annaeus Novatus a fost fratele lui Seneca (și-a schimbat ulterior numele în Iunius Gallio).

Stoicismul a fost (și este) destul de critic la adresa hedonismului, curent pe care consumerismul anilor pe care îi trăim și rețelele sociale l-au dus rapid într-o extremă ce pare a fi greu de recuperat – fapt semnalat și de către psihiatrii și psihologii din ultimele decenii (vezi 📚 «A avea sau a fi» de Erich Fromm), cu tot trendul ascendent al curentului stoic.

În acest articol am ales să public câteva citate despre fericire, bogatie si placere, citate pe care le-am subliniat cu highlighter-ul în dialogul dintre Seneca și Novatus, fratele lui, din Despre viață fericită (De vita beata). Obișnuiesc să subliniez cu highlighter-ul în toate cărțile pe care le citesc, pentru momentele în care le recitesc, iar Seneca este, din acest punct de vedere foarte generos. 🙂

Here it goes. 🙂

Despre viața fericită (De vita beata)

Câtă vreme rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul și strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcții, viața ni se va irosi în diverse direcții, viața ni se va irosi între drumuri rătăcite și se va scurta, oricât ne-am strădui, din răsputeri, zi și noapte.

Când drumul duce în sens contrar, graba este cea care provoacă îndepărtarea.

Când mă gândesc la câte am spus, îi invidiez pe cei muți.

Odată ce a fost îndepărtat tot ce ne ațâță și ne provoacă teamă, urmează pacea neîntreruptă, libertatea.

Este fericit omul care nu cunoaște un bine mai mare decât acela pe care și-l poate oferi singur.

L-aș putea numi fericit pe omul care se ține departe atât de dorință, cât și de teamă, prin darul rațiunii, fiindcă și pietrele sunt lipsite de teamă și tristețe și nu mai puțin dobitoacele; totuși, nimeni nu le-ar putea numi pe acestea fericite, pentru că sunt lipsite de înelegerea fericirii.

Fericit este cel împăcat cu condiția sa și cel care iubește ceea ce are.

Plăcerea tinde către punctul în care încetează și, de când începe, ea are reprezentarea sfârșitului.

Virtuțiile se vor afla acolo unde este acord și unitate: dezacordul însoțește viciile.

Faci o greșeală când mă întrebi de ce caut virtutea. […] De ce îmi pomenești păcerea? Eu caut ce este bine pentru om nu pentru pântecele său.

Eu îmbrățișez plăcerea, eu o țin în frâu; tu te bucuri de plăcere, eu mă servesc de ea.

Nu Epicur i-a împins către o viață depravată, ci ei, dedați viciului, își ascund depravarea în sânul filosofiei și aleargă cu toții în direcția în care aud că este elogiată plăcerea și nu iau în considerație cât de sobră și de cumpătată este acea plăcere a lui Epicur, ci se reped în zbor spre un singur nume,căutând un fel de justificare și o acoperire pentru poftele lor.

Ei pierd astfel singurul lucru bine care le mai rămânea în răutatea lor, rușinea păcatului: căci se laudă cu cele de care ar trebui să roșească și se fălesc cu viciul.

Cel care urmărește plăcerea nu își cumpără plăceri ci se vinde pe sine plăcerilor.

«Totuși, ce anume împiedică să se amestece laolaltă virtutea și plăcerea și să se împlinească binele suprem, care să fie în același timp și moral și plăcut?»

Răspunsul este că partea morală nu poate fi decât morală, iar binele suprem nu își va păstra integritatea dacă va vedea în sine ceva diferit de partea sa mai bună

Să nu ne lăsăm tulburați de cele pe care nu stă în puterea noastră să le evităm.

Dacă un om s-a așezat dincolo de dorința de a avea ceva, ce i-ar putea lipsi?

Pretinde de la mine nu să fiu la fel ca cei mai buni, ci mai bun decât cei răi.

Discutați despre viața unuia, despre moartea altuia și, când auziți numele unor bărbați deveniși ari datorită unor merite deosebite, lătrați precum latră cățeii mci când întâlnesc persoane străine; căci este în interesul vostru ca nimeni să nu pară mai bun, de parcă virtutea altuia ar fi un reproș pentru lipsurile voastre.

Înțeleptul nu se socotește nedemn de nici unul dintre darurile sorții: nu iubește bogățiile dar le preferă; nu le primește în suflet, ci în casă.

Dacă băgăția îmi va scăpa printre degete, nu îmi va lua nimic în afară de ea însăși, în timp ce, dacă te va părăsi pe tine, tu vei rămâne împietrit și te vei simți deposedat de tine însuți. În ochii mei, bogăția ocupă un loc oarecare, în ai tăi, locul cel mai important; în fine, bogăția este a mea, în schimb tu îi aparții.

Oriunde se găsește o ființă umană, se găsește și prilej de a face un bine.

În casa bărbatului înțelept bogăția are locul unui sclav, iar în a celui prost, locul unui stăpân.

Vezi și pagina Biblioteca, poate te inspiră și alți autori sau cărți.

Lectură plăcută!

📚 Februarie 2022: 7 carti, intr-o luna pe care am botezat-o Februaryalom

Dacă Ianuarie i-am dedicat-o psihiatrului neamț Erich Fromm (cu 4 dintre cele 13 cărți citite) și am denumit-o Frommnuarie, în luna februarie, ajutat și de provocarea unui grup de pe Goodreads, mi-am propus să citesc cât mai multe cărți scrise de de Irvin Yalom, un psihiatru destul de la modă în acești ani în România. Poate nu la fel de la modă precum Gabor Mate, dar pe acolo.

A fost o lună scurtă, în care majoritatea cărților citite au fost de psihologie, dar am citit și două de filosofie, una scrisă de psihiatrul adlerian Ichiro Kishimi din Japonia (remember 📚 «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti», o carte pe care am citit-o prin noiembrie?) pe același model al discursului socratic ca cea amintită în paranteză și 📚 «Arta de a fi fericit» – Arthur Schopenhauer.

Le recomand pe ambele, m-au ajutat să trec de atâta psihologie citită în februarie: teoria analizei tranzacționale a lui Berne și cazurile din cabinetul doctorului Yalom. Altfel, am ajuns să-mi placă de tristul, zgârcitul și pesimistul de Schopenhauer. 🙂 L-am descoperit recent și  sunt la a doua carte scrisă de el. Pe prima, 📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate», am citit-o în ianuarie.

Revenind la psihologie, deși a fost o lună a lui Yalom, recomandarea mea merge către Berne.

Eric Berne. Este unul dintre autorii mei favoriți (alături de alt Eric, Erich Fromm, dar din total alte motive), cel care a dat psihanalizei și omenirii ăsteia analiza tranzacțională. Am mai amintit despre el când am citit 📚 «Jocurile noastre de toate zilele» în vara anului trecut. Luna trecută am citit «Ce spui după Bună ziua?», un manual de psihiatrie ce tratează comportamentelor noastre sociale.

Recomand cu ambele mâini, vezi tagul Eric Berne.

Acum, Yalom. Autobiografia 📚 «Călătoria către sine» mi-a plăcut. Se citește ușor, iar pentru mine a fost impresionantă datorită faptului că a trăit una dintre cele mai mișto perioade ale psihanalizei post-freudiene și adleriene, în ideea în care i-a prins și i-a și cunoscut pe o grămadă de alți psihiatri despre care am auzit, ori pe care i-am citit. Exemplu? Viktor Frankl.

Celelalte trei cărți sunt despre cazuri pe care le-a întâlnit în cabinetul propriu ori pe care le-a share-uit cu alți colegi de breaslă. Mi-a plăcut 📚 «Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie», primele cazuri din 📚 «Mama și sensul vieții» (la care am renunțat totuși foarte aproape de final, în ultimul capitol), iar «Cu fiecare zi mai aproape» m-a aproape plictisit.

Per total, Yalom scrie frumos, însă nu și-a căpătat un loc în topul psihiatrilor pe care-i pot citi oricând, atât cu interes cât și cu plăcere. Am observat totuși un fir roșu care-i leagă aproape toate cărțile pe care le-am citit, iar acela este joaca de-a transferul și contra-transferul cu o parte din pacienții (dacă cu chiar toți) care i-au trecut pragul cabinetului.

Și, apropo de asta, citind 📚 «Mama și sensul vieții» mi-am adus aminte o remarcă pe care a făcut-o soția lui după ce a citit manuscrisul nu-mai-știu-al-cărei-cărți: “Câte fantezii sexuale de-ale tale mai trebuie să afle o Americă întreagă?” (citat aproximativ).

Iată și lista cărților pe care le-am citit în Februaryalom.

Filosofie

  • «Arta de a fi fericit» – Arthur Schopenhauer | 🛒
  • «Curajul de a fi fericit» – Ichiro Kishimi | 🛒

Psihologie

Autobiografii

  • «Călătoria către sine» – Irvin Yalom | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Altfel, am atins 40% în reading challenge-ul pe care mi l-am propus anul acesta. Uite o idee bună pentru oricine vrea să mențină un ritm de citit. Goodreads este o rețea socială dedicată cărților și cititorilor de cărți care are o secțiune ce te poate ajuta să reușești să termini un număr de cărți în anul curent. Sunt peste 4 milioane de oameni care s-au înscris anul acesta. 🙂

Lectură plăcută!

16 citate stoice despre timp din cartea 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca)

📚 «Alt timp nu am» este o carte pe care am citit-o în noiembrie anul trecut, finalul lui 2021 fiindu-mi destul de prins în filosofie, nu neapărat stoică, cu autori diverși printre care Donald Robertson, Nassim Nicholas Taleb, Marie Robert, Seneca, dar și Shunryu Suzuki, Dominique Loreau, Marie Kondō, ori psihiatrul Ichiro Kishimi, un mare admirator al lui Alfred Adler.

📚 «Alt timp nu am» este publicată de Editura Seneca, are puțin sub 180 de pagini și conține două dialoguri: Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae), un dialog între Seneca și Paulinus – posibil rudă a soției lui Seneca – și Despre viață fericită (De vita beata), un dialog între Seneca și Novatus – Annaeus Novatus fiind fratele lui Seneca (și-a schimbat ulterior numele în Iunius Gallio).

Stilul lui Seneca l-am încadrat între cel pretențios al împăratului Marcus Aurelius și cel pe înțelesul tuturor al sclavului Epictet. Mai am câteva cărți din opera lui Seneca în bibliotecă, necitite; filosofia stoică pare să prindă un trend ascendent anii aceștia, vorbind, în mare, despre a trăi prezentul (a fi), a ne concentra pe ce pute schimba și a privi moartea ca pe un episod normal al vieții.

În acest articol am ales să public câteva citate despre timp, citate pe care le-am subliniat cu highlighter-ul în dialogul dintre Seneca și Paulinus din Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae). Obișnuiesc să fac asta în toate cărțile pe care le citesc, pentru momentele în care le recitesc :), iar Seneca este, din acest punct de vedere, destul de generos pentru deceniile acestea digitale.

Am să revin cu un alt articol cu citate despre fericire, bogăție și plăcere (asta a sunat de parcă aș fi vreo ghicitoare și dau în cărți de bani și fericire :D), apropo și de critica stoică la stilul de viață hedonist și confuzia des întâlnită în zilele noastre dintre fericire și plăcere.

Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae)

Nu este puțin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut.

Nu primim o viață scurtă, ci ne-o facem scurtă, nu îi ducem lipsa, ci suntem risipitori.

Când își păzesc averile, oamenii sunt foarte zgârciți, totuși, când vine vorba de cheltuirea timpului lor, singurul caz în care avariția este de lăudat, devin risipitori.

Trăiți de parcă v-ar fi dat să trăiți veșnic, niciodată nu ne trece prin minte fragilitatea noastră.

Fiecare își zorește viața și se chinuiește din cauză că tânjește după lucruri viitoare și e dezgustat de prezent.

Nimic nu-l preocupă mai puțin pe omul ocupat decât cum să trăiască.

Nimeni nu pune preț pe timp; se folosesc de el cu atâta larghețe, de parcă ar fi gratuit. În schimb, uită-te la ei când cad bolnavi, dacă pericolul morții se apropie tot mai mult, cum ating genunchii doctorilor!

Nimeni nu își va da anii înapoi, nimeni nu te va aduce pe tine la tine. Viața va înainta așa cum a început, nu se va întoarce și nu se va opri pe loc; nu va scoate niciun zgomot, nu îți va atrage atenția asupra iuțelii sale.

Cea mai mare pierdere de timp este amânarea; le răpește prezentul, promițându-le ceva în viitor.

Viața se împarte în trei etape: cea care a fost, cea care este, cea care va fi. Dintre ele, prezentul este scurt, viitorul îndoielnic, iar trecutul sigur.

Timpul prezent este foarte scurt, atât de scurt încât unora li se pare că nu este deloc.

Cine nu este mai preocupat de cum îi stă părul decât de propria-i sănătate? Cine nu preferă să fie mai bine coafat decât om cinstit?

Nu duc o viață tihnită cei ale căror plăceri le dau mult de lucru.

Spunem că nu a stat în puterea noastră să ne alegem părinții, care le sunt dați oamenilor la întâmplare; totuși, putem fi fiii oricui ne dorim. Există familii formate din cele mai nobile minți. Alege-o pe cea în care vrei să fii adoptat; nu vei dobândi doar numele lor, ci și bunurile lor, care nu trebuie păstrate cu meschinărie, nici nu rea-voință.

Cei care uită trecutul, neglijează prezentul și se tem de viitor au o viață foarte scurtă și foarte agitată; când au ajuns deja la clipa de pe urmă, nefericiții înțeleg într-un târziu că au fost atât de multă vreme ocupați nefăcând nimic.

Niciodată nu vor lipsi pricinile de neliniște, fie că vin din prosperitate, fie din nenoroc.

Vezi și pagina Biblioteca, poate te inspiră și alți autori sau cărți.

Lectură plăcută!

📚 «Cu fiecare zi mai aproape» – Irvin Yalom

De vineri seară am revenit la Schopenhauer (citesc 📚 «Arta de a trăi fericit» cu o introducere de Friedrich Nietzsche), pentru că mi-am adus aminte de el în timp ce citeam 📚 «Cu fiecare zi mai aproape» a lui Irvin Yalom (mi-am propus o lună care să se numească Februaryalom): Schopenhauer zicea că nu-și dă timpul unei cărți dacă aceasta nu-l convinge din primele pagini.

📚 «Cu fiecare zi mai aproape» este o carte pe care Irvin Yalom a scris-o în tandem cu o pacientă, Ginny Elkin, descriind fiecare ședință de terapie din două unghiuri diferite, al pacientului și al psihanalistului. Nu e primul psihiatru care face asta, doar că, citindu-i și pe alții, motivația mi se pare prea comercială. Și i-am dedicat mai mult decât câteva pagini. Aproape jumătate de carte.

Ginny e un personaj feminin cu ceva (mai multe) issues sexuale, care amintește spre deloc de tatăl ei și se consideră o palidă expresie a mamei. Intrase, după cum spune Yalom, direct în “camera raporturile sexuale cu mai mulți bărbați” netrecând și prin “anticamera amorurilor și alinturilor adolescentine” și nu-și putea elibera impulsurile sexuale, deși îi plăcea apropierea fizică a bărbaților.

Ginny este o tipă slăbuță fizic care nu a cunoscut orgasmul în timpul unui raport sexual (avea o voce interioară care se ocupa de asta), dar l-a experimentat prin masturbare, lucru care aparent nu era ceva ce totuși o satisfăcea și, mai mult decât atât, ajungea să se simtă și vinovată deoarece “s-ar fi putut păstra” pentru un bărbat (ex. Karl, prietenul ei).

Yalom mi se pare de multe ori plicticos de descriptiv, aproape ca un film românesc prost din primele două decade post-comuniste, în care o acțiune dura extrem de mult iar accentul se punea pe mișcări repetitive. Exemple? Pași mulți în noapte, în care accentul era de pe mișcarea picioarelor, unul după altul, ori mâncatul unei ciorbe, accentul fiind pe fiecare lingură dusă la gură. 🙂

În plus, o bună parte din ce am citit mi s-a părut a fi și o continuă joacă de transfer și contratransfer dintre Yalom și Ginny (înțeleg că e destul de comun când vine vorba despre un personaj precum Ginny), ceea ce mi-a adus aminte de un pasaj din autobiografia lui Yalom, «Călătoria către sine», în care soția lui îl întreba câte din fanteziile-i sexuale mai trebuie să cunoască întreaga Americă.

Nu cred că e o carte proastă (waste), ci doar o carte care, cel mai probabil, e mult mai potrivită pentru cineva care profesează și are răbdare cu ambițiile literare ale lui Yalom. Scriind asta mi-am adus aminte și de 📚 «Când corpul spune nu – Costul stresului ascuns» a lui Gabor Maté. Cu diferențele clare de subiect și abordare, sentimentul meu a fost, în mare, același.

Now back to Schopenhauer. 🙂

📚 «Ce spui dupa Buna ziua?» – Eric Berne | #mustread #analizatranzactionala

Cred că Eric Berne și psihologia tranzacțională sunt dovada științifică a faptului că în viață nu există scurtături, iar orice reușită reală și sănătoasă a noastră – iar aici nu mă refer la cele pecuniare pe care personal le consider simple șabloane – implică multe layere de atins, înțeles, conștientizat, schimbat, lucrat cu.

Cartea de față pune în discuție patru intrebâri: Cum spui “Buna ziua”?, Cum răspunzi la “Bună ziua”?, Ce spui după “Bună ziua”? și, în principal, trista problemă: Ce face toată lumea în loc să spună “Bună ziua”? La aceste intrebări voi răspunde în continuare pe scurt, iar explicarea raspunsurilor va ocupa tot restul prezentului manual de psihiatrie, care se adresează în primul rând terapeutilor, în al doilea rând pacienților aflați în curs de vindecare și în al treilea rând tuturor celor care vor să asculte.

📚 «Ce spui după Bună ziua?» este e fapt o metaforă, dar, în același timp, unul dintre cele mai bune titluri ale unei cărți pe care le-am citit și a fost scrisă de un psihiatru. Este o carte pe care cei care au urmat un profil real în timpul liceului (și sunt interesați de comportamente) o vor devora, deoarece Berne a reușit ceea ce, cumva, celor care servesc cifre și proceduri de dimineață până seara le-ar plăcea să se întâmple: o reprezentare rațională a comportamentelor și emoțiilor.

Acum, nu te aștepta să găsești o ecuație a durerii provocate de o despărțire, a deznădejdii în urma unei concedieri, a durerii priciniuite de un deces în familie, ori a frustrărilor pe care le ai deoarece nu reușești să-ți explici anumite comportamente pe care le poți considera, la un moment dat, realmente cretine, însă(!) Berne și toată teoria asta a lui în ceea ce privește analiza tranzacțională îți oferă mecanismele de înțelegere pentru a avea o ipoteză cel mai probabil foarte aproape de realitate.

Pentru că, oricât ai vrea, nu poți rezolva o problemă, dacă nu ai definit corect ipoteza, iar în ceea ce privește psihicul nostru, ipoteza este destul de complexă și are multe aspecte, ca să citez un film foarte bun românesc. De asta spuneam mai sus că nu există scurtături. Evident, viața poate fi trăită și fără atâtea cunoștințe, dar acest lucru este caracteristic și unei râme. Iar oameni ca Berne ne ofere posibilitatea de a anticipa inclusiv comportamentele umane sociale.

Analiza tranzactională este o teorie a personalității și a acțiunii sociale și o metodă clinică de psihoterapie, bazată pe analiza tuturor tranzacțiilor posibile între doi sau mai mulți oameni, pe baza stărilor Eului definite specific, având drept repere un număr finit de tipuri stabilite (nouă complementare, 72 incrucișate, 6.480 duplex și 36 unghiulare). Numai vreo 15 dintre acestea apar în mod curent în practică; restul prezintă un interes mai mult academic. Orice sistem sau abordare care nu se bazează pe analiza riguroasă a tranzacțiilor simple, descompunându-le în stările Eului specifice care le alcätuiesc, nu este analiză tranzactională. Definiția de mai sus își propune, de fapt, să stabilească un model pentru toate formele posibile de comportment social uman.

Pentru cei care au deschis pentru prima oară ecranele telefoanelor mobile sau ale laptop-urilor pe costin.ro, am scris despre câteva astfel de exemple în urmă cu câteva săptămâni, în încercarea de a explica grafic o… banală ceartă, de exemplu, folosind cele trei stări ale Eului amintite de Berne în citatele de mai sus: Părinte, Adult și Copil. Articolul este 📖 Cum poti explica grafic o cearta? | modelul Parinte Adult Copil si analiza tranzactionala, iar una dintre imaginile folosite este cea de mai jos.

Acum, 📚 «Ce spui după Bună ziua?» a lui Berne analizează comportamentele umane de-a lungul întregii vieți, segmentând pe vârste, câteodată și pe sexe (mi-am reconfirmat faptul că sunt un feminist, deși am, atât conștient, dar mai ales inconștient, destul de multe layere patriarhale în mine, datorate în mare parte culturii din care provenim), analiza tranzacțională fiind o întreprindere nu neapărat complexă pe cât de interesantă, raportată chiar și scenariilor de viață (foarte interesantă partea asta din carte!).

Este de asemenea posibil să clasificăm serii lungi de tranzacții, mergând chiar până la durata unei vieți întregi, astfel încât comportamentul uman social semnificativ să poată fi anticipat, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

📚 «Ce spui după Bună ziua?» are un pic peste 550 de pagini, a fost publicată pentru prima oară de Eric Berne în anul 1972 în California și publicată în Româna de Editura Trei în 2006. Este împărțită în 5 părți și 27 de capitole în total, iar preferatele mele au fost părțile a II-a (Programarea parentală) și a III-a (Scenariul în acțiune), două capitole care descriu fiecare etapă a vieții (de la copilărie până la moarte) și diferite scenarii de viață și jocurile pe care le jucăm între noi*.

* vezi cartea 📚 «Jocurile noastre de toate zilele» de același Eric Berne.

📚 «Ce spui după Bună ziua?» este o carte care mi-a consumat o săptămână și jumătate (la dialogurile socratice scrise de Platon mi s-a mai întâmplat așa), însă sper ca la un moment dat în viață să pot și studia analiza tranzacțională. 📚 «Ce spui după Bună ziua?» este una dintre acele cărți pe care consider că ar trebui să le citim obligatoriu, poate încă din timpul facultății. Cred că-i perfectă pentru perioada în care plecăm de acasă și începem să facem primele greșeli serioase în viață.

Iată și un platouaș, să nu plecați cu mâna goală. 🙂

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚  «Ce spui după Bună ziua?» – Eric Berne | 🛒

Și pentru că vorbim despre cărți must read, vă mai recomand și cărțile de mai jos, acestea fiind cărți pe care le recomand, vorba aceea, cu ambele mâini.

📚 «Când pielea ta e în joc» – Nassim Nicholas Taleb | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒
📚  «A avea sau a fi» – Erich Fromm | 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Lectură plăcută!

📖 Despre schimbare, in 📚 «Curajul de a fi fericit» de Ichiro Kishimi

Weekend-ul acesta am terminat o a doua carte a japonezului Ichiro Kishimi, la 3 luni distanță de la 📚 «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti». Formatul în 📚 «Curajul de a fi fericit» este identic, Filosoful și Tânărul din prima carte continuându-și  dialogul socratic început în urmă cu 3 ani de zile, discurs ce are la bază aceeași teorie a pshihologiei individuale a psihiatrului Alfred Adler.

Ca o paranteză, Ichiro Kishimi are 65 de ani, s-a născut în Kyoto, este filosof (are și un master la Universitatea din Kyoto), psiholog cu orientare clar adleriană (este director al Societății Japoneze de Psihologie Adleriană), iar în prezent predă psihologie educațională și psihologie clinică la Școala de Medicină Orientală Meiji din Suita, Osaka, dar are și un birou privat de consiliere în Kameoka, Kyoto.

Nu vă țin mult cu acest semn de carte, voiam doar să subliniez un lucru despre care am mai amintit pe acest blog în «De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?», un semn de carte (din 📚 «Arta subtila a disperarii» a lui Mark Manson) a cărui idee era următoarea: este imposibil sa devii un om nou fără ca, mai întâi, să suferi pierderea celui care ai fost.

Manson este genial în felul lui prin forma directă și claritatea cu care reușește să integreze și să exprime un conglomerat de idei sănătoase preluate din diferite filosofii și teorii de psihologie. Și, deși de Adler nu îmi amintesc să fi apărut menționat prin cărțile lui Manson, am dat peste dialogul socratic de mai jos, care prezintă filosofia lui Alfred Adler în ceea ce privește schimbarea.

Mergând un pas mai departe, nu pot să nu remarc cât de ticăloasă poate să ne fie propria resemnare când alegem ca timpul să (ne) vindece. Câtă risipă de viață poate zace-n a ne găsi într-un final mulțumirea în anumite contexte și, într-un mod paradoxal, deși știm că nu ne sunt nici pe departe sănătoase, nici nu mai încercăm să le depășim, ajungând, într-un final, să nu mai putem face asta.

FILOSOFUL: […] “Ce este schimbarea?” Dacă ar fi să presupunem și sã folosim o exprimare extremă, procesul schimbării este “insăși moartea”.

TÂNĂRUL: Insăși moartea?

FILOSOFUL: Să presupunem că în clipa de față ești într-o stare de disperare în ceea ce privește viața ta. Să spunem că ți-ai dori să te poți schimba. Dar asta înseamnă să renunți la cel care ai fost până în prezent, să-ți interzici plăcerile pe care le-ai avut și să nu mai fii niciodată cel de până acum, ca și când, realmente, ai fi murit. Fiindcă, odată ce ai făcut asta, vei renaște. Acum, oricât de nemultumit ai fi de poziția ta actuală, ai putea alege moartea? Te-ai putea arunca singur în intunericul fară capăt? Nu este un lucru simplu despre care să vorbești. De aceea oamenii nu doresc să se schimbe și se simt bine așa cum sunt, oricât de grea ar fi viața. Și sfârșesc prin a trăi în căutarea lui “e bine așa cum sunt” pentru a-și susține situația în care se află.

TÂNĂRUL: Hmm.

FILOSOFUL: Prin urmare, când o persoană încearcă să susțină cu tărie: “eu, cel de acum”, ce nuanță crezi că-i va da trecutului său?

TÂNĂRUL: Hmm, altfel spus…

FILOSOFUL: Nu există decât un singur răspuns. Pe scurt, acesta ar fi să-și rezume trecutul spunând: „Am trecut prin multe, dar mă simt împăcat”.

TÂNĂRUL: Ca să afirme asta acum, trebuie să afirme și că a avut un trecut nefericit.

FILOSOFUL: Da. Sunt oamenii pe care i-ai mentionat mai devreme, cei care îți transmit recunoștința lor spunând: “Multumesc că ai fost atât de sever în trecut”. Cu toții încearcă să-și afirme acel “eu, cel de acum”. În consecință, tot trecutul lor se transformă în amintiri plăcute. Nu vor recunoaște educația severă primită doar prin cuvintele de mulțumire pe care ți le-au transmis.

💬 «Moartea nu este deloc ceea ce pare a fi» – Brian Weiss

Filosofii stoici, ori preoții budiști, ce mai tratează subiectul moarte cu o naturalețe ce poate fi enervantă, căci, altfel, în secolul ăsta, moartea este catalogat ca fiind un subiect negativ(ist). Mai sunt câțiva psihiatri, iar cei mai la îndemână pentru exemplificare îmi sunt cei din zona psihogenealogiei. Vezi, de exemplu, o carte care, personal, mi-a plăcut foarte mult: 📚 «Constelatiile familiale – Terapie pentru suflet» scrisă de Bert Hellinger.

O altă carte pe care am citit-o anul trecut a fost 📚 «Multe vieti, multi maestri» scrisă de Brian Leslie Weiss, psihiatru și hipnoterapeut, temele principale pe care acesta le abordează fiind reîncarnarea, regresia vieții trecute, progresia vieții viitoare și supraviețuirea sufletului după moarte. Scrie foarte frumos și așezat, motiv pentru care este unul dintre cei 25 de autori pe care i-am citit anul trecut și pe care i-am și recomandat.

În ciuda recomandărilor de autori pe care i-am citit lately, surpriză, Brian Weiss e contemporan cu noi. 🙂 Apropie 80 de primăveri, nu mai profesează, însă apare pe la conferințe și este destul de activ în social media. Puteți găsi mai multe informații despre activitatea lui pe brianweiss.com, iar dacă aveți cont de Facebook, și aveți, îl puteți urmări aici. Instagram nu are, însă există un cont cu citate. Eu i-am dat follow, deși nu am neapărat o garanție că sunt citatele lui Weiss.

Mi-a plăcut mult postarea lui Weiss de acum două seri de pe Facebook, însă influențat cumva și de faptul că am citit 📚 «Multe vieti, multi maestri». Experiențele pe care le-a avut Weiss cu diverși pacienți în timpul ședințelor de hipnoză sunt realmente din alt film (practic alte vieți), însă l-au făcut pe Weiss să pătrundă în anumite contloane ale minții umane și să trăiască povești și aspecte ale morții cum puțini probabil sunt capabili să le cunoască.

Iar Weiss a scris asta despre moarte:

Death is not at all what it seems. Consciousness is heightened upon leaving the physical body. Colors and sounds are more vivid. Our soul’s path and purpose become clear. We immediately recognize our timeless links to other souls, our eternal relationships. Our spiritual nature is manifest, and in those moments we understand we are immortal beings of wisdom and infinite love.

Brian Weiss, 3 februarie 2022

Moartea este unicul lucru sigur în viața asta, pe care, dacă reușim să-l înțelegem / conștientizăm, poate vom reuși să înțelegem pe deplin că “a trăi” se referă de fapt la “acum”. Că “you only live once” nu e un hashtag pentru pozele cu view din hotelurile de 4 și 5 stele, ci, probabil, începutul unui drum către a câștiga jocul vieții, inclusiv layerele hedoniste și consumeriste ale secolului XX după care majoritatea covârșitoare aleargă de dimineață până seara.

Te invit să lași un comentariu dacă ai citit și alte cărți / autori care tratează subiectul morții din orice punct de vedere. Mi se pare un subiect la fel de interesant precum viața, ori iubirea, de exemplu, pe care am urmărit-o și continui să o fac printre semnele de carte pe care le public pe blog, începând de la filosofii antichității până la psihiatri neofreudieni din secolul trecut, ori gânditori (ca să nu le zicem prea devreme filosofi) contemporani cu noi și de a căror prezență ne putem bucura online.

* photo by kazuend on Unsplash

📚 Ianuarie 2022: 13 carti si 8 recenzii in luna pe care o voi tine minte ca Frommnuarie

Ianuarie 2022 o să rămână în memoria mea ca Frommnuarie, luna în care am terminat stash-ul de cărți scrise de Erich Fromm pe care-l aveam prin casă (mai puțin un ebook). Nu îmi propusesem să-l termin, însă 📚 «A avea sau a fi» a fost ATÂT de bună încât doar Lori Gottlieb a rupt puțin din ritm. 📚 «Patologia normalității» a fost iarăși o carte super bună, dar nici cu 📚 «Limbajul uitat» sau 📚 «Din dragoste de viață» nu-mi este deloc rușine.

Lori Gottlieb scrie foarte frumos. 📚 «Poate ar fi bine să discuți cu cineva» este o carte ușurică în ciuda faptului că sare puțin de 600 de pagini și o recomand oricui este curios de psihologie și psihoterapie, ori celor care vor să meargă la psiholog și nu au curaj. Lori Gottlieb abordează teme și tipologii destul de diversificate din propriul cabinet de psihoterapie, dar și propria experiență de a merge la psiholog.

Și 📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate» a lui Schopenhauer mi-a plăcut mult. Conține o serie de modalități de a conduce o conversație astfel încât, după cum spune și titlul, să poți avea întotdeauna dreptate. Nu se ia în considerare neapărat adevărul, etica, ori bunul simț, ci doar scopul final de a câștiga un debate, de avea dreptate în orice context, chiar dacă enervăm, ori insultăm, partenerul de conversație.

Ca și în cazul cărții 📚 «Psihologia Persuasiunii» a psihologului Robert Cialdini, 📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate» a lui Schopenhauer mi-a plăcut mai mult pentru că te poate ajuta și să înțelegi poziția unui partener de conversație, astfel încât să-ți poți da seama rapid și de cât de mult bullshit intră  în discuție. M-am gândit că cineva trebuie să se folosească de cărțile astea și pentru a demasca nimicul.

📚 «Patul lui Procust» a lui Nassim Nicholas Taleb și 📚 «The Country of the Blind» a lui  Herbert George Wells au fost cumva cărțile de umplutură. Prima conține doar aforisme pe diferite teme, de la etică și X, la politică și Y, unele destul de interesante, în timp ce nuvela lui HG Wells nu depășește în nicio ediție 40 de pagini, însă este citată prin cărțile de psihologie pe care le-am citit recent și i-am acordat o oră într-o seară, în format electronic.

Despre 📚 «Arta de a trăi fără știri» a lui Rolf Dobelli și 📚 «Ești ceea ce citești» scrisă de Jodie Jackson am scris chiar după ce le-am citit. Sunt două cărți ce tratează impactul negativ pe care îl au știrile asupra psihicului nostru, cea a lui Jodie fiind mai temperată, teza ei fiind axată pe stabilirea unei relații mai suportabile cu știrile din mainstream, în timp ce Roft Dobelli este destul de radical în ceea ce privește consumul de știri. Bune ambele.

📚 «Citește! Te rog, citește!» scrisă de Felicitas von Lovenberg ar putea fi, așa cum spune și scriitoarea, o carte la fel de utilă ca o ladă de nisip în Sahara. 🙂 Cred însă că este o carte bună pentru cei care au obișnuința cititului, dar perfectă pentru cei care doresc să înceapă să-și cultive această activitate. Am recomandat-o la pachet cu Marie Robert și Nora Kreft, ambele fiind absolut minunate pentru cineva care nu știe de unde să înceapă aventura asta personală cu cărțile.

Luna mi-am început-o cu o carte despre marketing cu ajutorul influencerilor și creatorilor de conținut. Este vorba de 📚 «Social media influencerii si rolul lor publicitar» scrisă în mediul academic de la Cluj. Cartea se adresează profesioniștilor din industria de marketing și comunicare care doresc să aprofundeze ramura campaniilor cu influencerii, dar cred că poate fi citită și de cei din afara industriei, deși ar putea fi catalogată ca fiind un pic greoaie.

Mi-am dat seama că nu am zis nimic de 📚 «Cooperarea între sexe – Despre femei, iubire și căsătorie: antologie» a binecunoscutului psihiatru Alfred Adler, cel care a pus bazele psihologiei individuale și o metodă de psihoterapie aplicată azi la o scară destul de largă în cabinetele de terapie. În ciuda titlului de TVR2 (psihiatri au această calitate de a da cele mai deloc sexy titluri cărților pe care le publică :D), cartea este foarte șmecheră și este scrisă și pentru profani.

Iată și lista completă a cărților citite în Frommnuarie. 🙂

Psihologie

Filosofie

  • «Arta de a avea întotdeauna dreptate» – Arthur Schopenhauer | 🛒
  • «Patul lui Procust» – Nassim Nicholas Taleb | 🛒

Altele

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Altfel, am atins 25% în reading challenge-ul pe care mi l-am propus anul acesta. Uite o idee bună pentru oricine vrea să mențină un ritm de citit. Goodreads este o rețea socială dedicată cărților și cititorilor de cărți care are o secțiune ce te poate ajuta să reușești să termini un număr de cărți în anul curent. Sunt aproape 4 milioane de oameni care s-au înscris anul acesta. 🙂

Lectură plăcută!