Irvin D. Yalom – costin.ro

Dacă Ianuarie i-am dedicat-o psihiatrului neamț Erich Fromm (cu 4 dintre cele 13 cărți citite) și am denumit-o Frommnuarie, în luna februarie, ajutat și de provocarea unui grup de pe Goodreads, mi-am propus să citesc cât mai multe cărți scrise de de Irvin Yalom, un psihiatru destul de la modă în acești ani în România. Poate nu la fel de la modă precum Gabor Mate, dar pe acolo.

A fost o lună scurtă, în care majoritatea cărților citite au fost de psihologie, dar am citit și două de filosofie, una scrisă de psihiatrul adlerian Ichiro Kishimi din Japonia (remember 📚 «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti», o carte pe care am citit-o prin noiembrie?) pe același model al discursului socratic ca cea amintită în paranteză și 📚 «Arta de a fi fericit» – Arthur Schopenhauer.

Le recomand pe ambele, m-au ajutat să trec de atâta psihologie citită în februarie: teoria analizei tranzacționale a lui Berne și cazurile din cabinetul doctorului Yalom. Altfel, am ajuns să-mi placă de tristul, zgârcitul și pesimistul de Schopenhauer. 🙂 L-am descoperit recent și sunt la a doua carte scrisă de el. Pe prima, 📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate», am citit-o în ianuarie.

Revenind la psihologie, deși a fost o lună a lui Yalom, recomandarea mea merge către Berne.

Eric Berne. Este unul dintre autorii mei favoriți (alături de alt Eric, Erich Fromm, dar din total alte motive), cel care a dat psihanalizei și omenirii ăsteia analiza tranzacțională. Am mai amintit despre el când am citit 📚 «Jocurile noastre de toate zilele» în vara anului trecut. Luna trecută am citit «Ce spui după Bună ziua?», un manual de psihiatrie ce tratează comportamentelor noastre sociale.

Recomand cu ambele mâini, vezi tagul Eric Berne.

Acum, Yalom. Autobiografia 📚 «Călătoria către sine» mi-a plăcut. Se citește ușor, iar pentru mine a fost impresionantă datorită faptului că a trăit una dintre cele mai mișto perioade ale psihanalizei post-freudiene și adleriene, în ideea în care i-a prins și i-a și cunoscut pe o grămadă de alți psihiatri despre care am auzit, ori pe care i-am citit. Exemplu? Viktor Frankl.

Celelalte trei cărți sunt despre cazuri pe care le-a întâlnit în cabinetul propriu ori pe care le-a share-uit cu alți colegi de breaslă. Mi-a plăcut 📚 «Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie», primele cazuri din 📚 «Mama și sensul vieții» (la care am renunțat totuși foarte aproape de final, în ultimul capitol), iar «Cu fiecare zi mai aproape» m-a aproape plictisit.

Per total, Yalom scrie frumos, însă nu și-a căpătat un loc în topul psihiatrilor pe care-i pot citi oricând, atât cu interes cât și cu plăcere. Am observat totuși un fir roșu care-i leagă aproape toate cărțile pe care le-am citit, iar acela este joaca de-a transferul și contra-transferul cu o parte din pacienții (dacă cu chiar toți) care i-au trecut pragul cabinetului.

Și, apropo de asta, citind 📚 «Mama și sensul vieții» mi-am adus aminte o remarcă pe care a făcut-o soția lui după ce a citit manuscrisul nu-mai-știu-al-cărei-cărți: “Câte fantezii sexuale de-ale tale mai trebuie să afle o Americă întreagă?” (citat aproximativ).

Iată și lista cărților pe care le-am citit în Februaryalom.

Filosofie

«Arta de a fi fericit» – Arthur Schopenhauer | 🛒
«Curajul de a fi fericit» – Ichiro Kishimi | 🛒

Psihologie

«Mama și sensul vieții» – Irvin Yalom | 🛒
«Cu fiecare zi mai aproape» – Irvin Yalom & Ginny Elkin | 🛒
«Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie» – Irvin Yalom | 🛒
«Ce spui după Bună ziua?» – Eric Berne | 🛒

Autobiografii

«Călătoria către sine» – Irvin Yalom | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Altfel, am atins 40% în reading challenge-ul pe care mi l-am propus anul acesta. Uite o idee bună pentru oricine vrea să mențină un ritm de citit. Goodreads este o rețea socială dedicată cărților și cititorilor de cărți care are o secțiune ce te poate ajuta să reușești să termini un număr de cărți în anul curent. Sunt peste 4 milioane de oameni care s-au înscris anul acesta. 🙂

Lectură plăcută!

De vineri seară am revenit la Schopenhauer (citesc 📚 «Arta de a trăi fericit» cu o introducere de Friedrich Nietzsche), pentru că mi-am adus aminte de el în timp ce citeam 📚 «Cu fiecare zi mai aproape» a lui Irvin Yalom (mi-am propus o lună care să se numească Februaryalom): Schopenhauer zicea că nu-și dă timpul unei cărți dacă aceasta nu-l convinge din primele pagini.

📚 «Cu fiecare zi mai aproape» este o carte pe care Irvin Yalom a scris-o în tandem cu o pacientă, Ginny Elkin, descriind fiecare ședință de terapie din două unghiuri diferite, al pacientului și al psihanalistului. Nu e primul psihiatru care face asta, doar că, citindu-i și pe alții, motivația mi se pare prea comercială. Și i-am dedicat mai mult decât câteva pagini. Aproape jumătate de carte.

Ginny e un personaj feminin cu ceva (mai multe) issues sexuale, care amintește spre deloc de tatăl ei și se consideră o palidă expresie a mamei. Intrase, după cum spune Yalom, direct în “camera raporturile sexuale cu mai mulți bărbați” netrecând și prin “anticamera amorurilor și alinturilor adolescentine” și nu-și putea elibera impulsurile sexuale, deși îi plăcea apropierea fizică a bărbaților.

Ginny este o tipă slăbuță fizic care nu a cunoscut orgasmul în timpul unui raport sexual (avea o voce interioară care se ocupa de asta), dar l-a experimentat prin masturbare, lucru care aparent nu era ceva ce totuși o satisfăcea și, mai mult decât atât, ajungea să se simtă și vinovată deoarece “s-ar fi putut păstra” pentru un bărbat (ex. Karl, prietenul ei).

Yalom mi se pare de multe ori plicticos de descriptiv, aproape ca un film românesc prost din primele două decade post-comuniste, în care o acțiune dura extrem de mult iar accentul se punea pe mișcări repetitive. Exemple? Pași mulți în noapte, în care accentul era de pe mișcarea picioarelor, unul după altul, ori mâncatul unei ciorbe, accentul fiind pe fiecare lingură dusă la gură. 🙂

În plus, o bună parte din ce am citit mi s-a părut a fi și o continuă joacă de transfer și contratransfer dintre Yalom și Ginny (înțeleg că e destul de comun când vine vorba despre un personaj precum Ginny), ceea ce mi-a adus aminte de un pasaj din autobiografia lui Yalom, «Călătoria către sine», în care soția lui îl întreba câte din fanteziile-i sexuale mai trebuie să cunoască întreaga Americă.

Nu cred că e o carte proastă (waste), ci doar o carte care, cel mai probabil, e mult mai potrivită pentru cineva care profesează și are răbdare cu ambițiile literare ale lui Yalom. Scriind asta mi-am adus aminte și de 📚 «Când corpul spune nu – Costul stresului ascuns» a lui Gabor Maté. Cu diferențele clare de subiect și abordare, sentimentul meu a fost, în mare, același.

Now back to Schopenhauer. 🙂