Curajul de a fi vulnerabil

În octombrie am citit trei cărți ale autoarei Brené Brown, care și-a dedicat ultimele două decenii cercetării câtorva emoții și concepte precum ar fi curajul, vulnerabilitatea, rușinea, sau empatia. Vei spune, cel mai probabil, ce mare șmecherie stă în lucrurile astea care nu-ți aduc like-uri la fotografiile din vancanțe de pe Instagram, ori share-uri pe Facebook?

Well, stă. Sunt diferențele dintre noi și un stâlp, ca să mă exprim plastic. 🙂

Chiar și-așa, ca să cităm un serial clasic deja, de ce-am citi-o pe Brown ca să aflăm despre toate astea? Iar răspunsul este destul de simplu, cel puțin pentru mine. Deoarece Brown s-a lovit de toate aceastea. Și nu numai că s-a lovit de ele, ci a și intervievat câteva mii de persoane, de la copii până la veterani de război, înainte de a publica teorii pe baza acestor concepte.

Cunoști pe altcineva care a făcut asta?

Trei, ziceam, și cred că le-am citit în ordinea potrivită.

«Curajul de a fi vulnerabil»

Prima a fost «Curajul de a fi vulnerabil», probabil cea mai sinceră carte pe care am citit-o, Brown fiind un Mark Manson feminin, doar că mult mai profund. Am și publicat un semn de carte despre valorile si cultura unui grup, pe care mi-ar fi plăcut să mi le însușesc mai devreme, claritatea explicațiilor autoarei subțiindu-mi destul de mult naivitatea și optimismul tembel. 🙂

Este o carte care-ți poate lega filosofia stoică și aplicabilitatea ei în anii pe care-i trăim de teorii ale neo-freudienilor precum Erich Fromm, însă pentru a intra mai bine aș vedea-o la rând după Mark Manson și surorile Nagoski. Ulterior, dacă te împinge curiozitatea, psihanaliști precum Fromm, Adler sau chiar Freud cred că se pot face mai bine înțeleși.

«Curajul în sălbăticie»

A urmat «Curajul în sălbăticie», o carte pe care am simțit-o a fi despre singurătate, preluând și disecând apartenența din «Curajul de a fi vulnerabil». Am citit-o dintr-o suflare, gen, fiind mai mult decât ancorată-n prezent și superficialitatea conexiunilor umane din ziua de astăzi, bazate pe ierarhii și concepte legate, destul de trist, mai mult de verbul a avea decât de a fi (vezi Fromm).

Este o carte care vorbește foarte mult despre fricile noastre de a ne conecta sănătos între noi, de a aparține; despre spiritualitate, concept pe care-l folosim destul de greșit în conversații, și criza spiritualității pe care o traversăm anii aceștia, cartea pleacând de la o premisă foarte dură emoțional dacă o luăm ca atare. Din fericire, sunt aproape 150 de pagini care o vor clarifica. 🙂

Ești liber doar atunci când îți dai seama că nu aparții niciunui loc anume, ci tuturor – locul tău este pretutindeni. Prețul e mare. Recompensa este uriașă.

«Îndrăznește să conduci»

Am încheiat octombrie cu «Îndrăznește să conduci», o carte despre leadership și toate cele amintite mai sus. Recunosc, nu m-au hrănit cum au făcut-o celelalte cărți ale autoarei; citează mulți alți autori și revine destul de des la multe idei pe care le-a diseminat deja, iar în zona de leadership prefer direcțiile și claritatea lui Simon Sinek.

Am extras însă din ea un semn de carte, despre încredere și sistemul BRAVING (despre care vei citi în Curajul în sălbăticie), un instrument creat de Brené Brown din dorința de a configura timpul, cadrul și intenția de care avem nevoie pentru a vorbi despre încredere într-o manieră productivă și practică.

Merită să o citim pe Brené Brown? Răspunsul este da. Este unul dintre autorii ale căror teorii și idei te vor învăța despre emoțiile tale, modalitatea prin care răspunzi la un anumit tip de stres (apropo de rușine și vulnerabilitate într-o lume a celor puternici), dar și despre comportamentele prietenilor noștri, colegilor, sau ale oamenilor pe care-i întâlnim.

Mi-ar plăcea să aud și părerea ta în comentarii, precum și recomandări relaționate cu ideile autoarei.

Până atunci însă, lectură plăcută!

🛒 Le poți cumpăra de aici:

📚 «Curajul de a fi vulnerabil» – Brené Brown | 🛒
📚 «Curajul în sălbăticie» – Brené Brown | 🛒
📚 «Îndrăznește să conduci» – Brené Brown | 🛒

Dacă vrei să faci un platouaș 🙂 care să te țină o lună, ți le recomand împreună cu :
📚 «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒
📚 «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚 «Arta de a iubi» – Erich Fromm | 🛒
📚 «Arta de a fi» – Erich Fromm | 🛒

Poate și Rutger Bregman, însă vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Dacă te preocupă să înțelegi comportamentele umane, dar și emoțiile care le schimbă – chiar și brusc, câteodată -, ori le fac să iasă la suprafață – bine ascunse de fiecare, apropo și de teoria lebedelor negre despre care amintește Chris Voss în Arta Negocierii și pe care o dezvoltă Nassim Nicholas Taleb în »Lebeda neagră» -, acest semn de carte te poate ajuta.

Dar, înainte de acest articol, te invit, te rog, să citești și articolul De unde provine greutatea în a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?. Este un semn de carte despre schimbare, valori și despre răspunsul nostru emoțional la acestea, pe care l-am publicat după ce am citit «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson, în timp ce citeam «Arta de a fi» de Erich Fromm.

Citatele de mai jos sunt extrase din «Curajul de a fi vulnerabil», o carte scrisă de americanca Brené Brown, o cercetătoare care, după câteva mii de interviuri pe care le-a analizat în 12 ani de studiu, a publicat, cel mai probabil, cel mai amplu studiu asupra acestor două emoții asemănătoare cu frica. Vorbim despre rușine și vulnerabilitate, într-o carte meticulos scrisă, de 300 de pagini.

Din experiența mea, poți afla o mulțime de lucruri despre cultură și valorile unui grup, familii sau organizații, punând următoarele zece întrebări:

Care comportamente sunt recompensate? Dar pedepsite?

Unde și cum își cheltuiesc oamenii resursele (timp, bani, atenție)?

Ce reguli și așteptări sunt urmate, întărite și ignorate?

Oamenii se simt suficient de siguri pe ei, încât să vorbească despre ceea ce simt și să ceară ajutorul?

Care sunt “vacile sacre”? Cine-i va scăpa de ele pe ceilalți, cel mai probabil? Cine va dori să le apere?

Care povești sunt mereu repovestite în cadrul grupului și ce valori transmit ele?

Ce se întâmplă când cineva eșuează, când îi dezamăgește pe ceilalți sau comite o greșeală?

Cum este percepută vulnerabilitatea (nesiguranța, riscul sau expunerea emoțională)?

Cât de des întâlnite sunt rușinea și învinuirea și cum iau ele naștere?

Care este toleranța grupului față de disconfort? Disconfortul născut din învățarea și încercarea de lucruri noi, din faptul de a da și de a primi reacții este o normă de grup, sau, mai de grabă, confortul este o valoare a grupului?

[…] cred că forța acestor întrebări stă în puterea lor de a scoate la lumină zonele cele mai întunecate ale existenței noastre: sentimentul de înstrăinare, detașarea emoțională și lipsa de valori personale. Nu numai că aceste întrebări ne ajută să înțelegem o cultură – ele pun în evidență anumite discrepanțe între “ceea ce spunem” și “ceea ce facem“, sau între valorile pe care le susținem și valorile pe care le punem în practică.

Și un text despre apartenență și adaptare.

Le-am cerut unor copii de clasa a opta să formeze mici echipe și fiecare să-mi spună care e diferența dintre adaptare și apartenență. Răspunsurile lor m-au lăsat cu gura căscată:

Apartenența înseamnă să te afli printre oameni alături de care-ți dorești să fii, iar ei te primesc cu inima deschisă. Adaptarea înseamnă să fii printre oameni alături de care îți dorești să fii, dar pe ceilalți nu-i interesezi, cu adevărat.

Apartenența înseamnă să fii acceptat pentru tine însuți. Adaptarea înseamnă să fii acceptat pentru că ești la fel ca toți ceilalți.

Atunci când aparțin unui grup, simt că sunt eu însumi. Trebuie doar să fiu la fel ca ceilalți, ca să mă adaptez.

Răspunsurile erau cum nu se poate mai potrivite.