Tag: Marie Robert

Cum sa (nu) te indragostesti de filosofie(?) 📚 «Decarteaza indoielile cu Descartes» – Marie Robert

Pe Marie Robert am descoperit-o în septembrie anul trecut, când am citit «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof». Am descoperit o profesoară de litere și filosofie (n. 1985) care aplică învățături filosofice în a explica problemele acestui deceniu, probleme de care ne lovim în fiecare zi.

În «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof», Marie Robert oferă 12 răspunsuri la 12 situații de criză contemporană, explicate de 12 filosofi capabili să ne liniștească și să ne ajute să eliminăm elementul dramatic / momentele de drama queen din viețile noastre.

«Decarteaza indoielile cu Descartes» urmează aproximativ același tipar, iar line-up-ul este la fel de impresionant, format din filosofi precum Rousseau, Montaigne, Descartes, Foucault, Sartre, Voltaire, Ricoeur, Simone de Beauvoir, Albert Camus, Paul Valery, Jean Baudrillard și Simome Weil, fiecare având câte o problemă, respectiv un capitol dedicat.

Temele abordate sunt educația și copiii, grija de sine, îndoiala, libertatea, rușinea, toleranța, identitatea, feminismul, natura și sensibilitatea, (re)conectarea la realitate / hiperrealitatea în era ecranelor smart, ori curajul. Îmi place mult stilul, însă și faptul că fiecare capitol se încheie cu un rezumat pe buleturi ca la corporație, un citat și o recomandare de carte.

Am să redau aici finalul capitolului despre libertate.

Cartea antiteză: A supraveghea și a pedepsi

Apărută în 1975, scrierea lui Michel Foucault ambiționează să evoce nașterea închisorii în secolul al XVIII-lea, epocă pe care o prezintă ca pe un punct de cotitură în schimbarea modurilor puterii. Dincolo de erudiția istorică, această carte abordează principiile societății disciplinare în care, după părerea sa, trăim cu toții.

Răspunsul filosofului

  • A arăta cuiva că e tot timpul supravegheat e o formă de a-l priva de libertate și de a-i răpi intimitatea. O modalitate de a-l fragiliza.
  • O relație de putere este când atribui unei persoane capacitatea de a ne fixa reguli și obligații. O considerăm superioară, deci acceptam să ne domine.
  • A nu te supune nu inseamnă să rătăcești drumul drept, ci a refuza să crezi că cineva își poate exercita puterea asupra ta. Înseamnă să-ți afirmi libertatea.

Un citat de luat acasă

«E urât să meriți o pedeapsă, dar atât de neglorios să pedepsești.» – Michael Foucault, 1975

«Decarteaza indoielile cu Descartes» a fost una dintre cărțile pe care le-am inclus în articolul 📚 25 autori si 35 de carti pe care le-am citit in 2021 publicat în primele zile ale lui 2022. Are 158 de pagini, a fost publicată în 2019 atât în franceză, cât și în limba română de către Baroque Books & Arts (am mai povestit pe aici: cărți plăcute la atingere, fontul potrivit pentru a fi ușor de citit, d-astea).

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚 «Decartează îndoielile cu Descartes» – Marie Roberts | 🛒

O recomand împreună cu:

📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» – Marie Robert | 🛒
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Lectură plăcută!

📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof» – Marie Robert

Ok, citim filosofie, ne spălăm creierele cu conversații pline de metafore-n metafore dintre Socrate și Phaidros relatate de către Platon, cu citate din Nietzsche si Kant, învățăminte de la stoici precum Marcus Aurelius, ori Epictet,  dar cum s-ar aplica ea în cotidian? Cum ar putea schimba modul în care gândim și acționăm? Sunt oare filosofii chiar așa de greu de citit?

Scrisă Marie Robert, profesoară de litere și filosofie , «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof» este una dintre cărțile care oferă răspunsuri la astfel de întrebări. Mai exact răspunsuri la 12 situații de criză contemporană, explicate de 12 filosofi capabili să ne liniștească și să ne ajute să eliminăm elementul dramatic / momentele de drama queen din viețile noastre.

Știți. Acele momente când ne putem pierde controlul, acele momente de haos în care echilibrul se risipește, acele momente de furie inexplicabilă în care ne folosim de lacrimi pentru a curăța sentimente de vinovăție, rușine, neînțelegere, ori disperare. Acele momente.

Acele momente când creierul nostru se dă cu curul de pământ, ridică ușor mînuțele și privirea către cer în timp ce ploaia măruntă face slalom printre ridurile de pe frunte, după care neuronii încep a cânta a capella I gotta keep my head up, up, up, up.

Și noi suntem de fapt în față la Ikea, gândindu-ne că ne făcusem un plan bine stabilit în care am fi vrut să cumpărăm un covoraș pentru la intrare, un ceas de perete mare precum cel din Gara de Nord, o măsuță de 35 de lei pentru hol ș-un cactus, poate și niște chifteluțe suedeze cu puțină mazăre, fie, dar avem coșul plin și €250 mai puțin pe card. 🙂

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» – Marie Robert

Ți-o recomand împreună cu:
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft | recenzie

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

12 situații de criză ziceam, precum cea în care ne simțim neîmpliniți, deși suntem pe terasa unei camere de hotel cu privire la mare, alături de jumătatea cea bună îmbrăcată sumar, cu fructe aranjate frumos pe un platou mare și latte-uri în cești cu pereți dubli, iar mintea noastră se gândește de fapt cum ar fi fost să fim la munte-n Elveția, pe placă, cum am văzut într-un Reels.

Despre asta am scris mai mult în articolul Când filosofii ne răspund la întrebări. Blaise Pascal: De ce nu ne place să trăim prezentul și-l dăm la schimb pe retelele sociale?, inspirat din «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof», carte al cărui titlu original este “Kant nu mai știi ce să faci, există filosofia” (Kant tu sais plus quoi faire il reste la philo).

Mi se pare esențial să scoatem filosofia din biblioteci și s-o reașezăm în miezul întâlnirilor cu prietenii, al vieții profesionale și, mai ales, al vieții noastre cotodiene. […] Să cobori filosofia de pe piedestal înseamnă și să-i aduci un omegiu, dar și să faci în așa fel încât această cunoaștere, atât de prețioasă, să-ți devină familiară.

Marie Robert

«Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof» îți povestește despre mahmureală, depășirea de sine, etica (știrilor?), dating și dragoste, timp, crizele adoleșcentine, iubirea față de animalele de pe lângă casă, rațiune și pasiune, ori despre cultură și diversitate, fiecare capitol terminându-se cu o explicație din partea unui filosof, precum și o recomandare de carte.

Datorită autoarei, eu am ajuns să-l citesc pe Platon și să-mi fac un stash de Kant și Nietzsche pentru vinul fiert de la iarnă. Iar cartea am făcut-o cadou de două ori până acum, însă am văzut că a fost comandată de încă câteva persoane în urma articolului amintit mai sus despre Blaise Pascal, datorită căruia voi căuta să ajung cât de curând la muzeul Zwinger din Dresda.

Pe Marie Robert o găsiți și pe Instagram: @philosophyissexy.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» – Marie Robert

Ți-o recomand împreună cu:
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft | recenzie

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

📖 Cand filosofii ne raspund la intrebari. Blaise Pascal: De ce nu ne place sa traim prezentul si-l dam la schimb pe retelele sociale?

Despre expresia “Carpe diem” am povestit în recenzia Meditatiilor împăratului Marcus Aurelius, fiind amintită pentru prima oară de Horațiu, unul dintre cei mai importanți romani din „perioada de aur” a literaturii romane, in plină perioadă stoică. Doar că mi se pare că stoicii s-au limitat doar la a filosofa pe seama ei, prin prisma iminenței morții.

1600 de ani mai târziu, matematicianul Blaise Pascal a dus ideea puțin mai departe (în lucrarea Cugetări), pentru acesta raportul omului cu timpul ocupând un loc de frunte. Ca o paranteză interesantă, cel puțin pentru mine, unul dintre prototipurile Pascaline, primele calculatoare mecanice fabricat de Pascal, se află la muzeul Zwinger din Dresda (dacă nu știați unde să călătoriți :P).

Observația lui Pascal a fost că oamenii nu trăiesc în clipa prezentă, fiind prea preocupați de a-și aminti trecutul, ori să-și facă planuri de viitor, clipa prezentă fiind, astfel, abandonată întodeauna cu o ușurință provenită din ideea că prezentul ar fi ceva destinat celor care efectiv nu au nimic de făcut. Ne dorim o viață ca-n filme, deși filmele sunt, de obicei, concentrate în maxim 3 ore.

Ne dorim foarte mult să trăim lucruri incredibile și investim foarte multă speranță și așteptare în diferite acțiuni care, de cele mai multe ori, ni se par dezamăgitoare prin comparație cu intensitatea dorinței, mecanismele principiului contrastului de percepție fiind grav afectate de conținutul digital boombastic și nerealist asupra vieții.

Frustrare. Asta simțim.

Iar pentru a contracara acest sentiment pe care nu vrem să-l indurăm, preferăm, de exemplu, să concentrăm toate treptele piramidei nevoilor lui Maslow în primele două de la bază și tragem pentru a umbla la un potențiometru al confortului, pentru a ne crea iluzii. Iluzia unui divertisment permanent, iluzia unor împliniri materiale ridicate la rangul vărfului piramidei amintită anterior.

Deși știm. Știm că nimic nu e real și că ne mințim.

Știm că ne alimentăm doar o latură capricioasă a ființei noastre, iar nisipul fin al Zanzibarului nu ne liniștește, degetele cerându-l și pe cel al Tailandei. Ori pe cel al Greciei. Măcar pe cel al Bulgariei, în weekend. Ne preocupăm să ne schimbăm mașina, telefonul, hainele (foarte des), ori să călătorim prin tot felul de locuri extraordinare, fără să ne oprim prea mult asupra lor.

Căutăm un unghi bun pentru fotografia perfectă, însă tind să cred că ne-am luat și acest dram de fericire, sau începem să ni-l luăm și pe aceasta. Avem aplicații care ne scot fundalul sau părți din fundal, ori alte persoane din cadru, lucruri care ne deranjează prezentul și care ne-ar putea face să ne gândim la mediocritatea acestuia, ori dorințele noastre nesatisfăcute.

Ne accelerăm contidianul.

Iar când totul merge, într-un final, bine, Pascal afirmă că vrem să ne fixăm fericirea, starea de plenitudine, însă, de vreme ce așa ceva este imposibil, trăim într-o stare de neliniște permanentă ce provine din conștientizarea trecerii timpului, nereușind astfel să ne savurăm fericirea, anticipând finalul poveștii pe care ne-o spunem în acel moment.

Revenim la unghiul prefect și norii instagramabili, vânzându-ne fericirea pe like-uri și comm-uri. Ne dorim un engagement rate care să ne confirme că suntem fericiți. Că am reușit. Că ne bucurăm și suntem în norme, grafic, sau pe piață. Că nu trăim niște iluzii la care lucrăm 11 luni pe an și suntem părtași (și) la alte bucăți de fericire imprăștiate la comun pe Facebook, ori Instagram.

Bucăți de fericire în care ne arătăm singuri.

Singuri și independenți.

Singuri, independenți și perfecți.

Singuri, independenți și perfecți, într-un loc perfect.

Nu l-am citit pe Pascal, urmează, dar l-am cunoscut în cartea 🛒 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» de Marie Robert, pe care v-o recomand înainte de a-i publica o recenzie. Pentru unele cărți îmi place să mai aștept. Să mai trec încă o dată prin sublinierile pe care le fac cu highlighterul, așa cum unii frunzăresc seara catalogul de la Ikea. Poate mi-a scăpat ceva.

Marie Robert pe Instagram – https://www.instagram.com/philosophyissexy/

* photo by Alex Plesovskich on Unsplash