Posted by Despre expresia “Carpe diem” am povestit în recenzia Meditatiilor împăratului Marcus Aurelius, fiind amintită pentru prima oară de Horațiu, unul dintre cei mai importanți romani din „perioada de aur” a literaturii romane, in plină perioadă stoică. Doar că mi se pare că stoicii s-au limitat doar la a filosofa pe seama ei, prin prisma iminenței morții.
1600 de ani mai târziu, matematicianul Blaise Pascal a dus ideea puțin mai departe (în lucrarea Cugetări), pentru acesta raportul omului cu timpul ocupând un loc de frunte. Ca o paranteză interesantă, cel puțin pentru mine, unul dintre prototipurile Pascaline, primele calculatoare mecanice fabricat de Pascal, se află la muzeul Zwinger din Dresda (dacă nu știați unde să călătoriți :P).
Observația lui Pascal a fost că oamenii nu trăiesc în clipa prezentă, fiind prea preocupați de a-și aminti trecutul, ori să-și facă planuri de viitor, clipa prezentă fiind, astfel, abandonată întodeauna cu o ușurință provenită din ideea că prezentul ar fi ceva destinat celor care efectiv nu au nimic de făcut. Ne dorim o viață ca-n filme, deși filmele sunt, de obicei, concentrate în maxim 3 ore.
Ne dorim foarte mult să trăim lucruri incredibile și investim foarte multă speranță și așteptare în diferite acțiuni care, de cele mai multe ori, ni se par dezamăgitoare prin comparație cu intensitatea dorinței, mecanismele principiului contrastului de percepție fiind grav afectate de conținutul digital boombastic și nerealist asupra vieții.
Frustrare. Asta simțim.
Iar pentru a contracara acest sentiment pe care nu vrem să-l indurăm, preferăm, de exemplu, să concentrăm toate treptele piramidei nevoilor lui Maslow în primele două de la bază și tragem pentru a umbla la un potențiometru al confortului, pentru a ne crea iluzii. Iluzia unui divertisment permanent, iluzia unor împliniri materiale ridicate la rangul vărfului piramidei amintită anterior.
Deși știm. Știm că nimic nu e real și că ne mințim.
Știm că ne alimentăm doar o latură capricioasă a ființei noastre, iar nisipul fin al Zanzibarului nu ne liniștește, degetele cerându-l și pe cel al Tailandei. Ori pe cel al Greciei. Măcar pe cel al Bulgariei, în weekend. Ne preocupăm să ne schimbăm mașina, telefonul, hainele (foarte des), ori să călătorim prin tot felul de locuri extraordinare, fără să ne oprim prea mult asupra lor.
Căutăm un unghi bun pentru fotografia perfectă, însă tind să cred că ne-am luat și acest dram de fericire, sau începem să ni-l luăm și pe aceasta. Avem aplicații care ne scot fundalul sau părți din fundal, ori alte persoane din cadru, lucruri care ne deranjează prezentul și care ne-ar putea face să ne gândim la mediocritatea acestuia, ori dorințele noastre nesatisfăcute.
Ne accelerăm contidianul.
Iar când totul merge, într-un final, bine, Pascal afirmă că vrem să ne fixăm fericirea, starea de plenitudine, însă, de vreme ce așa ceva este imposibil, trăim într-o stare de neliniște permanentă ce provine din conștientizarea trecerii timpului, nereușind astfel să ne savurăm fericirea, anticipând finalul poveștii pe care ne-o spunem în acel moment.
Revenim la unghiul prefect și norii instagramabili, vânzându-ne fericirea pe like-uri și comm-uri. Ne dorim un engagement rate care să ne confirme că suntem fericiți. Că am reușit. Că ne bucurăm și suntem în norme, grafic, sau pe piață. Că nu trăim niște iluzii la care lucrăm 11 luni pe an și suntem părtași (și) la alte bucăți de fericire imprăștiate la comun pe Facebook, ori Instagram.
Bucăți de fericire în care ne arătăm singuri.
Singuri și independenți.
Singuri, independenți și perfecți.
Singuri, independenți și perfecți, într-un loc perfect.
Nu l-am citit pe Pascal, urmează, dar l-am cunoscut în cartea 🛒 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» de Marie Robert, pe care v-o recomand înainte de a-i publica o recenzie. Pentru unele cărți îmi place să mai aștept. Să mai trec încă o dată prin sublinierile pe care le fac cu highlighterul, așa cum unii frunzăresc seara catalogul de la Ikea. Poate mi-a scăpat ceva.
Marie Robert pe Instagram – https://www.instagram.com/philosophyissexy/
* photo by Alex Plesovskich on Unsplash
costin.ro 
One comment