offline – Page 17

Industria dezvoltatoare de jocuri din România numără peste 6000 de angajați și este în creștere

Fii atent la asta, a fost primită pe email. Stiai că industria dezvoltatoare de jocuri video din România numără peste 6000 de angajați, ori că, în 2017, a avut o cifră de afaceri de peste 156 de milioane de dolari? Nu pot să compar decât cu ce am lucrat în ultimii vreo 10 ani, și anume piața de publicitate online din România – 41 mil euro, tot în 2017.

În alte știri, Amber, un studio de dezvoltare de jocuri românesc cu sedii în București, San Francisco și Los Angeles, a dezvoltat Amber Academy, un proiect educațional care are rolul de a crește talentele din rândul tinerilor încă de pe băncile școlii, formând astfel urmatoarele generatii de specialisti ai industriei dezvoltatoare de jocuri video din Romania.

Începând din acest an, Amber Academy își va intensifica eforturile și va iniția un program anual de întâlniri, workshop-uri și internship-uri pentru tinerii care își doresc ca peste câțiva ani să lucreze în industria dezvoltatoare de jocuri video din România. Tinerii pot accesa programele Amber Academy prin prisma parteneriatelor pe care academia le încheie cu instituții de învățământ din București.

Crash courses în game development sunt workshop-uri în care studenții Facultăților de Automatică și Calculatoare, Politehnica, Cibernetică si Matematică și Informatică descoperă procesele dezvoltării unui joc video.

În cadrul Amber Junior Game Jams, tinerii pasionați de tehnologie și jocuri au ca obiectiv să creeze un joc video în doar trei zile, sub atenta îndrumare a mentorilor. Primul eveniment de acest gen din 2019 a fost realizat în parteneriat cu Cinetic si Game Heroes implicând liceele Tudor Vianu, Nicolae Tonitza și George Coșbuc din București.

Programul Summer Camp îi adună laolaltă pe cei mai dedicați elevi și studenți ai primelor două programe. Timp de două săptămâni de foc în cadrul Amber, aceștia învață despre principalele discipline necesare dezvoltării unui joc, îndrumați de mentorii Gabriel Stancu și Aurelian Tălpășanu (producție & game design) Vlad Anghelahar, Brăduț Palaș și Alexandru Dorobăt (programare), Cristian Simionescu și Mihai Teno (artă) și Ana Pohrib.

În urma celor 3 tipuri de evenimente din Amber Academy, cei mai talentați studenți pot începe internship-uri pe disciplinele: programare, artă și game design.

La o primă vedere pare destul de stufos, însă mă gândesc că pentru tinerii pasionați de jocuri și programare sau desen, chestia asta poate fi foarte tare. Mă gândesc numai la experiența pe care ar putea-o câștiga lucrând în echipe. De acasă, din spatele unui calculator, de unul singur, este puțin mai dificil să avansezi repede, ca să nu zic și plictisitor la un moment dat. 🙂

Ca să nu uit

Am fost la vot, da.

Mă duceam oricum (am scris acum ceva vreme și de ce o să o tot fac), însă când îl vezi și pe victor ponta cum se încălzește pe banca de rezerve… numai acasă nu-ți vine să stai. Sau, fie. Mie, unul, nu-mi vine să mai stau acasă. Mă frustrează că uităm așa de repede și nu înțeleg cum unii oameni încă mai sunt acceptați de societate. Pentru ei este doar un joc. Pentru alții a însemnat moartea. Iar noi plătim trimestrial sănătatea și primim în continuare bacterii și boli.

Și am ajuns în punctul în care, pe 26 mai, a trebuit să votăm dacă suntem de acord sau nu cu infracțiunile de corupție. Stai așa, ce?

Trecând peste orice nivel de tupeu sau nesimțire la care s-a ajuns, în fața acestui buletin de vot nu puteam decât să mă bucur că la conducere nu au ajuns și pedofili, violatori, sau criminali, pentru a le confirma că nu sunt de acord nici cu faptele lor. În ritmul ăsta, ne puteam trezi oricând că votăm jus primae noctis și predam nevasta în noaptea nunții baronului local, exact ca în Evul Mediu.

Am fost la vot pe seară, după o zi plină. Ieșise suficient de multă lume la vot, se simțea că era bine, dar tot m-am dus. Așa, măcar pentru moralul celor cu care mi-am ciocnit la un moment dat privirea, seara, prin Piața Victoriei, plus că am sărbătorit astfel și prima zi de când a ieșit Dăncilă prim-ministru în care am urmărit știrile și m-am uitat și la TV. 🙂

Am încheiat-o alături de câțiva prieteni pe o terasă, cu o cuba-libre în mână, bucuroși că a ieșit atât de multă lume la vot, altfel am fi rămas cu impresia că am luat-o razna singuri la glumele cu plăcuțe de înmatriculare și sticle pe plaja din Vama Veche.

Ca să nu uit.

#gatacugluma

Și eu eram să mor de râs la numerele de mașină cu PSD și sticlele în formă de litere din Vamă. Cum spune și băiatul ăsta, în tot acest timp unei analfabete i se deschide ușa de la mașină în fiecare dimineață în fața guvernului și este invitată să conducă țara.

Să mergem la vot. Nu vom mai schimba nimc pentru noi, dar e singura treabă bună pe care o putem face în acest moment pentru un viitor al acestei țări.

De ce am pierdut cu “M**e PSD” şi de ce încă pare amuzant

În cartier, o înjurătura dură era întotdeauna însoțită de un pumn, ori un picior. Puteau fi de ambele părți, însă întotdeauna era implicată violența fizică. Nu vă mai povestesc de cazurile în care vreun “inteligent” amintea şi de vreo “mamă” în context. Ne băteam “ca la uşa cortului”, vorba mamei mele.

Cu timpul însă, cuvintele şi-au pierdut din putere, devenind mult mai cuminți. Nu trebuie să ajungi pe un șantier, poți merge chiar şi într-o redacție de presă, ori agenție de publicitate. Impersonalul “dă-o în plm” e un fel de “Hai, noroc! Toate bune?”. Bine, exagerez, însă nu neapărat cu mult.

În plus, multe dintre conversațiile ori discursurile publice (including Facebook), şi nu mă refer numai pe teme politice, sunt pur şi simplu absurde, oamenii diluînd sensul cuvintelor și fracturând orice logică, sau fărâmă de adevăr.

“Adevărul e răsucit, amputat și reambalat până pare minciună, iar minciuna vopsită în culorile adevărului.“, subliniază Vlad Petreanu.

Aici şi presa îşi are partea ei de vinã, goana după titluri, ori trusturile (pro-estice, insa si vestice) politice neavând niciun interes în a oferi un adevăr, ci doar în a câştiga audiența necesară departamentelor de vânzări, ori intereselor politice.

În acest context, pentru mulți dintre cei slabiți de proteste cu trandafiri în mâini şi drepturile omului pe buze, însă fără prea mari reuşite reale în îmbunătățirea traiului de zi cu zi, “m**e psd” a apărut ca o gură de apă proaspătă de izvor pe un gât uscat.

Numere pe masini, oameni sau sticle pe plaja din Vama Veche, postit-uri, telefoane aprinse şi câte şi mai câte. A fost cool. S-a râs mult. Doar că nu a fost cool deloc, iar lucrurile nu sunt departe de cartierul din care am plecat acum 20 de ani.

În timp ce unii fredonează bezmetic ceva cu Puie, Mragnea şi PSD, ori se amuză de sărăcia vocabularului unui prim ministru, sau dinții unui şef de partid, pumnii sunt (în continuare) împărțiți de cei vizați. De fiecare dată, chiar dacă nu simți.

Nu-l înțeleg, însă cred că amuzamentul provine din conștientizarea faptului că alternativa nu există. Sau, dacă există, e ilegală, cel puțin pe durata vieții noastre. 🙂 “Cum evadăm?”, întreabă Vlad la final. Nu știu.

Plecarea din țară nu este ușoară.

Cert este că nu poți lupta cu așa ceva.

Nu. Ai. Cum.

Bohemian Rhapsody la Oscar 2019

Mă uitam peste nominalizările de la Oscar și am văzut Bohemian Rhapsody în 5 categorii: Best Picture, Actor in a Leading Role, Film Editing, Sound Editing și Sound Mixing. Bună treabă pentru un film destul de… nelegat, după cum spune Alex, aici, opinie cu care sunt în mare parte de acord.

Și spun “în mare parte” deoarece pe mine Malek nu m-a impresionat.

Nu mai știu ce piesă a ajuns pe la urechile acestui copil din Buzău în 1991, după moartea lui Freddie, însă știu că și-a petrecut niște weekend-uri printr-o benzinărie pentru a descoperi cât mai mult din muzica lui Freddie. Nu mă atrăgea în mod deosebit Queen, cât acest Freddie.

Mă intriga faptul că, deși suferea de o boală teribilă, iar faptul că era homosexual trebuia să fie o presiune imensă (mai ales pentru o persoană publică) în perioada aceea*, tipul încă avea atata energie și libertate de oferit încât, chiar și după un sfert de secol, muzica lui poate hrăni milioane de suflete într-un clip de 5:49 minute.

Exagerez to make a point, însă clipul ăsta îmi spune mai multe despre Freddie decât Rami Malek în Bohemian Rhapsody, care, de fapt, este o poveste romanțată a vieții lui Freddie Mercury spusă de Bryan Singer.

* Am avut această discuție, normală de altfel, cu mama, în 1991. Aveam 13 ani. Still straight, aite? 🙂

Varste

Eram cu Dorin la un pahar de nu-mai-știu-exact-ce (salut, Dorin!) și vorbeam despre viață. Nu m-am văzut de foarte multe ori cu el în afara evenimentelor la care ne întâlneam de obicei, însă de fiecare dată ne-am pierdut în astfel de discuții.

Îi povesteam că sunt la vârsta la care erau ai mei când eu eram copil și începusem să înțeleg câte ceva. Perioada din care am primele amintiri foarte clare: discuții, comportamente etc. Și că acum văd cu alți ochi întâmplările din copilărie și istoriile cu ai mei.

M-a lăsat să termin, a zâmbit și mi-a spus:
– Stai să vezi cum e când faci și tu unul și ajunge pe la aceeași vârstă. Abia atunci să vezi distracție.

Photo by Julie Johnson on Unsplash

Cu o “plecare” ne suntem cu toții datori :-)

Într-o sâmbătă după-amiază de septembrie, cineva și-a învins o frică.

Ciao,

Nu ne cunoaștem, însă vreau doar să-ți spun că nu știam de existența ta până ce am citit un articol, din greseala, cel cu plecarea ta în Spania și cred ca a fost un boom pentru mine și mi-a dat curajul să fac ceva ce amânam de ceva timp.

Mi-am dat demisia după câteva zile și sunt setată și inspirată să merg să lucrez pe o croazieră. 😀 Sper să îmi îndeplinesc cât mai repede dorința! În concluzie, îți mulțumesc pentru impulsul și ideea regăsită în povestea oferita!

O zi frumoasă și multă baftă pe mai departe!

* Roxana || Sat, Sep 8, 4:34 PM

Nu știu dacă a luat o decizie bună, ori a greșit, însă știu, cel puțin din proprie experiență, că, în viață, regretăm acțiuni pe care nu le-am făcut (mai mult sau mai puțin la vremea lor), decât cele pe care le-am făcut.

Iar o astfel de experiență precum o plecare din țară este life changing.

Nu e ușor, pot fi și momente urâte, însă dacă alternativa înseamnă stres, rutină, anxietate, lipsă de orizont sau mai știu eu ce altceva îți fură pofta de viață zi de zi, poți spune că ești mai liber și mai liniștit.

Până la urmă, o viață ai. Asta.

* Photo by Vidar Nordli-Mathisen on Unsplash

“Țara arde și babele se piaptănă”

Bună zi am avut astăzi. Liberă și bună.

Iar acum vreo ora am deschis TV-ul, aplicația Youtube (nu am cablu TV), iar primul clip care mi-a apărut a fost o înregistrare a Știrilor ProTV din această seară. Mbon. Oareșce nostalgie.

Play. Nu am mai văzut o știre de multa vreme, însă Dăncilă a apărut imediat pe ecran, din aceeași poziție de premier al României.

Nu m-a șocat.

Ce m-a șocat au fost următoarele cifre de mai jos, rezultate în urma unei verificări, prima de altfel, a unităţilor sanitare din România după criterii internaţionale, legate de igienă, proceduri şi spaţiu alocat bolnavilor (sursa).

– 85% dintre instituţiile sanitare fie private fie de stat au picat examenul
– 95% dintre spitalele româneşti au confirmat că au avut pacienţi care au intrat cu o boală şi au luat o alta, în timpul tratamentului

Iar cu ocazia asta am aflat și faptul că, săptămânile trecute, 30 de nou născuți au fost diagnosticaţi cu stafilococ auriu, toți născându-se la maternitataea Giulești (sursa). Eu îmi aduc aminte de maternitatea asta ca de Colectiv.

De ce mai funcționează?

95% dintre spitalele din România sunt, de fapt, focare de infecție, iar astăzi, pe Viorica Dăncilă au durut-o Ordonanțele de Urgență cu privire la Codurile penale (aici).

M-a mâncat? M-a.

Acum nu-mi iese din cap faptul că românul plătește în fiecare lună (sau trimtrial, fie) pentru a juca ruleta rusească chiar și de la o simplă durere de măsea. Și înțeleg că nici nu mai contează dacă unitățile sanitare respective sunt private, ori de stat.

* Photo by rawpixel on Unsplash

O idee de weekend

Am observat că blogul ăsta a rămas prin câteva RSS readere.

Bun. Vă salut! 🙂

Vine weekendul, decembrie cadourilor luna samd reduceri, iar, pentru cei care încă nu știu deja, îmi plac jocurile pe PlayStation. De fapt, îmi place cum Sony a construit întreg sistemul, însă asta este altă poveste.

Recent a fost lansat Red Dead Redemption 2 (PS4). Nu e o recomandare, deoarece nu îl am, însă se spune despre el că este “the most detailed game of all time”, iar câțiva prieteni care îl au susțin că este de-men-ți-al.

Costă în jur de 85 euro, iar de Black Friday l-am văzut la 75 euro. Probabil de sarbători va scădea sub 50 pentru a câștiga clienți pentru eGoods. Trăim, vedem.

Se zvonește ca PVP-ul va fi mortal. Trăim, vedem. 🙂

Vă las cu 3 clipuri video. Unul cu diferențele dîntre console (de grafică), un trailer și un alt clip făcut de un tip… curios. Enjoy și zi-mi părerea ta. 🙂