📚 Despre violenta, impotenta si narcisism, dar si necrofilie, ori incest, in «Sufletul omului – Intre geniul binelui si al raului» – Erich Fromm

Publicat de

Dacă ar trebui să fac un top al scriitorilor dintre cei pe care i-am citit, Erich Fromm ar face parte dintre ei. Și Rutger Bregman, Simon Sinek, Brené Brown și poate și Mark Manson, dar astăzi este, iarăși, despre Erich Fromm. Am terminat recent cartea din titlu – a treia dintre cărțile scrise de el pe care le-am citit – și mai am încă 4 (patru) care mă așteaptă nerăbdătoare în bibliotecă.

Erich Fromm s-a născut in 1900 la Frankfurt și a fost psiholog social german, psihanalist, sociolog și filosof umanist, cu o viziune politică socialist democrată. A murit în 1980, în Elveția, și, deși cărțile și teoriile lui au fost scrise înainte de era internetului, sunt brutal de aplicabile, omenirea nefăcând altceva în ultimii 40 de ani decât să-și adâncească cutumele autodistructive.

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» are 190 de pagini, a fost publicată de Editura Trei pentru prima oară în 2007, iar ediția pe care o am eu a fost republicată în 2020. Este o carte în care Fromm, plecând de multe ori de la teoriile lui Sigmund Freud, adresează temele iubirii de viață și iubirii de moarte pe baza cercetărilor sale clinice și ale proceselor sociale.

Capitolele dezvoltă concepte și idei precum „omul – lup sau oaie” (cap. 1), violența (cap. 2), iubirea de viață și de moarte (cap. 3), narcisimul – individual și de grup, social – (cap. 4), legăturile incestuoase (cap. 5), precum și libertatea, determinismul și alternativismul (cap. 6). Este un apel la conștientizare și la a iubi viața, într-o societate în care omul devine din ce în ce mai indiferent. Mai împietrit.

Ce o să vă placă foarte mult la Erich Fromm, și tare am impresia că am mai spus-o prin articolele scrise despre el, este claritatea ideilor. Nu se ascunde în a-și cita sursele unor idei sau teorii care nu îi aparțin neapărat (deși le-a cercetat clinic) și la care se înhamă în a le dezvolta și a le aduce spre final de secol trecut, fiind vizibil și declarat influențat de psihanalitica freudiană, dar și Karl Marx.

Mi-au plăcut foarte mult capitolele despre violență (cap. 2) și narcisism (cap. 4), cea de-a doua temă fiindu-mi aproape în majoritatea covârșitoare a relațiile personale pe care le-am avut între 2014 și 2018, dar, de asemenea, omniprezentă în industria în care profesez – influencer markerting. Prima temă, cea despre violență, mi-a plăcut datorită meticulozității autorului în analiză.

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚  «Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» – Erich Fromm  »  🛒

Ți-o recomand împreună cu:
📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Despre violență

Erich Fromm dedică partea principală a cărții formelor severe și maligne de distructivitate, iar pentru a le înțelege pe deplin – prin urmare și dinamica inconștientă a comportamentelor, autorul dedică un capitol întreg formelor de violență, pe care cataloghează și le analizează separat, bazându-se pe diferențierea dintre variatele motivații inconștiente din spatele acestora.

Cu alte cuvinte, capitolul ne poate ajuta chiar și pe noi, civilii, cei care nu avem o facultate de psihologie, să întelegem, de exemplu, comportamentele violente ale jumătății noastre a mai bună cu care împărțim parte din viață, membrilor familiei, a prietenilor, a diferitelor grupuri (la muncă, ori, de ce nu, în cadrul meetingurilor din Piața Victoriei etc), sau ale oricui.

Veți găsi, de exemplu, și explicația unor comportamente care ne pot șoca de fiecare dată, iar aici mă refer la comportamentele unor oameni care preferă să distrugă, fie că vorbim despre obiecte, fie că vorbim despre relații umane, în loc de orice altceva (construcție sau pasivitate), tipul de violență fiind denumit violență compensatorie, aplicabilă persoanelor impotente în a acționa.

În acest capitol sunt tratate:

  • violența ludică – exercitată cu scopul demonstrării de abilități,
  • violența reactivă – utilizată în apărarea vieții, a libertății, a demnității, ori a proprietății – ori a unor aspecte precum tipurile de violențe produse de frustrare, invidie sau gelozie,
  • violența răzbunătoare – care indeplinește ori funcția biologică de supraviețuire, ori una irațională de a șterge în mod magic ceva ce a avut loc în mod real,
  • violența cauzată de năruirea credinței – care are loc deseori în viața Copilului,
  • violența compensatorie  – care are loc ca substitut pentru activiatea productivă și poate fi observată în cazul unei persoane impotente (def. din motive de slăbiciune, anxietate, incompetență etc, omul nu este capabil de a acționa – devine importent. Prin urmare, neacceptând starea de neputință, încearcă să restaureze capacitatea de a acționa, distrugând)
  • violența descrisă prin setea de sânge arhaică – pasiunea de a ucide ca manieră de a transcede viața, ce provine din teama de a deveni uman, căutând răspunsuri prin regresia la starea de existență pre-umană

Despre narcisism

În cadrul temei iubirii față de viață, dar și față de moarte, Erich Fromm adresează trei tipuri de orientare: necrofilia (biofilia), narcisismul și fixația simbiotică față de mamă (sau/și tată, în cazul fetelor – copilului îi ia ceva timp pentru a conștientiza diferența dintre sexe). După cum am explicat mai sus, pe mine m-a interesat foarte mult narcisismul, temă destul de prezentă în scrierile lui Fromm.

În analiza narcisismului, Fromm pleacă de la conceptele lui Freud, acesta considerând narcisismul drept unul dintre cele mai importante elemente ale teoriei sale și l-a utilizat pentru înțelegerea unor fenomene extrem de diverse precum psihoza, iubirea, gelozia, ori sadismul, dar și pentru înțelegerea fenomenelor de masă, precum disponibilitatea claselor suprimate de a fi loiale conducătorilor lor.

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» poate fi, astfel, una dintre ușile către teoriile lui Sigmund Freud pe care am început să-l citesc recent (vezi proiectul Biblioteca) și ale cărui scrieri nu sunt neapărat ușor digerabile. Fromm menționează faptul că narcisismul nu se regăsește, de exemplu, în teoriile lui Carl Jung sau Alfred Adler, iar Karen Horney i-a acordat foarte puțină atenție.

Este un capitol de peste 40 de pagini despre un concept care, paradoxal, poate fi necesar pentru supraviețuire, însă în același timp, una dintre cele mai mari amenințări la adresa supraviețuirii, putând a se face vinovat de pierderea realității și a judecății, lucruri care fac ca narcisismul să fie un blestem (apropo de legenda lui Narcis), care nu poate duce decât la autodistrugere.

Narcisismul este o concept extrem de întâlnit în zilele noastre, valorile promovate de societate fiind denaturate, bazate pe calități pe care le avem și nu realizate, lucru care topește (până la eliminare) nevoia de a face vreun efort pentru a ne afla în relație cu cineva. Iar dacă tot am amintit de valori, prin prisma acestora narcisismul se află în conflict cu rațiunea și iubirea, limitându-le.

***

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» este o carte pe care am savurat-o efectiv, dar, care, în același timp, m-a pus de foarte multe ori pe gânduri în ceea ce privește – apropo de capitolele descrise mai sus – diferitele forme de narcisism pe care le-am regăsit și în mine, și de care nici nu eram conștient că există ca și concepte. Sau a violențelor la care am asistat.

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» este o carte pe care o recomand și se află în seria de recomandări cu ambele mâini, deși este puțin mai tehnică decât ce am mai citit până acum, dar, cum am mai spus, poate fi folosită ca material introductiv în operele lui Sigmund Freud. Pentru o imagine mai amplă asupra omenirii, o recomand împreună cu Bregman și Sinek. 🙂

Lectură plăcută!

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚  «Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» – Erich Fromm  »  🛒

Ți-o recomand împreună cu:
📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: