Tag: Erich Fromm

– Bai, astia au luat-o razna de tot?! | 📚 «A avea sau a fi» – Erich Fromm

Despre Erich Fromm am tot scris. Între timp, cu fiecare carte citită, și am deja 6 cărți scrise de Fromm pe care le-am citit din august și până în prezent – 3 doar în prima jumătate a lunii ianuarie 2022 -, Fromm a devenit autorul, psihiatrul, umanistul și sociologul meu preferat. 🙂 Bașca faptul că îl găsesc citat și prin alte cărți care mi-au plăcut maxim, ultima dintre ele fiind “Poate ar fi bine să discuți cu cineva” de Lori Gottlieb.

«A avea sau a fi» este o carte care, deși foarte superficial spus, te poate ajuta să nu mai ai reacții de genul “Băi, aștia au luat-o razna de tot?” atunci când te uiți la știri, sau dai peste certuri interminabile pe Facebook, ori peste discrepanța dintre ce se întâmplă în lume și pozele / storyurile de pe Instagram. Poate intra greu deoarece Fromm prezintă o viziune umanistă într-o lume în care hedonismul și narcisismul ies în fiecare zi la cafea.

Iar când mă refer la o viziune umanistă, mă refer la tot ceea ce societatea noastră își dorește, cel puțin la nivel declarativ, să fie și nu reușește, deși, personal, aș plusa afirmând că nici nu-și mai dorește. Mă refer la ceea ce fiecare dintre noi (vrem să) afișăm pe Facebook, de exemplu, doar că de cele mai multe ori nu ne iese, ne iese altceva, sau ne împiedicăm în ceea ce azi denumim dublu standard, iar dacă preferați resursele nemțești, moralitate dublă.

De exemplu, absolut fiecare dintre noi iubim natura la nivel declarativ, pare că înțelegem legătura dintre specia noastră și aceasta – ori măcar(!) beneficiile pe care le are asupra noastră -, dar atitudinea noastră colectivă față de natură este ostilă, indiferent de câte avertizări de genul 🌿 Code RED for humanity ar exista, ori de câte animale ar fi listate ca fiind pe cale de dispariție. Fromm merge și mai departe și afirmă că o disprețuim.

Deși cartea de față a fost publicată în 1976, cea de-a doua revoluție industrială pe care generațiile noastre o trăiesc și consumerismul extrem pe care-l hrănim cu toții nu au făcut nimic altceva decât să amplifice constatatările din teoriile lui Fromm și să le facă mult mai ușor de observat și de înțeles de către orice posesor de smartphone cu acces la internet, bunăvoință și puțin curaj de a se privi în oglindă. Sau poate mai mult curaj decât orice altceva.

Că ne place sau nu, că ne convine sau nu, că acceptăm sau nu, dezvoltarea de care avem parte în secolul acesta amenință umanitatea din toate punctele de vedere. Mai mult decât atât, egocentrismul, egoismul, narcisismul și lăcomia au ajuns printre virtuțile preferate ale societății, sistemelor, dar și ale naturii umane, iar cei care sunt lipsiți de acestea sunt considerați inadaptați ai sau imaturi pentru lumea în care trăim, majoritatea trăind dublul rol de vânzător, dar și produs.

Acesta este punctul de plecare al lui Erich Fromm în “A avea sau a fi”, o carte care tratează exhaustiv cele două concepte, dar și diferențele dintre ele. Mă gândesc că poate ridica uneori sprâncelele cititorilor, însă, dacă acest lucru se întâmplă, cauza nu este decât una singură. “A avea” este normalitatea. Cultura noastră se bazează pe “a avea”. Discursul nostru se bazează pe “a avea”. Orice costă, orice este de vânzare, orice poate fi deținut.

Chiar și tu ai un cost, pe care managerul tău îl calculează de cele mai multe ori la oră.

«A avea sau a fi» este o carte de 240 de pagini, a fost publicată pentru prima dată în 1976, cu patru ani înainte de decesul lui Fromm, iar în România a apărut pentru prima oară în 2013. Ediția pe care am citit-o eu a fost republicată în 2021 de către Edutura Trei și conține trei părți, fiecare dintre ele având câte trei capitole: 1. Înțelegerea diferențelor dintre a avea și a fi, 2. Analiza diferențelor fundamentale dintre cele două moduri de existență și 3. Omul și noua societate.

Fromm analizează toate implicațiile celor două forme de existență, implicații pe care le au asupra tuturor aspectelor in viața noastră, de la învățare, memorie și conversație, până la autoritate și exercitarea acesteia, credința, iubirea, religia, dar și idei practice pentru a putea fi din nou. Pentru umanitate. Pentru o societate centrată pe persoane,  o societate ocupată de fericirea acestora pe termen lung, și nu una centrată pe lucruri, dominată de substative alăturate verbului a avea.

Personal, mi se pare că Erich Fromm are un dar extraordinar de a explica lucrurile extrem de simplu, cu o claritate care mi se pare de invidiat – am putea să-l comparăm cu Epictet printre stoici -, iar, cum spuneam mai sus, ultimii 40+ de ani care au trecut de la publicarea acestei cărți nu au făcut altceva decât să o facă mult mai ușor de ințeles, exemplele pe care le oferă fiind, datorită rețelelor sociale, ușor de identificat în jurul fiecăruia dintre noi.

Conversația

Diferența dintre a avea și a fi poate fi ușor observată în două exemple de conversații. Să considerăm o conversație tipică ce survine într-o dezbatere dintre doi oameni, în care A are opinia X, iar B are opinia Y. Fiecare dintre ei se identifică cu opinia sa. Ceea ce contează pentru fiecare este să găsească argumente mai bune, adică mai rezonabile, pentru a-și apăra opinia. Niciunul nu se așteaptă să-și schimbe propria părere sau ca oponentul să și-o schimbe pe a lui. Fiecare se teme să-și schimbe părerea, tocmai pentru ca ea este una dintre posesiunile sale, iar pierderea ei ar echivala cu o sărăcire.

Recunoașteți majoritatea covârșitoare a discuțiilor de pe Facebook? Mediul social și tipul de comunicare nu numai că încurajează (Facebook: tehnic, prin algoritmi), ci și permit (tipul de comunicare: asincron – decalaj între răspunsuri) ca aceste conversații să atragă cât mai multă lume (engagement), dându-le actorilor posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile, deși, de cele mai multe ori, realitatea este total diferită.

Un alt exemplu, probabil mai bun, dar evitat în discuțiile din spațiul public, sunt aplicațiile de dating: Tinder, Bumble, Facebook Dating, ori, mai nou, secțiuni precum Connect din aplicația Pattern. Trecând peste superficialitatea unei alegeri (swipe right), conversațiile sunt influențate de comunicarea asincron, iar recompensele imediate (confirmare: număr de match-uri) sunt mult mai apreciate decât o continuare (umană, de altfel) prin măcar un telefon.

Lucrez exclusiv în marketing și comunicare de mai bine de 10 ani și am fost de toate părțile posibile ale unui contract, însă am încercat să înțeleg industria mai departe de contracte, actori, teorii și practici. Să înțeleg și impactul pe care-l are în societate, însă să-l și pot conștientiza – fie că vorbim despre impactul pecuniar, fie că vorbim despre timpul pe care-l consumăm unei audiențe (din poziția unui creator de conținut) –  pentru a-l face mai bun.

Într-unul dintre capitole, Fromm analizează și caracterul de marketing și criza de identitate a societății moderne, criză provocată de faptul că membrii săi sunt mai degrabă instrumente, prea puțin preocupate – într-un mod paradoxal – de interesul propriu, a căror identitate se bazează pe participarea lor la o organizație, orice ar putea însemna asta. Exemple sunt la tot pasul, de la corporații la instituții birocratice gigant, de la galerii de fotbal la grupuri de hate pe Facebook.

Dar pentru că succesul depinde în mare măsură de felul în care fiecare își vinde personalitatea, omul se percepe pe sine ca pe un produs sau, mai degrabă, se percepe simultan atât ca vânzător cât și ca produs ce trebuie vândut. Persoana nu este preocupată de viața sau de fericirea sa, ci ea urmărește să devină vandabilă.

Iar dacă ne uităm în jur, observăm că indiferent de profesie, absolut toți nu facem altceva decât să satisfacem o singură dorință, și anume aceea de a răspunde cererii pieței.

Erich Fromm amintește și despre alternative la dezvoltarea socio-economică catastrofală pentru om și umanitate, însă acestea au la bază ceea ce numim schimbare. Iar despre schimbare știm, căci de aceea petrecem atât timp pe Facebook, că ar trebui să se întâmple celorlalți, niciodată nouă. 🙂 Schimbarea nu este un proces ușor, iar despre acesta am mai scris în câteva rânduri și pe blogul de față, fie că vorbim despre schimbarea felului de a fi, a obiceiurilor, ori a caracterului.

Cred că o să vă placă «A avea sau a fi». Și cred că o să vă placă și Erich Fromm. Un autor pe care îi recomand cu ambele mâini și o carte care clarifică foarte multe aspecte ale vieții (sănătoase) și vă va schimba. Pentru o viziune updatată la lumea care ne înconjoară, alături de Erich Fromm vi-i recomand și pe Rutger Bregman și Simon Sinek, autori pe care i-am amintit în articolul despre cărțile și autorii de care m-am bucurat în 2021.

Bonus:

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚 «A avea sau a fi» – Erich Fromm | 🛒

O recomand împreună cu:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm | 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm | 🛒
📚  «Patologia normalității» – Erich Fromm | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Lectură plăcută!

Later edit: Cum postările din social media în care am vorbit despre 📚 «A avea sau a fi» scrisă de Erich Fromm au fost apreciate, mi-am zis să preiau textul și la finalul acestui articol:

Psihiatrul Erich Fromm explica prin anii ’70 de ce, 40 de ani mai târziu, oamenii se vor agăța de Facebook și se vor contra până la ultima tastă pe tot felul de frânturi de știri, ori vor colecționa matchuri pe Tinder și Bumble.

De ce în România mor 500 de oameni pe zi de COVID, iar pe Instagram noi postăm poze frumos aranjate și studiate cu mâncare. Și-un selfie, simulând fericirea.

De ce nu ne pasă de ce se întâmplă cu oamenii de lângă noi, dar plângem cand un concurent este eliminat din Survivor. Ori la un film pe Netflix. Ori la o știre “care ne poate afecta emoțional” din celălalt capăt al pământului.

De ce nu înțelegem că, deși trăim cea mai bună perioadă din întreaga istorie a omenirii (avem de toate, la câteva tapuri distanță și maxim 19 lei transport), suntem din ce în ce mai deprimați.

De ce am ajuns să ne percepem pe noi înșine, simultan, atât ca vânzători, cât și ca produs ce trebuie vândut, și nu facem altceva decât să răspundem cererii pieței.

De ce nu ne mai preocupă viața sau fericirea, ci urmărim să devenim vandabili, după care nu înțelegem de ce, când ajungem seara acasă, suntem neliniștiți și anxioși, și tot ce vrem este să ne anesteziem (băutură, droguri, netflix, d-astea).

De ce nu mai știm ce înseamnă “să fim” și cum “a avea” a ajuns normalitate. De ce cultura noastră se bazează pe “a avea”. De ce discuțiile noastre ajung inevitabil la ceea ce deținem. Despre cum orice costă, orice este de vânzare, orice poate fi deținut.

De ce chiar și noi avem un cost, cost pe care managerul fiecăruia dintre noi îl calculează de cele mai multe ori la oră. De ce suntem mai eficienți, dar, de fapt, nu ne pasă.

De ce dacă nu ești egocentrist, egoist, narcisist sau lacom ești catalogat inadaptat, sau imatur, deși narcisismul stă la baza multor boli mentale.

📖 Conditiile schimbarii caracterului uman

Mai am câteva pagini și termin «A avea sau a fi», psihiatrul Erich Fromm devenind cu această ocazie autorul meu favorit. Sunt efectiv îndrăgostit de psihologia umanistă pe care a promovat-o la jumătatea secolului trecut pentru câteva decenii la rând, influențat fiind de Sigmund Freud, Karl Marx, dar și filosofia budistă, stoicism, sau de Friedrich Nietzsche.

Despre schimbare am mai scris într-un articol denumit De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?, citându-i pe Mark Manson din «Arta subtilă a disperării» (titlul în engleză este «Everything Is F*cked»), o super carte despre starea actuală în care se află omenirea, și Erich Fromm din «Arta de a fi» , carte pe care o citeam la vremea respectivă.

Revin cu o completare la acel articol; cu un semn de carte din A avea sau a fi, carte care tratează tema diferențelor dintre cele două forme de existență în toate tiparele lor, de la individ la rolul lui în societate și invers. O temă complexă, cele două concepte fiind explicate cum cred că doar Fromm ar fi putut să o facă atât de clar și complet.

În opinia mea, caracterul uman se poate schimba doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

  • Suferim și suntem conștienți de acest lucru
  • Recunoaștem originea nefericirii noastre
  • Ne dăm seama că există o modalitate prin care putem pune capăt acestei nefericiri
  • Acceptăm faptul că pentru a depăsi starea de nefericire trebuie să urmăm anumite reguli de viață și să ne schimbăm felul actual de a trăi

Erich Fromm – A avea sau a fi

Teoria lui Fromm corespunde Adevărilor ce stau la baza gândirii budiste și care se ocupă de starea generală a existenței umane, dar stă și la baza teoriei salvatoare a lui Marx – comunismul nefiind un scop final, ci o etapă în dezvoltarea istorică ce urmărește eliberarea ființei umane de condiționările socio-economice și politice care-i face pe oameni să se dezumanizeze.

Metoda de psihoterapie a lui Freud se baza în linii mari pe aceleași lucruri, prima sarcină a psihanalistului fiind aceea de a-i ajuta pe pacienții care sufereau și erau conștienți de suferința lor să afle din ce cauză suferă și în ce anume constă de fapt nefericirea lor. Esența procesului psihanalitic este aceea de a-i ajuta pe pacienți să conștientizeze cauzele nefericirii lor.

Dar condițiile de mai sunt extrem de greu de îndeplinit din poziția de Homo consumens, denumire folosită prima dată de Erich Fromm în 1965 – “Homo consumens is the man whose main goal is not primarily to own things, but to consume more and more, and thus to compensate for his inner vacuity, passivity, loneliness, and anxiety”, ori a religiei cibernetice – o altă teorie a lui From.

Iar cei mai grei pași din punctul meu de vedere sunt cei de conștientizare și recunoaștere, presiunea vitezei în care trăim dată de tehnologie și conformismul la consumerism fiind letale schimbărilor de orice fel. Azi suntem atât vânzători cât și produse, iar bătălia pe care o ducem în fiecare zi este aceea de a satisface o singură condiție: să răspundem cerințelor unei piețe.

Vă recomand A avea sau a fi cu ambele mâini. Iar dacă mai aveți și altele la rând, împingeți-o mai în față. Nu o să vă pară rău.

📚 Despre violenta, impotenta si narcisism, dar si necrofilie, ori incest, in «Sufletul omului – Intre geniul binelui si al raului» – Erich Fromm

Dacă ar trebui să fac un top al scriitorilor dintre cei pe care i-am citit, Erich Fromm ar face parte dintre ei. Și Rutger Bregman, Simon Sinek, Brené Brown și poate și Mark Manson, dar astăzi este, iarăși, despre Erich Fromm. Am terminat recent cartea din titlu – a treia dintre cărțile scrise de el pe care le-am citit – și mai am încă 4 (patru) care mă așteaptă nerăbdătoare în bibliotecă.

Erich Fromm s-a născut in 1900 la Frankfurt și a fost psiholog social german, psihanalist, sociolog și filosof umanist, cu o viziune politică socialist democrată. A murit în 1980, în Elveția, și, deși cărțile și teoriile lui au fost scrise înainte de era internetului, sunt brutal de aplicabile, omenirea nefăcând altceva în ultimii 40 de ani decât să-și adâncească cutumele autodistructive.

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» are 190 de pagini, a fost publicată de Editura Trei pentru prima oară în 2007, iar ediția pe care o am eu a fost republicată în 2020. Este o carte în care Fromm, plecând de multe ori de la teoriile lui Sigmund Freud, adresează temele iubirii de viață și iubirii de moarte pe baza cercetărilor sale clinice și ale proceselor sociale.

Capitolele dezvoltă concepte și idei precum “omul – lup sau oaie” (cap. 1), violența (cap. 2), iubirea de viață și de moarte (cap. 3), narcisimul – individual și de grup, social – (cap. 4), legăturile incestuoase (cap. 5), precum și libertatea, determinismul și alternativismul (cap. 6). Este un apel la conștientizare și la a iubi viața, într-o societate în care omul devine din ce în ce mai indiferent. Mai împietrit.

Ce o să vă placă foarte mult la Erich Fromm, și tare am impresia că am mai spus-o prin articolele scrise despre el, este claritatea ideilor. Nu se ascunde în a-și cita sursele unor idei sau teorii care nu îi aparțin neapărat (deși le-a cercetat clinic) și la care se înhamă în a le dezvolta și a le aduce spre final de secol trecut, fiind vizibil și declarat influențat de psihanalitica freudiană, dar și Karl Marx.

Mi-au plăcut foarte mult capitolele despre violență (cap. 2) și narcisism (cap. 4), cea de-a doua temă fiindu-mi aproape în majoritatea covârșitoare a relațiile personale pe care le-am avut între 2014 și 2018, dar, de asemenea, omniprezentă în industria în care profesez – influencer markerting. Prima temă, cea despre violență, mi-a plăcut datorită meticulozității autorului în analiză.

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚  «Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» – Erich Fromm  »  🛒

Ți-o recomand împreună cu:
📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Despre violență

Erich Fromm dedică partea principală a cărții formelor severe și maligne de distructivitate, iar pentru a le înțelege pe deplin – prin urmare și dinamica inconștientă a comportamentelor, autorul dedică un capitol întreg formelor de violență, pe care cataloghează și le analizează separat, bazându-se pe diferențierea dintre variatele motivații inconștiente din spatele acestora.

Cu alte cuvinte, capitolul ne poate ajuta chiar și pe noi, civilii, cei care nu avem o facultate de psihologie, să întelegem, de exemplu, comportamentele violente ale jumătății noastre a mai bună cu care împărțim parte din viață, membrilor familiei, a prietenilor, a diferitelor grupuri (la muncă, ori, de ce nu, în cadrul meetingurilor din Piața Victoriei etc), sau ale oricui.

Veți găsi, de exemplu, și explicația unor comportamente care ne pot șoca de fiecare dată, iar aici mă refer la comportamentele unor oameni care preferă să distrugă, fie că vorbim despre obiecte, fie că vorbim despre relații umane, în loc de orice altceva (construcție sau pasivitate), tipul de violență fiind denumit violență compensatorie, aplicabilă persoanelor impotente în a acționa.

În acest capitol sunt tratate:

  • violența ludică – exercitată cu scopul demonstrării de abilități,
  • violența reactivă – utilizată în apărarea vieții, a libertății, a demnității, ori a proprietății – ori a unor aspecte precum tipurile de violențe produse de frustrare, invidie sau gelozie,
  • violența răzbunătoare – care indeplinește ori funcția biologică de supraviețuire, ori una irațională de a șterge în mod magic ceva ce a avut loc în mod real,
  • violența cauzată de năruirea credinței – care are loc deseori în viața Copilului,
  • violența compensatorie  – care are loc ca substitut pentru activiatea productivă și poate fi observată în cazul unei persoane impotente (def. din motive de slăbiciune, anxietate, incompetență etc, omul nu este capabil de a acționa – devine importent. Prin urmare, neacceptând starea de neputință, încearcă să restaureze capacitatea de a acționa, distrugând)
  • violența descrisă prin setea de sânge arhaică – pasiunea de a ucide ca manieră de a transcede viața, ce provine din teama de a deveni uman, căutând răspunsuri prin regresia la starea de existență pre-umană

Despre narcisism

În cadrul temei iubirii față de viață, dar și față de moarte, Erich Fromm adresează trei tipuri de orientare: necrofilia (biofilia), narcisismul și fixația simbiotică față de mamă (sau/și tată, în cazul fetelor – copilului îi ia ceva timp pentru a conștientiza diferența dintre sexe). După cum am explicat mai sus, pe mine m-a interesat foarte mult narcisismul, temă destul de prezentă în scrierile lui Fromm.

În analiza narcisismului, Fromm pleacă de la conceptele lui Freud, acesta considerând narcisismul drept unul dintre cele mai importante elemente ale teoriei sale și l-a utilizat pentru înțelegerea unor fenomene extrem de diverse precum psihoza, iubirea, gelozia, ori sadismul, dar și pentru înțelegerea fenomenelor de masă, precum disponibilitatea claselor suprimate de a fi loiale conducătorilor lor.

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» poate fi, astfel, una dintre ușile către teoriile lui Sigmund Freud pe care am început să-l citesc recent (vezi proiectul Biblioteca) și ale cărui scrieri nu sunt neapărat ușor digerabile. Fromm menționează faptul că narcisismul nu se regăsește, de exemplu, în teoriile lui Carl Jung sau Alfred Adler, iar Karen Horney i-a acordat foarte puțină atenție.

Este un capitol de peste 40 de pagini despre un concept care, paradoxal, poate fi necesar pentru supraviețuire, însă în același timp, una dintre cele mai mari amenințări la adresa supraviețuirii, putând a se face vinovat de pierderea realității și a judecății, lucruri care fac ca narcisismul să fie un blestem (apropo de legenda lui Narcis), care nu poate duce decât la autodistrugere.

Narcisismul este o concept extrem de întâlnit în zilele noastre, valorile promovate de societate fiind denaturate, bazate pe calități pe care le avem și nu realizate, lucru care topește (până la eliminare) nevoia de a face vreun efort pentru a ne afla în relație cu cineva. Iar dacă tot am amintit de valori, prin prisma acestora narcisismul se află în conflict cu rațiunea și iubirea, limitându-le.

***

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» este o carte pe care am savurat-o efectiv, dar, care, în același timp, m-a pus de foarte multe ori pe gânduri în ceea ce privește – apropo de capitolele descrise mai sus – diferitele forme de narcisism pe care le-am regăsit și în mine, și de care nici nu eram conștient că există ca și concepte. Sau a violențelor la care am asistat.

«Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» este o carte pe care o recomand și se află în seria de recomandări cu ambele mâini, deși este puțin mai tehnică decât ce am mai citit până acum, dar, cum am mai spus, poate fi folosită ca material introductiv în operele lui Sigmund Freud. Pentru o imagine mai amplă asupra omenirii, o recomand împreună cu Bregman și Sinek. 🙂

Lectură plăcută!

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚  «Sufletul omului – Între geniul binelui și al răului» – Erich Fromm  »  🛒

Ți-o recomand împreună cu:
📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

📚 Despre A FI si A IUBI intr-o cultura mercantila si narcisista, dominata de consumerism si goana dupa avere, in «Arta de a fi» si «Arta de a iubi» de Erich Fromm

Am decis ca pentru aceste două cărți să scriu un singur articol și, astfel, să le recomand împreună. Oricum, le-am citit una după alta, după Platon, care a intrat destul de greu, Socrate fiind ceva… Voiam să alternez cu o carte de dezvoltare personală, dar am zis să-l citesc pe Fromm și mi-a plăcut atât de mult «Arta de a fi» încat am citit și «Arta de a iubi».

Am publicat trei semne de carte din cele două amintite în titlul articolului. Două din Arta de a fi, aplicabilă într-o lume dominată de consumerism, de goana neobosită de a venera verbul a acumula, după faimă și rețete false de fericire, și un semn de carte din Arta de a iubi, care dezbate iubirea într-o cultură mercantilă, narcisistă și satisfăcătoare. Jocuri finite, zero profunzime.

Ambele carți au fost publicate de Editura Trei în 2019; A fi are 192 de pagini, A iubi are 182. Au fost două cărți pe care le-am devorat, vinovată fiind claritatea lui Fromm în a explica concepte pe care le cunoaștem, însă, din diferite motive, iar aici am putea aminti frica (de penibil, de sărăcie), ori presiunea socială, le ignorăm, preferând de cele mai multe ori să ne anesteziem.

Erich Fromm s-a născut in 1900 la Frankfurt și a fost psiholog social german, psihanalist, sociolog și filosof umanist, cu o viziune politică socialist democrată. A murit în 1980, în Elveția, și, deși cărțile și teoriile lui au fost scrise înainte de era internetului, sunt brutal de aplicabile, conținând aceleași adevăruri despre care am amintit și când am vobit de Mark Manson.

Claritatea despre care am vorbit mai devreme m-au făcut să-i comand ieri, cu ocazia unei reducere de 50% pe unul dintre magazinele online de cărți din România, încă alte 4 cărți (le: 5, de fapt). Îmi place și apreciez gândirea-i psihanalitică freudiană, dar și influențele lui Karl Marx, care alături de Friedrich Engels, a fost unul dintre cei mai mari influenceri ai istoriei politice a secolului trecut.

🛒  Le poți cumpăra de aici:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒

Ți le recomand împreună cu:
📚  «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Banchetul sau Despre iubire» – Platon | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Arta de a fi

Arta de a fi este cu atât mai aplicabilă în secolul nostru, cu cât acesta este dominat de rețele sociale precum Facebook, Instagram și TikTok, și de alienarea majorității, pierderea multor capacități raționale, pierderea în nihilism, comoditate, impostură, precum și implicațiile psihologice pe care acestea le au asupra noastră și asupra (lipsei) binelui și fericirii.

Apropo de impostură…

În sferele artelor și literaturii, impostura este de asemenea necontrolată. Publicul, chiar și publicul educat, și-a pierdut în mare măsură capacitatea de a recunoaște diferența dintre ceea ce este autentic și ceea ce este fals. Acest defect este cauzat de mai mulți factori.

Primul este orientarea pur cerebrală a celor mai multi oameni. Ei citesc sau ascultă doar cuvinte și concepte intelectuale și nu ascultă cu “a treia ureche”, cea pentru verificarea autenticității autorului. […]

Celălalt motiv al dificultății noastre de a judeca diferența dintre autentic și impostură rezidă în atracția hipnotică exercitată de putere și faimă. Dacă numele cuiva sau titlul unei cărți devine renumit datorită unei reclame abile, persoanele obișnuite  vor fi gata să creadă ceea ce pretinde cartea. […]

Fromm nu a prins internetul, însă a putut să identifice clar efectul celei de-a doua revoluții industriale a omenirii.

În prima revoluție industrială, energia fizică animală și umană a fost înlocuită de energia mecanică a mașinăriilor. În a doua revoluție industrială, gândirea și memorarea sunt înlocuite de computere.

Însă, cel mai mare dar al progresului modern care ar fi trebuit ca energia eliberată să fie canalizată către alte sarcini, mai elevate, creative, sau de altă natură, nu a făcut decât să ducă la imitație, respingerea oricărui efort și instalarea unei doctrine “fără durere”; la detașarea emoțională și sociala, la dispariția solidarității, nihilism, alienare.

Elibererea realizată de mașinării a dus la idealul lenei absolute, al ororii față de orice efort real. Viața bună este viața lipsită de efort; necesitatea de a face eforturi mari este considerată, așa cum era și înainte, o rămășiță medievală, iar oamenii fac eforturi mari doar dacă sunt cu adevărat forțați, nu de bunăvoie.

Vrem să trăim bine, dar ajungem să cunoaștem depresia și anxietatea, confundând binele cu un potențiometru al confortului personal în detrimentul oricărei apropieri umane. Preferăm să ne plimbăm, de exemplu, noaptea, într-un bolid de mii de euro, decât apropierea unei alte ființe umane și o conversație. Preferăm obiectificarea oamenilor de lângă noi. Zero efort emoțional.

Cartea se incheie cu o concluzie interesantă.

Dacă starea de bine este țelul suprem al eforturilor omului, ies în evidență două moduri specifice care conduc la atingerea acestui obiectiv: străpungerea narcisismului și străpungerea structurii de proprietate a existenței individului.

🛒  Le poți cumpăra de aici:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒

Ți le recomand împreună cu:
📚  «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Banchetul sau Despre iubire» – Platon | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Arta de a iubi

Iar dacă Arta de a fi poate fi considerată o carte de dezvoltare personală scrisă cu mult mai bine de un psiholog decât de un civil, Arta de a iubi este mut mai profundă. Arta de a iubi continuă cumva teoriile din Arta de a fi, însă are ca punct central emoția iubirii pe care Fromm o întoarce pe toate părțile prin prisma psihologiei, așa cum Socrate a privit-o prin filosofie în Banchetul lui Platon.

Avem, astfel, un punct de vedere al unui psiholog cu o gândire neo-freudiană.

Absolut superb. 🙂

Cartea tratează teoria iubirii, răspunsul la problema existenței umane, dragostea dintre părinți și copii dar și obiectivele iubirii fraterne, materne, eroice, erotice, de sine și de Dumnezeu, după care analizează dezintegrarea emoției în societatea occidentală contemporană dar și practica iubirii. Este o avalansă de concepte și intuiții profunde despre iubire.

Cartea treatează iubirea ca răspuns la problema existenței umane și se termină cu următoarea concluzie.

Dacă este drept, așa cum am încercat să arăt că iubirea este singurul răspuns sănătos și satisfăcător la problema existenței umane, atunci fiecare societate care exclude, relativ, dezvoltarea iubirii, trebuie să piară până la urmă datorită faptului că neagă necesitățile fundamentale ale naturii umane.

A vorbi despre iubire nu este nicidecum o “predică”, pentru simplu motiv că aceasta înseamnă a vorbi despre nevoia supremă din fiecare ființă umană. Faptul că această nevoie a fost lăsată într-un con de umbră nu înseamnă că ea nu există cu adevărat.

Să analizezi natura iubirii înseamnă să-i descoperi absența generală din zilele noastre și să faci o critică a condițiilor sociale care au dus la această absență. A avea credință că iubirea este posibilă ca fenomen social, și nu doar ca fenomen excepțional individual, înseamnă a nutri o credință rațională bazată pe o cunoaștere profundă a naturii umane în esența sa.

Am să vă las plăcerea de a o descoperi singuri, fiind o carte pe care cred că putem să o catalogăm ca una foarte bună pentru a o folosi ca introducere în psihologia freudiană, căreia îi tot dăm târcoale prin multe alte cărți de psihologie.

🛒  Le poți cumpăra de aici:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒

Ți le recomand împreună cu:
📚  «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Banchetul sau Despre iubire» – Platon | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

📖 Despre iubirea i/matura cu Erich Fromm

Astăzi am terminat Arta de a iubi de Erich Fromm, însă am nevoie de câteva zile și probabil să mai trec încă o dată prin ea pentru o scurtă prezentare pe blog. Aș fi scris peste weekend, însă am la activ în luna septembrie alte două două cărți despre iubire și frumos cu discursuri ale lui Socrate povestite de Platon, dar și «Arta de a fi» scrisă tot de Erich Fromm.

Am nevoie de puțin timp să decantez, în ciuda subiectului și al faptului că, nu-i așa?, deși tindem să credem că treburile-s complicate în ceea ce privește iubirea, suntem siguri că ne pricepem. Pe mine cartea asta m-a bucurat căci sunt unde credeam că sunt, dar m-a și pus pe gânduri în același timp, căci am descoperit (în primul rând la mine) niveluri ale narcisismului de care nu eram conștient.

Vă rețin atenția cu un semn de carte, respectiv un citat din cartea mai sus amintită, ca temă de reflexie peste weekend, asupra maturității acestui sentiment, Fromm tratând destul de Freudian arta de a iubi, plecând de la neajunsurile pe care le-am putea avea în această direcție încă din copilărie, atât de la tată, dar mai ales din partea mamei.

Iubirea infantilă urmează principiul: Iubesc pentru că sunt iubit.

Iubirea matură urmează principiul: Sunt iubit pentru că iubesc.

Iubirea imatură spune: Te iubesc pentru că am nevoie de tine.

Iubirea matură spune: Am nevoie de tine pentru că te iubesc.

Acum, recomandarea mea este să nu mai așteptați prezentarea cărții și să o comandați dacă sunteți interesați în a înțelege mai mult despre iubire, sentiment despre care Fromm afirmă – iar eu nu pot decât să fiu de acord cu el – că este singurul răspuns sănătos și satisfăcător la problema existenței umane, iar excluderea înseamnă, de fapt, negarea unei necesități fundamentale ale naturii umane.

Ne vom mulțumi reciproc altă dată, sau, dacă nu noi, cu siguranță generațiile care vor urma. 🙂

📖 «A avea». Despre bani si excremente, ori valoarea posesiilor la copil si adult

Am spus ieri, semnele de carte mi se par mai valoroase decât receziile. Iar tema de azi este verbul a avea, atât de uzat în zilele noastre în majoritatea conversațiilor zilnice pe care omul le are indiferent de nivelul social sau economic, prezent de altfel (ca exemplu ușor de înțeles în 2021) în comunicarea majorității influencerilor.

Relațiile între complexele aparent atât de îndepărtate ale interesului pentru bani și ale defecației sunt numeroase. Toți medicii care practică psihanaliza știu bine că urmând această cale se poate realiza dispariția cazurilor celor mai durabile și tenace a ceea ce se numește constipația obișnuită a nevroticilor.

Sigmund Freud – Caracter și erotică anală, Opere esențiale, vol. 7

Vă aduceți aminte de Eric Berne și «Jocurile noastre de toate zilele»? Despre Copil, Adult și Părinte? Bun. Vă propun astăzi câteva întrebări. Unde credeți că se situează cei care pun preț pe a avea și mai ales de ce fac acest lucru? O explicație o găsim în «Arta de a fi», o carte scrisă de psihologul social german Erich Fromm, plecând de la teoriile lui Sigmund Freud.

Primii ani din viața copilului sunt cu necesitate o perioadă în care acesta nu este capabil să aibă grijă de el însuși (suntem cea mai neajutorată specie de pe fața pământului pentru ani buni de la naștere) pentru a forma lumea din jur în funcție de dorințele sale, cu propriile sale puteri. El este forțat fie să primească, ori să-și ia, fie să posede, deoarece este incapabil să producă.

Astfel, categoria “a avea” este o etapă de tranziție necesară în dezvoltarea copilului. Dar dacă posesivitatea rămâne experiența dominantă la adult, ea indică faptul că nu și-a atins încă scopul dezvoltării normale către productivitate, ci s-a blocat în experiența de a avea, din cauza acestui eșec în dezoltare.

Erich Fromm – Arta de a fi

Și, apropo de toate acestea, Erich Fromm consideră că deplina umanizare a omului necesită trecerea de la orientarea centrată pe posesie la orientarea centrată pe activitate, de la egoism și egocentrism la solidaritate și altruism.

Bonus. Avariția este rezultatul unei forme de anxietate și, de multe ori, aceasta se află la rădăcina impotenței masculine.

Am să revin cu o recenzie la Arta de a fi, fiind o carte pe care o recomand la fel de mult ca pe Jocurile noastre de toate zilele de Eric Berne, creatorul metodei analizei tranzacționale, teoriile lui fiind, astăzi, atât de răspândite în toate formele de psihoterapie căci nici nu se mai știe originea lor.

Dă-le timpul tău.

📖 De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?

Uite un subiect bun pentru semnele de carte, secțiune pe care, cumva, o văd mult mai interesantă și cu o altfel de valoare decât cea de recenzii: schimbarea și rezistența pe care o opunem la schimbare, ca și cum aceasta ar fi ceva ce ne poate face rău; un dușman.

Cu toții am ajuns de multe ori în viață într-un moment în care ne-am dat seama că trebuie să schimbăm ceva la noi, fie că vorbim despre comportament, ori obiceiuri, pentru a evolua / ne dezvolta / fi mai bine, orice a însemnat asta pentru fiecare în parte.

“Insanity is doing something over and over again and expecting a different result!” zice un citat care tot circulă pe rețelele sociale, atribuit eronat când lui Einstein, când lui Mark Twain*.

Exemple de schimbări pe care ni le-am putea dori? Cunoștințele (o a doua facultate). Sănătatea (lăsatul de fumatul – ori altă dependență, sportul), starea emoțională și socială (ieșirea dintr-o relație toxică, ori dintr-un grup de prieteni ale cărui valori nu – mai – corespund cu ale noastre). Profesia / locul de muncă (o demisie). Credința. Mutatul în alt oraș, ori altă țară.

Și vă propun citatul de mai jos, pe care l-am preluat din «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson, un autor care m-a suprins maxim cu această ultimă carte pe care am citit-o, după celelalte două “arte subtile”, ale nepăsării și seducției (vezi biblioteca, găsiți link-urile în august 2021).

Valorile pe care le selectăm pe parcursul vieții se cristalizează, formând un sediment peste personalitatea noastră. Singura cale de a ne schimba valorile este să avem experiențe contrare lor. Dar orice încercare de a ne elibera de valori prin experiențe noi sau contrare va fi în mod inevitabil întâmpinată cu durere și disconfort. De aceea nu există schimbare fără durere și evoluție fără disconfort. De aceea este imposibil sa devii un om nou fără ca, mai întâi, să suferi pierderea celui care ai fost.

Când ne pierdem valorile deplângem dispariția poveștilor definitorii ca și când am pierde o parte din noi – pentru că am pierdut cu adevărat o parte din noi. Suferim așa cum am suferit după pierderea cuiva drag, a unui loc de muncă, a unei case, a comunității, credinței spirituale, sau prieteniei. Toate acestea sunt părți definitorii, fundamentale din noi. Când le pierdem, pierdem și speranța pe care ne-o aduceau, lăsându-ne încă o dată expuși Adevărului Inconfortabii**.

Later edit:

Citesc «Arta de a fi» de Erich Fromm și am dat peste un citat despre decizie, voință și energie, în contextul unei relizări pe care ne-o dorim. Iar această realizare poate fi o schimbare, iar observația psihologului Erich Fromm cred că poate avea o legătură destul de profundă și se completează cu opinia lui Mark Manson de mai sus.

Pentru realizări care să depășească mediocritatea într-un domeniu, inclusiv în cel al arte de a trăi, este să vrei un singur lucru. Să vrei un singur lucru presupune să fi luat o decizie, să te fi dedicat unui scop. […]

Acolo unde energiile sunt dispersate în diferite direcții, nu numai că lupta pentru un țel se duce cu o energie redusă, dar și împărțirea energiilor are efectul de slăbire a lor, de către conflictele constant generate.

Voința unei persoane care stă în cumpănă dacă ar trebui să facă un lucru sau opusul său, a cărei atitudine față de cei mai importanți oameni din viața ei este una extrem de ambivalentă, poate deveni complet paralizată atunci când este vorba să ia o decizie sau chair să acționeze în vreo direcție.

În cazul “normal”, atunci când scopurile nu sunt atât de rigid opuse, se consumă o cantitate mai mică de energie; cu toate acestea, capacitatea de a atinge un scop este mult redusă.

O schimbare majoră în viață precum cele enumerate de mine mai sus (și care fac parte din “arta de a trăi” a noastră) pot fi clasificate că ar putea duce la realizări care depășesc mediocritatea. Iar aici putem vorbi despre mediocritatea noastră, pe care am identificat-o, de care suntem nemulțumiți / frustrați et cetera și vrem să o depășim.

Alte păreri care ar veni în completarea celor de mai sus, ori, ce de nu, împotriva lor?

* Michael Becker, editorialist al unei publicații din Montana, USA, a descoperit că citatul e de prin anii ’80 – Rita Mae Brown’s novel *Sudden Death (1983), sau Narcotics Anonymous “Basic Text,” released in November 1981, ori un pamflet in 1980 – și a scis și un articol pe blogul lui despre asta.

** Adevărul Inconfortabil în «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson înseamnă iminența morții.