Tag: Mark Manson

📚 «Arta subtila a disperarii» – Mark Manson

În luna septembrie am citit și ultima carte din trilogia artelor subtile a lui Mark Manson. După «Arta subtilă a nepăsării» și «Arta subtilă a seducției», «Arta subtilă a disperării» m-a luat prin surprindere cum nu mă așteptam. Ca recomandare, dacă vă apucați de cărțile astea 3, vă recomand să începeți cu seducția, apoi cu nepăsarea, iar la final să vă delectați cu cea din titlu. 

Ediția pe care am citit-o eu a fost publicată în 2019 de Lifestyle Publishing, parte a grupului Editura Trei, are 366 de pagini și a fost tradusă de Florin Tudose, titlul original în limba engleză fiind “Everything Is F*cked”. Inspirat de cercetări psihologice și teorii filosofice, autorul tratează starea actuală în care se află omenirea, completându-l cumva pe Bregman.

Trăim vremuri în care suntem mai liberi, mai sănătoși și mai prosperi ca oricând. Cu toate acestea, și sunt sigur că nu voi face o declarație care va surprinde pe cineva, pare că lumea a innebunit.

Planeta? Începe să ne ardă picioarele și să ne inunde casele, dar noi hrănim în continuare urșii pe Valea Prahovei, alungăm animalele din habitatele lor construind obsesiv hoteluri și parcăm BMW-ul pe plajă suprinși, chiar și după ce-am terminat un liceu – prin urmare și niște ore de fizică -, de lipsa aderenței cauciucului pe nisip. Umed.

Cei care ne conduc? Este imposibil să nu simți contrastul imens între ce ar trebui să facă și ce fac. Abisul creat între promisiunile de zeci de ani de zile și lipsa unor lucruri pe care le considerăm de bază, cum ar fi educația (câți miniștri analfabeți a avut România?), sănătatea (e cineva care nu se umple de anxietate în drum spre un spital?), ori siguranța (procese, anyone?). 

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚  «Arta subtila a disperarii» – Mark Manson => 🛒

Ți-o recomand împreună cu:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒
📚 «Începe cu DE CE» – Simon Sinek | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Oamenii? Dacă le dai primul zămbet jos, dai peste nepăsare, ce provine în mare parte de lipsa de speranță. Auzi din ce în ce mai des «mai bine stai în banca ta și-ți vezi de treabă», cum îmi sugera un șef de agenție la Influencer Marketing Conference, mândru de teoria lui de a nu discuta public toate tâmpeniile ridicate la rang de artă. 

Auzi din ce în ce mai des «nu mă bag în discuții publice ce nu mă afectează direct», cum îmi spunea, fără să-i cer neapărat vreo părere, o doamnă manager de marketing, referindu-se la același articol link-uit mai devreme, ambii confirmând totuși tâmpeniile publicate, dând astfel dovadă de un nihlism rece și dezolant, cum ar spune Mark Manson. 

Relațiile? Și nu mă refer aici la vreuna anume. Mă refer la oricare îți vine în minte. Iubire, amiciție, prietenie, afaceri et cetera. Când a fost ultima oară când ai legat ceva profund cu cineva? Superficialitatea, neîncrederea, mecantilul sunt omniprezente în viețile noastre. Nu te mai sună nimeni să te întrebe «bă, ești bine? mai miaună pisica?». Fiecare vrea ceva. 

Lipsa de speranță. Rădăcina anxietății, a bolilor mentale, a depresiei. Teama de un viitor ratat, ori credința că viitorul nu are un sens, continuă Mark Manson. O viață în care, deși ne petrecem serile pe canapele confortabile, cu prieteni veseli în preajmă, cu jumătatea mai bună, evident, lângă noi, ne simțim din ce în ce mai singuri.

Lumea modernă este sufocată de nihilism și goana după satisfacerea dorințelor. De puterea de dragul puterii. De succes de dragul succesului. Nihilismul nu vede niciun «de ce» mai amplu. Nu aderă la adevăruri sau cauze mărețe. Există pur și simplu «pentru că te face să te simți bine». 

Cu astfel de idei își începe Mark Manson cartea «Arta subtila a disperarii», ajungând însă – pentru a pleca mai departe în a oferi și un antidot – la  Adevărul Inconfortabil, întreaga cartea având o profunzime stoică, presărată cu filosofii plecate de la Socrate, Kant, Freud, Platon, Nietzsche și alții. Prin Adevărul Inconfortabil Mark Manson se referă, evident, de iminența morții.

Dar nu. «Arta subtila a disperarii» nu este o teorie a nihilismului, dimpotrivă. Poate fi o continuare, sau, mai degrabă, o reactualizare a teoriei lui Rousseau.

Cartea de față nu este o pledoarie pentru nihilism. E un discurs împotriva nihilismului – atât al celui din noi, cât și al celui din ce în ce mai răspândit care pare a fi provocat de lumea modernă. Pentru a combate eficient nihilismul, trebuie să începem de la punctul său zero. Trebuie să începem cu Adevărul Inconfortabil și să pledăm pentru convingător pentru speranță.

Mark Manson had me at Newton – ca să folosesc o formulare celebră -, ale cărui teorii le-am folosit și eu într-un articol despre asumare pe care l-am publicat în decembrie 2019 – Asta sunt, aici ma termin. Esența cărții lui Manson a fost, în mare, motivul unor decizii pe care le-am luat în urmă cu câțiva ani, ale căror rezultate le explică tot Mark Manson.

Și le explică cu mult mai bine și, cu siguranță, cu mult mai elegant decât aș putea face eu, fiind vorba despre schimbare. Dar despre asta am scris deja în semnul de carte care poartă titlul «De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?». Cât despre Newton, vă las plăcerea de a-l descoperi singuri, când veți citi cartea. 🙂

Poate că sunt (mai) subiectiv (decât de obicei), însă «Arta subtila a disperarii» este o carte pe care vă recomand să o împingeți mai în față dacă mai aveți și altele la rând. Nu este vreo operă de artă, însă este plină de adevărul acela pe care-l cunoaștem despre noi, dar nu-l vorbim și preferăm să sărim pe Facebook, ori pe Instagram, și să mai dăm câteva scroll-uri.

În gol. 

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚  «Arta subtila a disperarii» – Mark Manson => 🛒

Ți-o recomand împreună cu:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒
📚 «Începe cu DE CE» – Simon Sinek | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

📖 De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?

Uite un subiect bun pentru semnele de carte, secțiune pe care, cumva, o văd mult mai interesantă și cu o altfel de valoare decât cea de recenzii: schimbarea și rezistența pe care o opunem la schimbare, ca și cum aceasta ar fi ceva ce ne poate face rău; un dușman.

Cu toții am ajuns de multe ori în viață într-un moment în care ne-am dat seama că trebuie să schimbăm ceva la noi, fie că vorbim despre comportament, ori obiceiuri, pentru a evolua / ne dezvolta / fi mai bine, orice a însemnat asta pentru fiecare în parte.

“Insanity is doing something over and over again and expecting a different result!” zice un citat care tot circulă pe rețelele sociale, atribuit eronat când lui Einstein, când lui Mark Twain*.

Exemple de schimbări pe care ni le-am putea dori? Cunoștințele (o a doua facultate). Sănătatea (lăsatul de fumatul – ori altă dependență, sportul), starea emoțională și socială (ieșirea dintr-o relație toxică, ori dintr-un grup de prieteni ale cărui valori nu – mai – corespund cu ale noastre). Profesia / locul de muncă (o demisie). Credința. Mutatul în alt oraș, ori altă țară.

Și vă propun citatul de mai jos, pe care l-am preluat din «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson, un autor care m-a suprins maxim cu această ultimă carte pe care am citit-o, după celelalte două “arte subtile”, ale nepăsării și seducției (vezi biblioteca, găsiți link-urile în august 2021).

Valorile pe care le selectăm pe parcursul vieții se cristalizează, formând un sediment peste personalitatea noastră. Singura cale de a ne schimba valorile este să avem experiențe contrare lor. Dar orice încercare de a ne elibera de valori prin experiențe noi sau contrare va fi în mod inevitabil întâmpinată cu durere și disconfort. De aceea nu există schimbare fără durere și evoluție fără disconfort. De aceea este imposibil sa devii un om nou fără ca, mai întâi, să suferi pierderea celui care ai fost.

Când ne pierdem valorile deplângem dispariția poveștilor definitorii ca și când am pierde o parte din noi – pentru că am pierdut cu adevărat o parte din noi. Suferim așa cum am suferit după pierderea cuiva drag, a unui loc de muncă, a unei case, a comunității, credinței spirituale, sau prieteniei. Toate acestea sunt părți definitorii, fundamentale din noi. Când le pierdem, pierdem și speranța pe care ne-o aduceau, lăsându-ne încă o dată expuși Adevărului Inconfortabii**.

Later edit:

Citesc «Arta de a fi» de Erich Fromm și am dat peste un citat despre decizie, voință și energie, în contextul unei relizări pe care ne-o dorim. Iar această realizare poate fi o schimbare, iar observația psihologului Erich Fromm cred că poate avea o legătură destul de profundă și se completează cu opinia lui Mark Manson de mai sus.

Pentru realizări care să depășească mediocritatea într-un domeniu, inclusiv în cel al arte de a trăi, este să vrei un singur lucru. Să vrei un singur lucru presupune să fi luat o decizie, să te fi dedicat unui scop. […]

Acolo unde energiile sunt dispersate în diferite direcții, nu numai că lupta pentru un țel se duce cu o energie redusă, dar și împărțirea energiilor are efectul de slăbire a lor, de către conflictele constant generate.

Voința unei persoane care stă în cumpănă dacă ar trebui să facă un lucru sau opusul său, a cărei atitudine față de cei mai importanți oameni din viața ei este una extrem de ambivalentă, poate deveni complet paralizată atunci când este vorba să ia o decizie sau chair să acționeze în vreo direcție.

În cazul “normal”, atunci când scopurile nu sunt atât de rigid opuse, se consumă o cantitate mai mică de energie; cu toate acestea, capacitatea de a atinge un scop este mult redusă.

O schimbare majoră în viață precum cele enumerate de mine mai sus (și care fac parte din “arta de a trăi” a noastră) pot fi clasificate că ar putea duce la realizări care depășesc mediocritatea. Iar aici putem vorbi despre mediocritatea noastră, pe care am identificat-o, de care suntem nemulțumiți / frustrați et cetera și vrem să o depășim.

Alte păreri care ar veni în completarea celor de mai sus, ori, ce de nu, împotriva lor?

* Michael Becker, editorialist al unei publicații din Montana, USA, a descoperit că citatul e de prin anii ’80 – Rita Mae Brown’s novel *Sudden Death (1983), sau Narcotics Anonymous “Basic Text,” released in November 1981, ori un pamflet in 1980 – și a scis și un articol pe blogul lui despre asta.

** Adevărul Inconfortabil în «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson înseamnă iminența morții.

📚 «Arta subtila a seductiei» – Mark Manson

«Arta subtila a seductiei» este a doua carte a lui Mark Manson pe care o citesc, prima fiind «Arta subtila a nepasarii», o carte pe care am terminat-o într-o singură după amiază, pe terasa de la Apollo 111 / Beans & Dots, la o cafea și un aperol șpriț. Mai am pe raft și Arta subtilă a disperării de același autor, pe care mi-am propus-o să o termin luna aceasta, printre filosofi.

«Arta subtila a seductiei» este o carte pentru bărbați dar nu știu dacă aș recomanda-o și femeilor, deși ar fi un exercițiu bun. Și spun asta deoarece, pe alocuri, Mark Manson mi se pare că intinde arcușul pe o coardă destul de fină a curentelor feministe, deși pare destul de abil în a nu o toci și enerva, revenind și explicând totuși fiecare abatere.

«Arta subtila a seductiei» este o carte pentru bărbații care vor să aducă o femeie în patul lor. Nu e un manual, deși este destul de bine structurată și acoperă cam toate subiectele de care poți avea nevoie în a duce la bun sfărșit o astfel de acțiune, dar nu e nici o fițuică motivațională pe care să o citești seara, iar dimineața te trezești alpha male.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Arta subtilă a seducției» – Mark Manson

Te vor putea ajuta și::
📚  «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson (vezi recenzia)
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Acum, din punctul meu de vedere anumite lucruri s-au mai schimbat în ultimii 10 ani de când a fost publicată cartea :), dar mie mi-a oferit totuși o dimensiune a acelui segment de bărbați care, din diferite motive pe care Mark Manson le atinge în cele peste 350 de pagini, întâmpină o greutate până și în a obține un număr de telefon al unei femei.

În funcție de perioada vieții în care te afli (îmi place să cred că mulți învață această știință a seducției de timpuriu) «Arta subtila a seductiei» poate fi totuși de mare ajutor, plecând de la a sublinia lucruri de bază pentru a putea cuceri o femeie, deși, revenind, pare de multe ori că urmărește această presiune patriarhală a societății, aprig dezbătută de curentele feministe.

Altfel…

Mark Manson povestește despre siguranța de sine atât de apreciată de femei – de multe ori indiferent de câte cretinități ești în stare să debitezi pe gură, despre răbdare – majoritatea bărbaților fiind mai insistenți decât ar trebui, despre echilibrul și importanța vieții personale pe lângă cea de relație și multe alte lucruri din seria asta, dând de altfel și destule exemple din practică.

Îți povestește despre curaj – de multe ori de neînțeles de către bărbați, despre autenticitate – unde, de cele multe ori asistăm la un dezastru, despre moduri de abordare și de conversație – diferite de formulele pe care le vând diferiți anonimi celebri prin cursuri și antrenamente live, despre atracție, narcisism și  supracompensare, ori despre strategii.

Cartea nu păstrează ideea de masculinitate a generațiilor precedente, prin urmare abordează și subiectul vulnerabilității și importanța acesteia în autenticitate, dar atinge si dă și câteva sfaturi în ceea ce privește grija față de aspect și îngrijirea personală, precum și despre condiția fizică. De asta ziceam că oferă dimensiuni pe care nu le cunoșteam neapărat.

Te poate învața lucruri despre limbajul corpului, despre motivare și intenții, despre evitarea comportamentelor ciudate care ar putea speria o femeie, despre flirt, ori despre a asculta, despre întrebări vs. afirmații, despre glume și faptul că, până la urmă, este vorba despre exercițiu :-), motiv pentru care eșecul trebuie abordat foarte stoic, trecând mai departe.

Cred că frica de penibil este cel mai mare dușman al bărbaților.

Cartea se încheie cu diferite niveluri la care poți ajunge și, pentru ușurință, oferă și o listă de acțiuni pe care le poți duce la îndeplinire pentru a putea deveni din ce în ce mai bun în… arta seducției. 🙂

Over all mi s-a părut o carte bunicică, în ideea în care o recomand să o cumperi doar în cazul în care (simți că) ești nesigur pe tine și ai avea nevoie de cineva care să-ți spună câteva lucruri. Despre Mark Manson am mai spus și în recenzia la «Arta subtila a nepăsării» că, deși are momente când poate devini incomod, pare genul acela de prieten direct și sincer.

Acum, cred totuși că este o carte bună și pentru femei pentru a afla mai multe despre gândurile și comportamentele noastre, sau prin ce trec unii, deși nu-s nici răuvoitori, nici cele mai boante creioane din penar. Pot fi pur și simplu neîndemânatici sau neexperimentați, luând toate experiențele precedente ca eșecuri, pe care, prin generalizare, le pun în cârca tuturor femeilor.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Arta subtilă a seducției» – Mark Manson

Te vor putea ajuta și:
📚  «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson (vezi recenzia)
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)

📚 «Arta subtila a nepasarii» – Mark Manson

Tocmai ce am terminat astăzi Arta subtilă a seducției de același autor (mai am pe raft și Arta subtilă a disperării, însă-i mai las un pic de timp, două cărți de același autor într-o lună-s îndeajuns, zic) și pot spune că, deși are momente când devine incomod – prin urmare e ușor să alegi să nu fi de acord cu el, Mark este genul acela de prieten care te câștigă prin sinceritate.

Chiar are un capitol în Arta subtilă a nepăsării despre Panda Incomodul, un super erou inventat de el care ar purta pe ochi o mască ieftină, ar fi îmbracat într-un tricou mult prea mic pentru burta lui de panda, iar super puterea lui ar fi să le spună oamenilor adevăruri dure despre ei înșiși pe care au nevoie să le audă, dar nu vor să le accepte.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul „Eu și binele meu”, aruncă în coș și:
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚  «Manualul – Epictet» – Epictet (vezi recenzia)

Dacă vrei să te duci și mai departe, ia cu cafea și cozonac:
📚  «Burnout» – Emily & Amelia Nagoski (vezi recenzia)
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Este o carte de dezvoltare personală ce se citește rapid; tind să cred că Manson scrie precum vorbește. După primele pagini am băgat-o în rucsac și m-am oprit la Beans and Dots (Palatul Universul). O cafea, un aperol șpriț, 4 ore jumătate și 300 de pagini mai târziu mă întorceam acasă cu o stare de bine, după câteva sesiuni bune de – băi, ce prostan am fost atunci –.

Nu a fost neapărat greu, recunosc, fiind destul de stoică ca filosofie și total contrară teoriilor lui Jeff Keller. De fapt, cum am scris și pe stories pe Instagram, Keller ar putea să-i care bagajele lui Manson în câteva concedii pentru a-și lua notițe, atât de mare este contrastul dintre teoriile celor doi despre cum ar trebui să ne comportăm pentru a avea o viață pozitivă și sănătoasă.

Ce-o fi-n capul nostru?

Să privești înăuntrul tău cu sinceritate și să te iei la întrebări este un proces dificil. Presupune formularea unor întrebări al căror răspuns ne va face să ne simțim inconfortabil. Din experiența mea, cu cât este mai inconfortabil răspunsul, cu atât mai multe șanse ca el să fie adevărat.

Opriți-vă un moment și gândiți-vă la ceva ce vă sâcâie cu adevărat. Întrebați-vă de ce vă sâcâie chestiunea respectivă. Probabil ă răspunsul este legat de vreo formă de eșec. Apoi întrebați-vă de ce percepeți acest eșec ca fiind “adevărat”. Dacă eșecul nu este de fapt adevărat? Dacă l-ați perceput eronat?

De mult ori lucrurile nasoale se întamplă 99% în capul nostru. Dar, ca și în cărțile surorile Nagoski, ori ale oricărui filosof stoic, rezolvarea acestora nu vine prin evitarea emoțiilor negative, ci în confruntarea acestora și a gândurilor noastre. Este cea mai bună metodă de a închide un ciclu de stres, de exemplu, și de a putea să ni-l luăm de pe cap.

Despre valori

Evident, pentru aceste lucruri avem nevoie de valori, iar valorile, mai ales în 2021, sunt total eronate și redirectate către o viață care numai liberă și fericită nu am putea numi-o, ci una dependentă și bazată în marea ei parte pe un potențiometru cu care ne chinuim să reglăm spre maxim volumul primelor două trepte ale nevoilor din Piramida lui Maslow și nimic mai mult.

Plăcerea? Este mai degrabă efectul fericirii, nu o valoare la care să tindem. Succesul material? Maslow l-a băgat în primele două trepte. Pipi, caca, mancare și dormit. Dreptatea? O vezi vomitată în social media în fiecare zi. Ți se pare mare șmekerie? A rămâne pozitiv cu orice preț? Asta mi se pare un virus atât de dăunător încât dacă nu v-au ajuns Nagorki, vi-l las și pe Manson:

“A privi partea însorită a vieții” este un pricipiu sănătos, fără doar și poate, dar adevărul este că uneori viața e de rahat, iar lucrul cel mai rău pe care-l poți face în momentele urâte este să recunoști asta.

Negarea emoțiior negative duce la experimentarea unor emoții negative mult mai profunde și de mai lungă durată, precum și la disfuncție emoțională. Să ai tot timpul o atutudine pozitivă este o formă de evitare, nu o soluție validă la problemele vieții.

Pe scurt, una e să zâmbești și să te bucuri, iar alta e să imiți o focă.

În concepția lui Manson, valorile sănătoase sunt a) bazate pe realitate, b) constructive din punct de vedere social, și c) imediate și controlabile. Adică ce ține de noi (remember Manulul lui Epictet?), nu de ce nu ne aparține. Și avem onestitatea, inovația, vulnerabilitatea, curajul de a ne apăra, ori de a-i apăra pe alții, respectul de sine, curiozitatea, modestia, creativitatea et cetera.

Manson merge puțin mai departe și definește 5 valori care sunt deopotrivă neconvenționale și inconfortabile, dar pentru mulți dintre noi pot fi cu adevărat revelatorii. Și le dedică câte un capitol fiecăreia dintre acestea.

Prima este o formă radicală de responsabilitate: a-ți arăta responsabilitatea pentru orice ți se întâmplă în viață, indiferent din vina cui.

Cea de-a doua este nesiguranța: conștientizarea propriei ignoranțe și cultivarea îndoielii constante în privința propriilor credințe.

Următoarea este eșecul: disponibilitatea de a descoperi propriile defecte și greșeli, astfel încât acestea să poată fi ulterior îndreptate.

A parta este respingerea: capacitatea de a spune și de a auzi un nu, prin care un om definește clar ce este dispus să accepte și ce nu este dispus să accepte în viața lui.

Ultima valoare este contemplarea propriei dispariții. Este esențială, întrucât atenția sporită față de propria moarte este poate singurul lucru capabil să mențină toate celelalte valori într-o perspectivă corespunzătoare.

Nimic mai departe de filosifia stoică și mi se pare că ideile de acum 2000 de ani se regăsesc în nenumărate cărți de dezvoltare persoanală, ori psihologie. Cumva, este prezentă în majoritatea cărților din Biblioteca mea. Nu am ales eu treaba asta, cărțile m-au ales pe mine, cum mi-a spus o amică ce a terminat un master în psihologie vara aceasta.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Despre respingere, valori și identitate

Ideea este următoarea: pentru a prețui ceva, trebuie să ne pese de acel ceva. Iar pentru a prețui ceva, trebuie să respingem tot ceea ce nu este acel ceva. Dacă prețuim X, respingem non-X.

Respingerea este o parte inerentă și necesară a menținerii valorilor și, prin urmare, a identității noastre. Ne definim prin ceea ce respingem. Dacă nu respingem nimic (poate și din frica de a nu fi respinși la rândul nostru), practic nu avem identitate.

Dorința de a evita cu orice preț respingerea, confruntarea și conflictul, dorința de a accepta totul în mod egal și de a egala și armoniza totul este o formă subtilă prin care simțim că ni se cuvine totul.

Dar putem merge puțin mai departe.

Citatul de mai sus, odată integrat, ne poate ajuta să identificăm destul de ușor cine este cu adevărat o persoană. Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești, este un aforism pe care l-am auzit des de la părinții mei. Iar dar dacă afli și ce citește, ce activități (+job) are, ce-i face plăcere, ori câtă grijă are de ea, ai putea avea o imagine completă.

Crezi că ce spune o persoană, ori ce comunică pe rețelele de socializare, ar putea avea o mai mare valoare decât activitățile care o țin realmente ocupată?

Și tot despre valori

Citindu-l pe Manson mi-am adus amite de un articol pe care l-am publicat în 2019 despre asumare. Știți, acest mare cuvânt pe care-l auzim tot mai des în jurul nostru în ultimii ani, însă căruia i se atribuie, în majoritatea covârșitoarea a cazurilor, înțelesuri care cred că au mai degrabă legătură cu o formă contemporană de alienare socială în cea mai pură formă de evitare a realității.

Asumarea vine din responsabilitate, societatea așa funcționând (cel puțin cea la care tindem verbal): dacă greșești, trebuie să-ți repari greșeala. Apar astfel concepte ca iertarea de sine, sau în fața celui căruia i-ai greșit. Adăugăm peste acesta și mulțumirea de sine, ori față de cei de lângă noi. Recunoștința! Ce cuvânt frumos, nu? Iubirea? Nu le-ar cuprinde oare pe toate de mai sus?

Sunt concepte pe care ni le dorim cu toții să ni le însușim, făcând parte din nevoile noastre prezentate și în piramida lui Maslow, însă stagnarea în primele două trepte de care povesteam mai sus nu duce decât la confuzie și o aparentă reorganizare a celorlalte trei tot în primele două. Gâdiți-vă puțin la asta.

Concluzii

Citind Arta subtilă a nepăsării a lui Mark Manson este posibil să nu descoperi nimic revoluționar. Sunt multe idei pe care le-ai mai auzit, cel mai probabil, filosofia care stă la baza acestora având deja 2000+ ani. Sunt idei care, datorită unui ritm de viață alert, pe alocuri stresant, pe alocuri anxios, le-ai considerat bune de urmat la vremea respectivă, doar că n-ai avut timp să le integrezi.

Cartea are însă rolul de a le strânge pe toate într-un mod structurat și de a ți le oferi la pachet. Alegerea schimbării (dacă e necesară), după cum apare și în carte, tot la tine este. Poți alege să rămâi într-un cerc vicios al acceptării unei zicale cunoscute – “lasă, merge și așa”, ori poți face câțiva pași într-o direcție care, pe termen lung, va închide în urma ta ușa către dezvoltarea personală.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul „Eu și binele meu”, aruncă în coș și:
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚  «Manualul – Epictet» – Epictet (vezi recenzia)

Dacă vrei să te duci și mai departe, ia cu cafea și cozonac:
📚  «Burnout» – Emily & Amelia Nagoski (vezi recenzia)
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne

📖 «De ce ai publica o recenzie la o carte proasta?» | principiul contrastului de perceptie

Am scris (încă) o recenzie la o carte proastă (📚  «Atitudinea este totul» de Jeff Keller), și cred că am avut noroc că nu a fost iarăși vorba despre un autor român, ca în cazul 📚  «Ce ne facem, dom’le, cu influencerii astia?», iar cele câteva dialoguri pe privat, însă și unul public, pe Facebook, nu s-au mai inflamat pe modelul “scrie și tu o carte după care ai dreptul și la o opinie, frustratule cu probleme“.

Este foarte greu în ziua de azi, scriam în recenzia pentru cartea despre influenceri, să ai în social media o părere diferită față de opinia unui val care înconjoară agresiv pe auto-pozitiv, fără să calci pe frății, unele închipuite, credințe, dihotomii și orgolii cât Casa Poporului. Suntem atât de asaltați și încercați emoțional din toate direcțiile, încât preferăm să facem o caterincă și să nu deranjăm.

Iar Keller pare să fie de acord să nu deranjăm și să aplaudăm ca focile. 🙂 Dar divagăm.

Vă spuneam despre un dialog public pe care l-am avut pe baza feedback-ului în ceea ce privește cartea lui Keller, o fițuică motivațională cu rădăcini în anii ’80, care manipulează un segment puțin needucat emoțional cu ideea că ar trebui să avem abilitatea de a rămâne pozitivi față de aproape orice, chiar și prin măsuri radicale ce duc la a da la o parte oameni care-și exprimă emoții normale.

Dar, dacă tot sunt aici, fac o paranteză.

Azi, am citit pe nerăsuflate Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson. Efectiv nu m-am putut opri până nu am terminat-o, discursul lui Manson fiind foarte direct, urmând același principiu al confruntării emoțiilor al austriacului Viktor Frankl, cu o doză bună de stoicism. Iar autorul are un pasaj asemnător cu unul din recenzia mea pentru Atitudunea este totul de Jeff Keller.

A privi partea insorită a vieții e un principiu sănătos, fără doar și poate, dar adevărul este că uneori viața este de rahat, iar lucrul cel mai sănătos pe care-l poți face în momentele urâte este să recunoști asta.

Negarea emoțiilor negative duce la experimentarea unor emoții negative mai profunde și de lungă durată, precum și la disfuncție emoțională.

Să ai tot timpul o atitudine pozitivă este o formă de evitare, nu o soluție validă la problemele vieții – probleme care, de altfel, dacă ți-ai ales inteligent valorile și sistemul de evaluare, ar trebui să-ți dea forță și să te motiveze.

Așadar, să sari la gâtul cuiva care are o opinie diferită spune multe lucruri despre tine, cunoștințele și/sau dispoziția ta emoțională din acel moment, ori chiar generală, dacă face parte din comportamentul tău. Iar pentru exemplificare trebuie doar să deschidem Facebook și să urmărim comentariile la parada plină de curcubee din acest week-end.

Dar na, am depășit un an de pandemie, nu e ca și cum am avut o entorsă și-am stat cu un picior in aer și am scăpat. Ne aprindem repede și rareori mai dăm înapoi. Să recunoști că este posibil să fi greșit, ori să-ți iei la întrebări propriile gânduri și convingeri este una dintre abilitățile cele mai dificil de dobândit. Prin urmare se alege calea cea mai la îndemână. Poluarea. Zgomotul. Nimicul.

La postarea de pe Facebook despre cartea lui Keller am primit o întrebare. De ce aș publica o recenzie la o carte proastă? S-au terminat cărțile bune? Recunosc, nu mă așteptam, iar asta pentru că răspunsul mi se părea de la sine înțeles. S-au aprins puțin spiritele, însă a fost cu happy end, semn că, totuși, binili învinji, cum susține și olandezul Rutger Bregman.

De ce aș publica o recenzie la o carte proastă?

Răspunsul îl dă Robert Cialdini în Psihologia Persuasiunii și se numește principiul contrastului de perceptie, principiu care stă la baza majorității lucrurilor pe care le învățăm în viața asta. Iar Cialdini dă următorul exemplu: dacă ridicăm mai întâi un obiect ușor, apoi unul greu, vom putea aprecia că cel de-al doilea este mai greu decât dacă am fi ridicat doar obiectul greu.

Cred că principiul contrastului de percepție este necesar pentru a ne cunoaște unii pe alții. Avem tone de discuții între noi pe baza acestui principiu, despre relațiile de muncă, ori relații cu persoanele iubite, despre filmele pe care le vedem, destinațiile turistice pe care le-am văzut sau pe care urmează să le vizităm, casele pe care le închiriem, mașini, mâncare, băutură etc.

De aceea se și spune “Spune-mi cu cine ieși, ca să-ți spun cine ești”.

A urmat și o a doua reacție, la fel de neașteptată.

Asa e si cu cartile astea pentru dezvoltare personala – lasati savantlacurile, go to your level, nu va mai luati de inculti si promovati lectura fiecare la nivelul lui de intelegere si evolutie, fara shaming.

Cel mai important este că am ajuns rapid la consens, însă ideea de bază rămâne.

Eu prefer de 100 de ori să ajung în cercuri în care toată lumea este mai deșteaptă / experimentată decât mine, decât într-unele total opuse. Nu mă ofensează, dimpotrivă. În funcție de grupul respectiv și valorile pe care le are, însă și temele de discuții, de la un grup ca cel descris mai sus nu am decât de învațat și, la fel de important, îmi oferă și perspective noi. Ca la un masterclass.

PS. Referitor la Keller, mi-am dat seama, pentru a câta oară?, că, personal, am un al VI-lea simt și o problemă cu manipularea. Iar, din punctul meu de vedere, Keller nu e deloc temperat în a manipula cu bună știință.

* photo by Bewakoof.com Official on Unsplash