📚 «Arta subtila a nepasarii» – Mark Manson

Tocmai ce am terminat astăzi Arta subtilă a seducției de același autor (mai am pe raft și Arta subtilă a disperării, însă-i mai las un pic de timp, două cărți de același autor într-o lună-s îndeajuns, zic) și pot spune că, deși are momente când devine incomod – prin urmare e ușor să alegi să nu fi de acord cu el, Mark este genul acela de prieten care te câștigă prin sinceritate.

Chiar are un capitol în Arta subtilă a nepăsării despre Panda Incomodul, un super erou inventat de el care ar purta pe ochi o mască ieftină, ar fi îmbracat într-un tricou mult prea mic pentru burta lui de panda, iar super puterea lui ar fi să le spună oamenilor adevăruri dure despre ei înșiși pe care au nevoie să le audă, dar nu vor să le accepte.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul „Eu și binele meu”, aruncă în coș și:
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚  «Manualul – Epictet» – Epictet (vezi recenzia)

Dacă vrei să te duci și mai departe, ia cu cafea și cozonac:
📚  «Burnout» – Emily & Amelia Nagoski (vezi recenzia)
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Este o carte de dezvoltare personală ce se citește rapid; tind să cred că Manson scrie precum vorbește. După primele pagini am băgat-o în rucsac și m-am oprit la Beans and Dots (Palatul Universul). O cafea, un aperol șpriț, 4 ore jumătate și 300 de pagini mai târziu mă întorceam acasă cu o stare de bine, după câteva sesiuni bune de – băi, ce prostan am fost atunci –.

Nu a fost neapărat greu, recunosc, fiind destul de stoică ca filosofie și total contrară teoriilor lui Jeff Keller. De fapt, cum am scris și pe stories pe Instagram, Keller ar putea să-i care bagajele lui Manson în câteva concedii pentru a-și lua notițe, atât de mare este contrastul dintre teoriile celor doi despre cum ar trebui să ne comportăm pentru a avea o viață pozitivă și sănătoasă.

Ce-o fi-n capul nostru?

Să privești înăuntrul tău cu sinceritate și să te iei la întrebări este un proces dificil. Presupune formularea unor întrebări al căror răspuns ne va face să ne simțim inconfortabil. Din experiența mea, cu cât este mai inconfortabil răspunsul, cu atât mai multe șanse ca el să fie adevărat.

Opriți-vă un moment și gândiți-vă la ceva ce vă sâcâie cu adevărat. Întrebați-vă de ce vă sâcâie chestiunea respectivă. Probabil ă răspunsul este legat de vreo formă de eșec. Apoi întrebați-vă de ce percepeți acest eșec ca fiind “adevărat”. Dacă eșecul nu este de fapt adevărat? Dacă l-ați perceput eronat?

De mult ori lucrurile nasoale se întamplă 99% în capul nostru. Dar, ca și în cărțile surorile Nagoski, ori ale oricărui filosof stoic, rezolvarea acestora nu vine prin evitarea emoțiilor negative, ci în confruntarea acestora și a gândurilor noastre. Este cea mai bună metodă de a închide un ciclu de stres, de exemplu, și de a putea să ni-l luăm de pe cap.

Despre valori

Evident, pentru aceste lucruri avem nevoie de valori, iar valorile, mai ales în 2021, sunt total eronate și redirectate către o viață care numai liberă și fericită nu am putea numi-o, ci una dependentă și bazată în marea ei parte pe un potențiometru cu care ne chinuim să reglăm spre maxim volumul primelor două trepte ale nevoilor din Piramida lui Maslow și nimic mai mult.

Plăcerea? Este mai degrabă efectul fericirii, nu o valoare la care să tindem. Succesul material? Maslow l-a băgat în primele două trepte. Pipi, caca, mancare și dormit. Dreptatea? O vezi vomitată în social media în fiecare zi. Ți se pare mare șmekerie? A rămâne pozitiv cu orice preț? Asta mi se pare un virus atât de dăunător încât dacă nu v-au ajuns Nagorki, vi-l las și pe Manson:

“A privi partea însorită a vieții” este un pricipiu sănătos, fără doar și poate, dar adevărul este că uneori viața e de rahat, iar lucrul cel mai rău pe care-l poți face în momentele urâte este să recunoști asta.

Negarea emoțiior negative duce la experimentarea unor emoții negative mult mai profunde și de mai lungă durată, precum și la disfuncție emoțională. Să ai tot timpul o atutudine pozitivă este o formă de evitare, nu o soluție validă la problemele vieții.

Pe scurt, una e să zâmbești și să te bucuri, iar alta e să imiți o focă.

În concepția lui Manson, valorile sănătoase sunt a) bazate pe realitate, b) constructive din punct de vedere social, și c) imediate și controlabile. Adică ce ține de noi (remember Manulul lui Epictet?), nu de ce nu ne aparține. Și avem onestitatea, inovația, vulnerabilitatea, curajul de a ne apăra, ori de a-i apăra pe alții, respectul de sine, curiozitatea, modestia, creativitatea et cetera.

Manson merge puțin mai departe și definește 5 valori care sunt deopotrivă neconvenționale și inconfortabile, dar pentru mulți dintre noi pot fi cu adevărat revelatorii. Și le dedică câte un capitol fiecăreia dintre acestea.

Prima este o formă radicală de responsabilitate: a-ți arăta responsabilitatea pentru orice ți se întâmplă în viață, indiferent din vina cui.

Cea de-a doua este nesiguranța: conștientizarea propriei ignoranțe și cultivarea îndoielii constante în privința propriilor credințe.

Următoarea este eșecul: disponibilitatea de a descoperi propriile defecte și greșeli, astfel încât acestea să poată fi ulterior îndreptate.

A parta este respingerea: capacitatea de a spune și de a auzi un nu, prin care un om definește clar ce este dispus să accepte și ce nu este dispus să accepte în viața lui.

Ultima valoare este contemplarea propriei dispariții. Este esențială, întrucât atenția sporită față de propria moarte este poate singurul lucru capabil să mențină toate celelalte valori într-o perspectivă corespunzătoare.

Nimic mai departe de filosifia stoică și mi se pare că ideile de acum 2000 de ani se regăsesc în nenumărate cărți de dezvoltare persoanală, ori psihologie. Cumva, este prezentă în majoritatea cărților din Biblioteca mea. Nu am ales eu treaba asta, cărțile m-au ales pe mine, cum mi-a spus o amică ce a terminat un master în psihologie vara aceasta.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Despre respingere, valori și identitate

Ideea este următoarea: pentru a prețui ceva, trebuie să ne pese de acel ceva. Iar pentru a prețui ceva, trebuie să respingem tot ceea ce nu este acel ceva. Dacă prețuim X, respingem non-X.

Respingerea este o parte inerentă și necesară a menținerii valorilor și, prin urmare, a identității noastre. Ne definim prin ceea ce respingem. Dacă nu respingem nimic (poate și din frica de a nu fi respinși la rândul nostru), practic nu avem identitate.

Dorința de a evita cu orice preț respingerea, confruntarea și conflictul, dorința de a accepta totul în mod egal și de a egala și armoniza totul este o formă subtilă prin care simțim că ni se cuvine totul.

Dar putem merge puțin mai departe.

Citatul de mai sus, odată integrat, ne poate ajuta să identificăm destul de ușor cine este cu adevărat o persoană. Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești, este un aforism pe care l-am auzit des de la părinții mei. Iar dar dacă afli și ce citește, ce activități (+job) are, ce-i face plăcere, ori câtă grijă are de ea, ai putea avea o imagine completă.

Crezi că ce spune o persoană, ori ce comunică pe rețelele de socializare, ar putea avea o mai mare valoare decât activitățile care o țin realmente ocupată?

Și tot despre valori

Citindu-l pe Manson mi-am adus amite de un articol pe care l-am publicat în 2019 despre asumare. Știți, acest mare cuvânt pe care-l auzim tot mai des în jurul nostru în ultimii ani, însă căruia i se atribuie, în majoritatea covârșitoarea a cazurilor, înțelesuri care cred că au mai degrabă legătură cu o formă contemporană de alienare socială în cea mai pură formă de evitare a realității.

Asumarea vine din responsabilitate, societatea așa funcționând (cel puțin cea la care tindem verbal): dacă greșești, trebuie să-ți repari greșeala. Apar astfel concepte ca iertarea de sine, sau în fața celui căruia i-ai greșit. Adăugăm peste acesta și mulțumirea de sine, ori față de cei de lângă noi. Recunoștința! Ce cuvânt frumos, nu? Iubirea? Nu le-ar cuprinde oare pe toate de mai sus?

Sunt concepte pe care ni le dorim cu toții să ni le însușim, făcând parte din nevoile noastre prezentate și în piramida lui Maslow, însă stagnarea în primele două trepte de care povesteam mai sus nu duce decât la confuzie și o aparentă reorganizare a celorlalte trei tot în primele două. Gâdiți-vă puțin la asta.

Concluzii

Citind Arta subtilă a nepăsării a lui Mark Manson este posibil să nu descoperi nimic revoluționar. Sunt multe idei pe care le-ai mai auzit, cel mai probabil, filosofia care stă la baza acestora având deja 2000+ ani. Sunt idei care, datorită unui ritm de viață alert, pe alocuri stresant, pe alocuri anxios, le-ai considerat bune de urmat la vremea respectivă, doar că n-ai avut timp să le integrezi.

Cartea are însă rolul de a le strânge pe toate într-un mod structurat și de a ți le oferi la pachet. Alegerea schimbării (dacă e necesară), după cum apare și în carte, tot la tine este. Poți alege să rămâi într-un cerc vicios al acceptării unei zicale cunoscute – “lasă, merge și așa”, ori poți face câțiva pași într-o direcție care, pe termen lung, va închide în urma ta ușa către dezvoltarea personală.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul „Eu și binele meu”, aruncă în coș și:
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚  «Manualul – Epictet» – Epictet (vezi recenzia)

Dacă vrei să te duci și mai departe, ia cu cafea și cozonac:
📚  «Burnout» – Emily & Amelia Nagoski (vezi recenzia)
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne