Top 100 cele mai valoroase branduri la nivel global 2021 | Kantar BrandZ

Săptămâna asta, Xiaomi a anunțat faptul că s-a clasat pe locul 70 în Top 100 Kantar BrandZ al Celor mai Valoroase Branduri Globale în 2021, o ascensiune de 11 locuri față de anul trecut, cu o valoare a brandului de 24.8 miliarde USD (o creștere anuală de 50 de procente).

Curios, am căutat să văd care au fost totuși cele 100 de branduri din acest top și am găsit infograficul de mai jos. Mai multe detalii găsiți aici.

Altfel, nu ai cum să nu remarci ploaia de companii de tehnologie. Iar dacă ne uităm la top 20, de exemplu, am putea traduce că bem Cola, mâncăm de la McDonald’s, ne îmbrăcăm de la Nike, ne facem cumpărăturile online, petrecem timp pe rețelele sociale și avem un smartphone în buzunar.

4 lucruri despre Google Photos si updateurile anuntate in urma cu 6 luni

În urmă cu 6 luni, Google a făcut un anunț în ceea ce privește despre modificările pe care Google Photos va urma să le implementeze începând cu 1 iunie 2021, pozele și clipurile video de pe telefon de exemplu, pe care posesorii de Android le fac backup contând  contra celor 15GB oferiți gratuit de Google pentru serviciile pe care le folosesc utilizatorii cu cont Google (Drive, de ex).

Astăzi, cu câteva zile înainte, a revenit cu câteva precizări, pentru a face tranziția mai ușoară.

  1. Fotografiile și videoclipurile high quality nu se califică. Toate fotografiile sau videoclipurile high quality urcate înainte de 1 iunie 2021 nu vor fi luate în considerare și vor rămâne gratuite și scutite de limita de stocare.
  2. Ai acces la un estimat real time: La această adresă (necesită autentificare în Google Account) poți vedea cât spațiu liber mai ai la dispoziție pentru imagini, fotografii, dar și pentru celelalte servicii Google (Drive, de ex). În plus, Google estimează că 80% dintre utilizatori vor avea posibilitatea de a stoca în cei 15 GB puși la dispoziție cel puțin 3 ani de amintiri in high quality. Asta înseamnă să ai acces la big data. Poți face acest gen de estimări wordwide. 🙂

3. O nouă aplicație Google Photos: Astăzi, cei de la Google au lansat o nouă aplicație Photos pentru managementul fotografiilor și clipurilor video stocate ca backup.

4. În curând, utilizatorii vor putea vedea un nou folder, Storage saver, care, de fapt, va fi vechiul High quality.

Google Earth Timelapse: 4 decenii de schimbari planetare in 24M fotografii prin satelit

In collaboration with our partners, we’ll update Google Earth annually with new Timelapse imagery throughout the next decade. We hope that this perspective of the planet will ground debates, encourage discovery and shift perspectives about some of our most pressing global issues.

Astăzi vă propun să discutăm despre sustenabilitate. De fapt, să privim despre ea, căci de vorbit suntem experți în presă, la televizor, ori în stories, după care aruncăm peturile de suc în albiile râurilor, ori ridicăm vile folosind lemn defrișat ilegal din toate pădurile țării, izgonind astfel animalele care coboară infometate pe Valea Prahovei, poșate după selfie-uri din Mercedesuri pe avari.

Citatul de mai sus încheie un articol publicat pe finalul săptămânii de Google. Compania a anunțat noi date adăugate în cel mai mare update al Google Earth din toate timpurile, un tool cu ajutorul căruia putem vedea, prin intermediul a 24 de milioane de fotografii prin satelit și 38 de ani compilați într-o experiență digitală, toate schimbările planetare din ultimele aproape 4 decenii.

👉 Google Earth Timelapse: goo.gle/timelapse

Nu vă mai rețin și vă las câteva link-uri interesante, din zone în care bănuiesc că s-au făcut defrișări ca la balamuc, chiar sub ochii noștri (am căutat ulterior și în presă zonele respective).

[Later edit]

[End of later edit]

Sau…

* photo by Kalen Emsley on Unsplash

Activitati populare in pandemie, dupa numarul de cautari pe Google | BONUS: cea mai populara melodie din orasul tau

Google a realizat un tool interactiv cu ajutorul căruia poți vedea care au fost cele mai căutate activități/ hobby-uri în timpul pandemiei, după numărul de căutări în Google, conform Google Trends. Rezultatele căutărilor pentru fiecare hobby din 2020 a fost comparat cu volumul căutărilor din aceeași zi a anului 2019.

Tool-ul este realizat pe baza căutărilor din SUA, din timpul pandemiei (perioada martie 2020 – februarie 2021), dar este foarte interesant de vizualizat și de noi, să vedem ce s-a mai căutat în pandemie, la nivel general, și poate fi chiar o sursă de inspirație pentru persoanele care nu știu ce activități să mai practice în această perioadă.

Pentru realizarea tool-ului, Google a lucrat cu Polygraph, creatorii proiectului The Pudding, care explică dezbaterile ideilor culturale cu eseuri vizuale. The Pudding a realizat recent și un proiect foarte interesant despre melodiile populare din anumite zone geografice, unde regăsim și România. Nu cred că mai este o noutate ce este prin trendingul muzical românesc, dar poți vedea aici care este cea mai populară melodie, în funcție de zona geografică în care te afli.

Trecând peste momentul de mândrie națională, tool-ul trendurilor în materie de activități, pe timp de pandemie, are șase categorii mari pe care le poți selecta pentru a vedea în ce luni, sau chiar zile, au avut cele mai multe căutări. Cele șase categorii sunt: Animals, Arts & Crafts, Cooking, Other, Outdoor Activities și Sports & Games. Sub aceste categorii regăsești și un buton de Search cu un dropdown în care poți selecta o activitate mai nișată.

* photo by Solen Feyissa on Unsplash

Google Maps va afisa vremea, calitatea aerului, detalii despre mijloacele de transport si despre optimizare a consumului de combustibil

Google a anunțat ieri o serie de schimbări de care Google Maps va beneficia anul acesta, având la bază cele mai noi tehnologii machine learning. În 2021, Google Maps va primi peste 100 de îmbunătățiri bazate pe AI (inteligență artificială), pentru a oferi informații precise și la zi, atunci când este nevoie de ele. Iată câteva dintre cele mai importante schimbări din Google Maps, de interes pentru utilizatorii din România:

– Începând din luna mai, Google Maps va avea două noi niveluri de date: vreme și calitatea aerului. Datele despre vremea dintr-o anumită zonă sunt furnizate de Weather Company și vor arăta starea vremii în acel moment, precum și prognoza pe o săptămână. Datele despre vreme vor fi disponibile la nivel global, pe desktop, Android și iOS. Informații pe Google Maps despre calitatea aerului vor fi disponibile în toate zonele în care există stații AQI (Air Quality Index).

– Începând din luna iunie, noua interfață redesenată Google Maps va oferi o imagine mai cuprinzătoare asupra tuturor modurilor de transport și a rutelor disponibile către destinație. Informații necesare pentru a lua decizia privind modul de transport până la destinație vor fi într-un singur ecran, inclusiv informații în timp real despre timpul estimat până la destinație, durata călătoriei, ora de ajungere, cost, disponibilitate și altele.

– Începând cu luna septembrie a acestui an, Google Maps va oferi variante de rute „eco-friendly”. Acestea sunt obținute printr-un nou model care care optimizează consumul de combustibil, luând în calcul factori precum înclinația șoselei și viteza anticipată. Alături de rutele „eco-friendly”, Google Maps va afișa, începând din iunie 2020, alerte atunci când șoferii sunt în apropierea unei zone cu emisii scăzute, respectiv perimetre unde sunt restricții de acces pentru anumite mașini, în vederea reducerii poluării.

Mai multe detalii în articolul de pe blogul Google.

Google va actualiza Street View in peste 100 de localitati din Romania

Săptămâna aceasta, Google a anunțat o nouă actualizare a Google Street View în România, actualizare care se va desfășura în următoarele luni, cu ajutorul mașinilor Google care vor vizita peste 100 de localități printre care București, Constanța, Călărași, Ploiești, Onești, Pașcani, Sibiu, Cluj, Sighetul Marmației sau Arad. LIsta completă a zonelor care vor fi fotografiate 360 este disponibilă aici.

Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acum, scuzați deranjul de pe pagină, dar despre acest lucru am scris la vremea respectivă pe bătrânul refresh.ro. Tind să cred că am apărut și la TV, sau ceva, însă nici ProTV nu a avut grijă de condurile de embed de pe stirileprotv.ro de la vremea respectivă.

Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea.

Pentru nostalgici, trike-ul si masinile Google Street View au fost prezentate în 2012, în fața Ateneului din București, Google România anunțând la vremea respectivă estinderea acoperirii cu inca 39 de orase mari, printre care Craiova, Focsani, Baia Mare, Ramnicu Valcea, Alba Iulia, Galati, Deva, Hunedoara, Sfantu Gheorghe, Zalau, prin adaugarea a peste 40.000 km la acoperirea initiala, precum si principalele obiective turistice din Romania.

Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2019, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează. În 2018, în parteneriat cu WWF România (World Wildlife Fund), peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View.

Citind comunicatul și aducându-mi aminte de primii ani Google Street View în România (găsiți pe aici destulă informație despre istoria Google Street View în România, dar și ce putem vedea pe afară), am uitat pentru câteva minute ce trăim zilele acestea și am realizat ulterior că vom avea fix imagini din cel de-al doilea lockdown. Mă încearcă tot felul de mixed feelings. 🙂

Analiza Google: Ce au cautat si cumparat online romanii in pandemie

Google Romania a dat astăzi publicității rezultatele unei analize realizate pe baza căutărilor pe care românii le-au făcut în pandemie, dorințele, interesele și cumpărăturile fiind total diferite în 2020, măsurile de combatere a pandemiei perturbând societatea la toate nivelurile, de la muncă și traiul de zi cu zi și până la modă sau vacanțe.

Așa cum arată și alte studii și rapoarte pentru anul trecut, retail-ul online a fost unul dintre câștigătorii ultimelor 12 luni, iar potrivit datelor Google produsele cele mai căutate au fost cele legate de casă – amenajarea ei, biroul de acasă sau grădina. Produsele din categoria “casă și grădină” au înregistrat cea mai mare creștere în căutările în România în 2020: +39% față de 2019.

Munca de acasă a dus la o „explozie” a interesului pentru produse de birou: căutările s-au dublat în 2020, iar în anumite perioade ale anului (mai, noiembrie) fiind chiar triple față de acceași parioadă a anul anterior. Căutările după jocuri au crescut semnificativ anul trecut (+32%), alături de cele pentru electronice (+28%), mâncare și băuturi (27%), hobby-uri (+25%) și îmbrăcăminte / încălțăminte (+20%).

Majoritatea categoriilor de produse au cunoscut două vârfuri ale interesului în căutările pe Google anul trecut. În mod deja tradițional, apogeul în fiecare an în retailul online este atins în perioada Black Friday (noiembrie), ceea ce s-a întâmplat și în 2020, când românii au căutat cel mai mult pe Google produse și servicii. Doar că anul acesta Black Friday a fost precedat de… Black Lockdown. (denumirea-mi aparține, nu face parte din comunicarea Google)

Un al doilea vârf a fost la jumătatea primăverii (perioada de lockdown), cu mult înainte de Black Friday, când căutările pe aproape toate tipurile de produse au crescut rapid față de aceeași perioadă din 2019. De exemplu, căutările după livrări de produse au înregistrat în martie-aprilie 2020 o creștere de peste 3 ori, iar în martie, când s-au impus primele restricții, căutările pentru soluții online – de la filme la magazine, căutări ce conțin cuvântul „online” – au urcat cu 65%.

Interesul din căutările pe Google s-a reflectat în vânzările online, informație pnetru care Google a comandat o analiză Euromonitor: COVID-19 Impact on Retailing Industry: România and Eastern Europe, din care a comunicat următoarele:

  • comerțul online în România a raportat o creștere cu 32% în 2020, comparativ cu anul anterior
  • cel mai rapid avans l-a înregistrat în primăvară, după impunerea restricțiilor de circulație, când retailul online a crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut
  • la nivelul întregului an 2020, comerțul online în România a ajuns la 10% din întregul volum al retailului, față de 7% în 2019, cu vârful absolut de 16% în noiembrie, perioadă în care are loc Black Friday.

Pentru alte comparații, vă semnalez și următoarele două articole recente.

https://atomic-temporary-187842175.wpcomstaging.com/ecommerce-romania-2020/

https://atomic-temporary-187842175.wpcomstaging.com/2performant-ecommerce-2020/

Ce stie, totusi, Google despre tine?

Aminteam acum câteva săptămâni despre Google Maps Timeline și cât de multe știe Google despre locațiile în care ai fost și ai avut telefonul deschis, chiar și în buzunar, cu ceva setări activate by default, pentru care cu toții am dat next ca primarul. Și am zis să revin cu ceva mai mult context și să prezint și o soluție de ștergere a acestor informații.

Ca și alte companii, Google strânge foarte multe date despre comportamentul fiecăruia dintre noi, date pe baza cărora suntem vânduți la pachet. Cu cât știe mai multe despre noi, cu atât reclamele vor fi mai aproape de gusturile noastre și, după 2-3 săptămâni de utilizare a unui cont nou, de exemplu, vom putea vedea cum în reclamele pe care le primim sunt doar produse care ne interesează.

Dar acest lucru îl știai, cel mai probabil. Ce nu cred că știai este Ads Personalization 🔐, secțiune din contul tău de Google în care poți vedea ce informații despre tine sunt folosite în mod automat pentru personalizarea reclamelor pe care le vezi. Datele sunt strânse de către toate serviciile Google pe care le folosești (eg. Youtube, Maps, Search etc).

Vei putea vedea locații în care ai fost, interese pe care le ai, magazine de la care cumperi, site-uri pe care le vizitezi și multe astfel de informații despre tine, aranjate frumos (grafic), pe două coloane, fiecare cu posibilitatea de a opri recoltarea de date despre tine. Râdem, glumim, însă experiența îți poate spune și lucruri despre tine pe care este foarte posibil să nu le conștientizezi. 🙂

Ceva de genul celor de mai jos, pe care le-am pescuit din contul meu.



Not bad, not terrible, am 15-20 de scroll-uri în secțiunea respectivă, am fost strângător.

Cum ștergi aceste date?

La două click-uri distanță, tot în contul tău Google, se află și Activity Controls 🔐, secțiune ce îți oferă control total asupra datelor care sunt colectate de către Google în momentul când îi folosești serviciile / produsele.

Ai acces la istoricul site-urilor vizitate și a aplicațiilor folosite (Web & App Activity 🔐), istoricul locurilor pe care le-ai vizitat (Location History 🔐), clipurile pe care le-ai vizionat și căutările pe care le-ai făcut pe Youtube (YouTube History 🔐) și Ad personalization, secțiunea amintită mai sus.

Toate informațiile prezentate pot fi vizualizate, ori programate pentru ștergere, iar fiecare secțiune în parte poate fi oprită din a mai colecta informații despre tine.

Cum e? A fost sau nu o experiență de regăsire personală? 🙂

* photo by Solen Feyissa on Unsplash

Cat ai «calatorit» în 2020? :) Afla cu Google Maps Timeline pe unde te-au purtat pasii in primul an Covid

Țin minte și acum mirarea (ca să fiu simpatic și să nu zic șocul) când am descoperit, din pură întâmplare, faptul că telefonul meu a înregistrat toate locațiile în care am fost doar pentru că-l purtam în buzunar. Trecusem de la Nokia N95, Sony Vivaz și HTC Hero, primul smartphone cu sistem de operare Android pe care l-am avut, la seria de flagshipuri Samsung Galaxy Sx.

Vinovat era Google / Android și introducerea localizării, o funcție extrem de comună în zilele noastre, singura diferență fiind aceea că Google oferă și o reprezentare grafică (necesită autentificare) a localizărilor pe care le-a înregistrat despre tine, în timp ce pe celelalte ț aplicații pe care le folosești și cunosc locația ta le poți vedea, pe iPhone de exemplu, în Settings » Privacy » Location settings.

Location History data also helps give you personalized information on Google, including better restaurant recommendations, and suggestions for a faster commute. You can view, edit, and delete this data anytime in Timeline.

Google Maps

Prima înregistrare e din fața blocului, pe 1 Mai, a doua la doar câteva zile mai târziu: o noapte întreagă începută prin Jurney Pub, trecută prin Centrul Vechi și terminată acasă. Nu mai țin minte ocazia, nu mai țin minte nici compania, cert e că am (aproape) toată desfășurarea serii. Iarăși o pauză și iată-mă pe drumul către Thassos, la 4 mașini, împreună cu alți peste 15 fotografi și bloggeri.

Căutând fotografiile din zilele acelea, mi-am reamintit că unul dintre brandurile partenere la acea tabără de fotografie a fost Samsung, prin urmare nu mare ar fi mirarea ca primul telefon pe care am avut activată localizarea să fie un S4 pe care l-am avut în teste în acele zile. Și am mai revenit de câteva ori pe Timeline, atras de emailul automat care îmi ajunge în inbox în prima săptămână din ianuarie.

🌍 Costin, your 2020 update

COVID-19 changed the world’s travels in 2020, and how many places people were able to visit. If you were able to travel this year, you can see some of the places you’ve been with the help of this automated Timeline email.

Am râs. Și înainte, dar mai ales după ce am făcut click.

Nu știu cum a fost 2020 pentru tine, însă la mine pare foarte savage toată situația. Am vizitat 3 locuri în 2020, dintre care cele mai populare sunt Mega Image și, ce să vezi, Zoomserie. 🙂 Doar ce mă mutasem cu câteva săptămâni înainte de a intra în autoizolare, însă, ce-i drept, telefonul cu sistem de operare Android nu a fost o prioritate,  dar nici situația nu este foarte departe de adevăr.

Dacă ai telefon cu sistem de operare Android, am impresia că funcția Location History e activată by default, pe iOS însă lucrurile nu sunt atât de deschise. Pentru a verifica totuși, intră pe Timeline din orice browser (precum Chrome, de exemplu), autentifică-te cu Google (Gmail) și, dacă ai activat funcția respectivă, vei putea vedea pe unde ți-au umblat pașii în primul an de pandemie.

Cum e? 🙂 Te-a înspăimântat puțin, ori știai de Timeline?

Cat ai «calatorit» in 2020? :) Afla cu Google Maps Timeline pe unde te-au purtat pasii in primul an Covid

Țin minte și acum mirarea (ca să fiu simpatic și să nu zic șocul) când am descoperit, din pură întâmplare, faptul că telefonul meu a înregistrat toate locațiile în care am fost doar pentru că-l purtam în buzunar. Trecusem de la Nokia N95, Sony Vivaz și HTC Hero, primul smartphone cu sistem de operare Android pe care l-am avut, la seria de flagshipuri Samsung Galaxy Sx.

Vinovat era Google / Android și introducerea localizării, o funcție extrem de comună în zilele noastre, singura diferență fiind aceea că Google oferă și o reprezentare grafică (necesită autentificare) a localizărilor pe care le-a înregistrat despre tine, în timp ce pe celelalte ț aplicații pe care le folosești și cunosc locația ta le poți vedea, pe iPhone de exemplu, în Settings » Privacy » Location settings.

Location History data also helps give you personalized information on Google, including better restaurant recommendations, and suggestions for a faster commute. You can view, edit, and delete this data anytime in Timeline.

Google Maps

Prima înregistrare e din fața blocului, pe 1 Mai, a doua la doar câteva zile mai târziu: o noapte întreagă începută prin Jurney Pub, trecută prin Centrul Vechi și terminată acasă. Nu mai țin minte ocazia, nu mai țin minte nici compania, cert e că am (aproape) toată desfășurarea serii. Iarăși o pauză și iată-mă pe drumul către Thassos, la 4 mașini, împreună cu alți peste 15 fotografi și bloggeri.

Căutând fotografiile din zilele acelea, mi-am reamintit că unul dintre brandurile partenere la acea tabără de fotografie a fost Samsung, prin urmare nu mare ar fi mirarea ca primul telefon pe care am avut activată localizarea să fie un S4 pe care l-am avut în teste în acele zile. Și am mai revenit de câteva ori pe Timeline, atras de emailul automat care îmi ajunge în inbox în prima săptămână din ianuarie.

🌍 Costin, your 2020 update

COVID-19 changed the world’s travels in 2020, and how many places people were able to visit. If you were able to travel this year, you can see some of the places you’ve been with the help of this automated Timeline email.

Am râs. Și înainte, dar mai ales după ce am făcut click.

Nu știu cum a fost 2020 pentru tine, însă la mine pare foarte savage toată situația. Am vizitat 3 locuri în 2020, dintre care cele mai populare sunt Mega Image și, ce să vezi, Zoomserie. 🙂 Doar ce mă mutasem cu câteva săptămâni înainte de a intra în autoizolare, însă, ce-i drept, telefonul cu sistem de operare Android nu a fost o prioritate,  dar nici situația nu este foarte departe de adevăr.

Dacă ai telefon cu sistem de operare Android, am impresia că funcția Location History e activată by default, pe iOS însă lucrurile nu sunt atât de deschise. Pentru a verifica totuși, intră pe Timeline din orice browser (precum Chrome, de exemplu), autentifică-te cu Google (Gmail) și, dacă ai activat funcția respectivă, vei putea vedea pe unde ți-au umblat pașii în primul an de pandemie.

Cum e? 🙂 Te-a înspăimântat puțin, ori știai de Timeline?