Sunt genul de cititor care se entuziasmează rapid. Mă prind majoritatea covârșitoare a cărților de non-ficțiune și mă fascinează autorii care, dintr-o curiozitate nativă, o atenție incredibilă la detalii ce țin de comportamentele noastre și o capacitate de corelare fantastică a evenimentelor exterioare sau interioare, ajung să ne ofere teorii și concepte mature și sănătoase care ne îmbogățesc și ne fac conștienți de realitatea și așa de multe ori ușor volatilă care ne înconjoară.
Sunt mulți astfel de oameni de care cred cu tărie că avem reală nevoie deși, judecând prin prisma a ceea ce se întâmplă în societate, de la comportamentele noastre de pe stradă ori pe rețelele sociale și până la autorități ori clasa politică, nu-i prea merităm. Printre exemplele pe care le pot da fără să mă gândesc prea mult sunt Sigmund Freud, Erich Fromm, Eric Berne, Friedrich Nietzsche, Viktor Frankl, Oliver Sacks, stoicii, minimaliștii, iar lista poate continua.
Inițial nu am vrut să scriu nimic despre 📚 «Manifest» de Roxie Nafousi, cartea fiind la ani lumină departe de a fi my cup of tea. Înțeleg fenomenul, sunt lucruri bune care se pot extrage din cartea asta, lucruri care, la bază, sunt de bun simț, însă, per total, cred că face parte dintr-un curent care mai mult dăunează decât vindecă, cum își propune cel puțin la nivel declarativ.
În 📚 «A avea sau a fi», Erich Fromm spunea că «o carte mult lăudată poate fi total lipsită de valoare sau are o valoare limitată». Din păcate însă, graba în care trăim și analizăm informațiile primite ori diferitele biasuri fac ca astfel de cărți precum 📚 «Manifest» să ajungă la publicul larg, iar efectele pot fi dăunătoare. Astfel de lucruri însă se întâmplă la orice nivel, chiar și în cazul “lucrărilor de specialitate“, chiar și în industria de marketing și comunicare în care nu ai crede că se pot promova lucrări slabe și îndoielnice.
Mecanismul este simplu, iar metodele de a valida și conferi autoritate unei informații, fie ea eronată, ori unui punct de vedere, fie el ambiguu și contradictoriu, pot fi la fel de simple și mecanice: marketing exagerat al unei edituri, implicarea persoanelor publice, a influencerilor ori foaia tipărită. Iar 📚 «Manifest» poate fi la rândul ei un studiu de caz despre cum poți construi și alimenta o pseudoștiință.
Când în aceeași carte invoci Universul, unde de energie joase, înalte, alfa ori de oricare altă natură ca bază a teoriilor tale despre dezvoltare personală și le împachetezi într-un concept pe care-l numești de la sine putere științific, pe mine unul m-ai pierdut și nu-mi vine nimic altceva în minte decât 📚 «Pământul este plat! Cum sa ne ferim de capcanele pseudostiintei» a lui Alex Doppelganger, o carte în care autorul (român) explică foarte clar cum se nasc și cum se validează teoriile științifice.
Parenteză. În ce privește teoriile din psihologie, vă recomand altă carte care a fost publicată recent la Editura Trei și pe care am citit-o luna trecută. Se numește 📚«De ce este psihologia importantă» scrisă de britanicul Richard Wiseman, profesor de înțelegere publică a psihologiei la Universitatea din Hertfordshire din UK. Închidem paranteza.
În plus, invocarea de către Roxie Nafousi a anumitor concepte din psihologie, citarea unor alți autori populari cu care cititorul poate rezona ori frânturi din filosofii precum cea stoică pentru a susține anumite teorii nu face nimic altceva decât să completeze mecanismul explicat trei paragrafe mai sus, metode expuse pe larg în 📚 «Psihologia Persuasiunii» de Robert Cialdini și 📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate» a lui Schopenhauer.
📚 «Manifest» devine realmente infantilă în momentul în care autoarea invocă mantra «fake it till you make it» ca metodă de a crește, de a ajunge ceea ce ne dorim să fim, deși (și aici se aplică nevoia despre care aminteam la începutul articolului) psihanaliza confirmă contrariul. De aproape 100 de ani deja!
«Înțelegerea discrepanței dintre comportament și caracter, dintre masca pe care o am și realitatea pe care o ascunde, este principala realizare a psihanalizei freudiene», adăuga Erich Fromm în aceeași carte citată la începutul articolului, vorbind despre metoda lui Sigmund Freud de a descoperi dorințe refulate în copilăria timpurie.
«Fake it till you make it» este din același aluat cu un trend care a circulat pe Instagram și TikTok anul trecut și pe care sunt sigur că-l cunoașteți: “decât să plâng într-o Dacie, mai bine plâng într-un Mercedes”. Și cred că astfel de afirmații ascund, de fapt, durere, dacă opțiunea, sănătoasă de altfel, de a rezolva ce ai avea de rezolvat și a nu mai plânge nu este nici măcar luată în considerare.
Și cam atât. 🙂
A mai citit cineva cartea asta? E nouță (Penguin 2022, Bookzone 2023).
PS. Nu spun să nu o citiți, însă, dacă o faceți, citiți și cărțile de mai jos. Vă vor oferi o imagine mult mai bună. 🙂
📚 «Psihologia Persuasiunii» – Robert Cialdini
📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate» – Arthur Schopenhauer
📚 «Pământul este plat!» – Alex Doppelganger
📚«De ce este psihologia importantă» – Richard Wiseman
📚 «A avea sau a fi», Erich Fromm
Cartea despre marketing din link-ul de mai sus poate fi oricând studiu de caz pentru cartea lui Cialdini.
costin.ro 