filosofie – costin.ro

22 de citate stoice despre fericire, bogatie si placere | 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca)

Acest articol este o continuare la 16 citate stoice despre timp din cartea 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca).

📚 «Alt timp nu am» este o carte pe care am citit-o în noiembrie anul trecut, finalul lui 2021 fiindu-mi destul de prins în filosofie, nu neapărat stoică, cu autori diverși printre care și Donald Robertson, Nassim Nicholas Taleb, Marie Robert, Seneca, dar și Shunryu Suzuki, Dominique Loreau, Marie Kondō, ori psihiatrul Ichiro Kishimi, un mare admirator al lui Alfred Adler.

📚 «Alt timp nu am» este publicată de Editura Seneca, are puțin sub 180 de pagini și conține două dialoguri: Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae), un dialog între Seneca și Paulinus – Pompeius Paulinus, o rudă a soției lui Seneca, și Despre viață fericită (De vita beata), un dialog între Seneca și Novatus – Annaeus Novatus a fost fratele lui Seneca (și-a schimbat ulterior numele în Iunius Gallio).

Stoicismul a fost (și este) destul de critic la adresa hedonismului, curent pe care consumerismul anilor pe care îi trăim și rețelele sociale l-au dus rapid într-o extremă ce pare a fi greu de recuperat – fapt semnalat și de către psihiatrii și psihologii din ultimele decenii (vezi 📚 «A avea sau a fi» de Erich Fromm), cu tot trendul ascendent al curentului stoic.

În acest articol am ales să public câteva citate despre fericire, bogatie si placere, citate pe care le-am subliniat cu highlighter-ul în dialogul dintre Seneca și Novatus, fratele lui, din Despre viață fericită (De vita beata). Obișnuiesc să subliniez cu highlighter-ul în toate cărțile pe care le citesc, pentru momentele în care le recitesc, iar Seneca este, din acest punct de vedere foarte generos. 🙂

Here it goes. 🙂

Despre viața fericită (De vita beata)

Câtă vreme rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul și strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcții, viața ni se va irosi în diverse direcții, viața ni se va irosi între drumuri rătăcite și se va scurta, oricât ne-am strădui, din răsputeri, zi și noapte.

Când drumul duce în sens contrar, graba este cea care provoacă îndepărtarea.

Când mă gândesc la câte am spus, îi invidiez pe cei muți.

Odată ce a fost îndepărtat tot ce ne ațâță și ne provoacă teamă, urmează pacea neîntreruptă, libertatea.

Este fericit omul care nu cunoaște un bine mai mare decât acela pe care și-l poate oferi singur.

L-aș putea numi fericit pe omul care se ține departe atât de dorință, cât și de teamă, prin darul rațiunii, fiindcă și pietrele sunt lipsite de teamă și tristețe și nu mai puțin dobitoacele; totuși, nimeni nu le-ar putea numi pe acestea fericite, pentru că sunt lipsite de înelegerea fericirii.

Fericit este cel împăcat cu condiția sa și cel care iubește ceea ce are.

Plăcerea tinde către punctul în care încetează și, de când începe, ea are reprezentarea sfârșitului.

Virtuțiile se vor afla acolo unde este acord și unitate: dezacordul însoțește viciile.

Faci o greșeală când mă întrebi de ce caut virtutea. […] De ce îmi pomenești păcerea? Eu caut ce este bine pentru om nu pentru pântecele său.

Eu îmbrățișez plăcerea, eu o țin în frâu; tu te bucuri de plăcere, eu mă servesc de ea.

Nu Epicur i-a împins către o viață depravată, ci ei, dedați viciului, își ascund depravarea în sânul filosofiei și aleargă cu toții în direcția în care aud că este elogiată plăcerea și nu iau în considerație cât de sobră și de cumpătată este acea plăcere a lui Epicur, ci se reped în zbor spre un singur nume,căutând un fel de justificare și o acoperire pentru poftele lor.

Ei pierd astfel singurul lucru bine care le mai rămânea în răutatea lor, rușinea păcatului: căci se laudă cu cele de care ar trebui să roșească și se fălesc cu viciul.

Cel care urmărește plăcerea nu își cumpără plăceri ci se vinde pe sine plăcerilor.

«Totuși, ce anume împiedică să se amestece laolaltă virtutea și plăcerea și să se împlinească binele suprem, care să fie în același timp și moral și plăcut?»

Răspunsul este că partea morală nu poate fi decât morală, iar binele suprem nu își va păstra integritatea dacă va vedea în sine ceva diferit de partea sa mai bună

Să nu ne lăsăm tulburați de cele pe care nu stă în puterea noastră să le evităm.

Dacă un om s-a așezat dincolo de dorința de a avea ceva, ce i-ar putea lipsi?

Pretinde de la mine nu să fiu la fel ca cei mai buni, ci mai bun decât cei răi.

Discutați despre viața unuia, despre moartea altuia și, când auziți numele unor bărbați deveniși ari datorită unor merite deosebite, lătrați precum latră cățeii mci când întâlnesc persoane străine; căci este în interesul vostru ca nimeni să nu pară mai bun, de parcă virtutea altuia ar fi un reproș pentru lipsurile voastre.

Înțeleptul nu se socotește nedemn de nici unul dintre darurile sorții: nu iubește bogățiile dar le preferă; nu le primește în suflet, ci în casă.

Dacă băgăția îmi va scăpa printre degete, nu îmi va lua nimic în afară de ea însăși, în timp ce, dacă te va părăsi pe tine, tu vei rămâne împietrit și te vei simți deposedat de tine însuți. În ochii mei, bogăția ocupă un loc oarecare, în ai tăi, locul cel mai important; în fine, bogăția este a mea, în schimb tu îi aparții.

Oriunde se găsește o ființă umană, se găsește și prilej de a face un bine.

În casa bărbatului înțelept bogăția are locul unui sclav, iar în a celui prost, locul unui stăpân.

Vezi și pagina Biblioteca, poate te inspiră și alți autori sau cărți.

Lectură plăcută!

📚 Februarie 2022: 7 carti, intr-o luna pe care am botezat-o Februaryalom

Dacă Ianuarie i-am dedicat-o psihiatrului neamț Erich Fromm (cu 4 dintre cele 13 cărți citite) și am denumit-o Frommnuarie, în luna februarie, ajutat și de provocarea unui grup de pe Goodreads, mi-am propus să citesc cât mai multe cărți scrise de de Irvin Yalom, un psihiatru destul de la modă în acești ani în România. Poate nu la fel de la modă precum Gabor Mate, dar pe acolo.

A fost o lună scurtă, în care majoritatea cărților citite au fost de psihologie, dar am citit și două de filosofie, una scrisă de psihiatrul adlerian Ichiro Kishimi din Japonia (remember 📚 «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti», o carte pe care am citit-o prin noiembrie?) pe același model al discursului socratic ca cea amintită în paranteză și 📚 «Arta de a fi fericit» – Arthur Schopenhauer.

Le recomand pe ambele, m-au ajutat să trec de atâta psihologie citită în februarie: teoria analizei tranzacționale a lui Berne și cazurile din cabinetul doctorului Yalom. Altfel, am ajuns să-mi placă de tristul, zgârcitul și pesimistul de Schopenhauer. 🙂 L-am descoperit recent și sunt la a doua carte scrisă de el. Pe prima, 📚 «Arta de a avea întotdeauna dreptate», am citit-o în ianuarie.

Revenind la psihologie, deși a fost o lună a lui Yalom, recomandarea mea merge către Berne.

Eric Berne. Este unul dintre autorii mei favoriți (alături de alt Eric, Erich Fromm, dar din total alte motive), cel care a dat psihanalizei și omenirii ăsteia analiza tranzacțională. Am mai amintit despre el când am citit 📚 «Jocurile noastre de toate zilele» în vara anului trecut. Luna trecută am citit «Ce spui după Bună ziua?», un manual de psihiatrie ce tratează comportamentelor noastre sociale.

Recomand cu ambele mâini, vezi tagul Eric Berne.

Acum, Yalom. Autobiografia 📚 «Călătoria către sine» mi-a plăcut. Se citește ușor, iar pentru mine a fost impresionantă datorită faptului că a trăit una dintre cele mai mișto perioade ale psihanalizei post-freudiene și adleriene, în ideea în care i-a prins și i-a și cunoscut pe o grămadă de alți psihiatri despre care am auzit, ori pe care i-am citit. Exemplu? Viktor Frankl.

Celelalte trei cărți sunt despre cazuri pe care le-a întâlnit în cabinetul propriu ori pe care le-a share-uit cu alți colegi de breaslă. Mi-a plăcut 📚 «Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie», primele cazuri din 📚 «Mama și sensul vieții» (la care am renunțat totuși foarte aproape de final, în ultimul capitol), iar «Cu fiecare zi mai aproape» m-a aproape plictisit.

Per total, Yalom scrie frumos, însă nu și-a căpătat un loc în topul psihiatrilor pe care-i pot citi oricând, atât cu interes cât și cu plăcere. Am observat totuși un fir roșu care-i leagă aproape toate cărțile pe care le-am citit, iar acela este joaca de-a transferul și contra-transferul cu o parte din pacienții (dacă cu chiar toți) care i-au trecut pragul cabinetului.

Și, apropo de asta, citind 📚 «Mama și sensul vieții» mi-am adus aminte o remarcă pe care a făcut-o soția lui după ce a citit manuscrisul nu-mai-știu-al-cărei-cărți: “Câte fantezii sexuale de-ale tale mai trebuie să afle o Americă întreagă?” (citat aproximativ).

Iată și lista cărților pe care le-am citit în Februaryalom.

Filosofie

«Arta de a fi fericit» – Arthur Schopenhauer | 🛒
«Curajul de a fi fericit» – Ichiro Kishimi | 🛒

Psihologie

«Mama și sensul vieții» – Irvin Yalom | 🛒
«Cu fiecare zi mai aproape» – Irvin Yalom & Ginny Elkin | 🛒
«Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie» – Irvin Yalom | 🛒
«Ce spui după Bună ziua?» – Eric Berne | 🛒

Autobiografii

«Călătoria către sine» – Irvin Yalom | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Altfel, am atins 40% în reading challenge-ul pe care mi l-am propus anul acesta. Uite o idee bună pentru oricine vrea să mențină un ritm de citit. Goodreads este o rețea socială dedicată cărților și cititorilor de cărți care are o secțiune ce te poate ajuta să reușești să termini un număr de cărți în anul curent. Sunt peste 4 milioane de oameni care s-au înscris anul acesta. 🙂

Lectură plăcută!

16 citate stoice despre timp din cartea 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca)

📚 «Alt timp nu am» este o carte pe care am citit-o în noiembrie anul trecut, finalul lui 2021 fiindu-mi destul de prins în filosofie, nu neapărat stoică, cu autori diverși printre care Donald Robertson, Nassim Nicholas Taleb, Marie Robert, Seneca, dar și Shunryu Suzuki, Dominique Loreau, Marie Kondō, ori psihiatrul Ichiro Kishimi, un mare admirator al lui Alfred Adler.

📚 «Alt timp nu am» este publicată de Editura Seneca, are puțin sub 180 de pagini și conține două dialoguri: Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae), un dialog între Seneca și Paulinus – posibil rudă a soției lui Seneca – și Despre viață fericită (De vita beata), un dialog între Seneca și Novatus – Annaeus Novatus fiind fratele lui Seneca (și-a schimbat ulterior numele în Iunius Gallio).

Stilul lui Seneca l-am încadrat între cel pretențios al împăratului Marcus Aurelius și cel pe înțelesul tuturor al sclavului Epictet. Mai am câteva cărți din opera lui Seneca în bibliotecă, necitite; filosofia stoică pare să prindă un trend ascendent anii aceștia, vorbind, în mare, despre a trăi prezentul (a fi), a ne concentra pe ce pute schimba și a privi moartea ca pe un episod normal al vieții.

În acest articol am ales să public câteva citate despre timp, citate pe care le-am subliniat cu highlighter-ul în dialogul dintre Seneca și Paulinus din Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae). Obișnuiesc să fac asta în toate cărțile pe care le citesc, pentru momentele în care le recitesc :), iar Seneca este, din acest punct de vedere, destul de generos pentru deceniile acestea digitale.

Am să revin cu un alt articol cu citate despre fericire, bogăție și plăcere (asta a sunat de parcă aș fi vreo ghicitoare și dau în cărți de bani și fericire :D), apropo și de critica stoică la stilul de viață hedonist și confuzia des întâlnită în zilele noastre dintre fericire și plăcere.

Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae)

Nu este puțin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut.

Nu primim o viață scurtă, ci ne-o facem scurtă, nu îi ducem lipsa, ci suntem risipitori.

Când își păzesc averile, oamenii sunt foarte zgârciți, totuși, când vine vorba de cheltuirea timpului lor, singurul caz în care avariția este de lăudat, devin risipitori.

Trăiți de parcă v-ar fi dat să trăiți veșnic, niciodată nu ne trece prin minte fragilitatea noastră.

Fiecare își zorește viața și se chinuiește din cauză că tânjește după lucruri viitoare și e dezgustat de prezent.

Nimic nu-l preocupă mai puțin pe omul ocupat decât cum să trăiască.

Nimeni nu pune preț pe timp; se folosesc de el cu atâta larghețe, de parcă ar fi gratuit. În schimb, uită-te la ei când cad bolnavi, dacă pericolul morții se apropie tot mai mult, cum ating genunchii doctorilor!

Nimeni nu își va da anii înapoi, nimeni nu te va aduce pe tine la tine. Viața va înainta așa cum a început, nu se va întoarce și nu se va opri pe loc; nu va scoate niciun zgomot, nu îți va atrage atenția asupra iuțelii sale.

Cea mai mare pierdere de timp este amânarea; le răpește prezentul, promițându-le ceva în viitor.

Viața se împarte în trei etape: cea care a fost, cea care este, cea care va fi. Dintre ele, prezentul este scurt, viitorul îndoielnic, iar trecutul sigur.

Timpul prezent este foarte scurt, atât de scurt încât unora li se pare că nu este deloc.

Cine nu este mai preocupat de cum îi stă părul decât de propria-i sănătate? Cine nu preferă să fie mai bine coafat decât om cinstit?

Nu duc o viață tihnită cei ale căror plăceri le dau mult de lucru.

Spunem că nu a stat în puterea noastră să ne alegem părinții, care le sunt dați oamenilor la întâmplare; totuși, putem fi fiii oricui ne dorim. Există familii formate din cele mai nobile minți. Alege-o pe cea în care vrei să fii adoptat; nu vei dobândi doar numele lor, ci și bunurile lor, care nu trebuie păstrate cu meschinărie, nici nu rea-voință.

Cei care uită trecutul, neglijează prezentul și se tem de viitor au o viață foarte scurtă și foarte agitată; când au ajuns deja la clipa de pe urmă, nefericiții înțeleg într-un târziu că au fost atât de multă vreme ocupați nefăcând nimic.

Niciodată nu vor lipsi pricinile de neliniște, fie că vin din prosperitate, fie din nenoroc.

Vezi și pagina Biblioteca, poate te inspiră și alți autori sau cărți.

Lectură plăcută!

📖 Despre schimbare, in 📚 «Curajul de a fi fericit» de Ichiro Kishimi

Weekend-ul acesta am terminat o a doua carte a japonezului Ichiro Kishimi, la 3 luni distanță de la 📚 «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti». Formatul în 📚 «Curajul de a fi fericit» este identic, Filosoful și Tânărul din prima carte continuându-și dialogul socratic început în urmă cu 3 ani de zile, discurs ce are la bază aceeași teorie a pshihologiei individuale a psihiatrului Alfred Adler.

Ca o paranteză, Ichiro Kishimi are 65 de ani, s-a născut în Kyoto, este filosof (are și un master la Universitatea din Kyoto), psiholog cu orientare clar adleriană (este director al Societății Japoneze de Psihologie Adleriană), iar în prezent predă psihologie educațională și psihologie clinică la Școala de Medicină Orientală Meiji din Suita, Osaka, dar are și un birou privat de consiliere în Kameoka, Kyoto.

Nu vă țin mult cu acest semn de carte, voiam doar să subliniez un lucru despre care am mai amintit pe acest blog în «De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?», un semn de carte (din 📚 «Arta subtila a disperarii» a lui Mark Manson) a cărui idee era următoarea: este imposibil sa devii un om nou fără ca, mai întâi, să suferi pierderea celui care ai fost.

Manson este genial în felul lui prin forma directă și claritatea cu care reușește să integreze și să exprime un conglomerat de idei sănătoase preluate din diferite filosofii și teorii de psihologie. Și, deși de Adler nu îmi amintesc să fi apărut menționat prin cărțile lui Manson, am dat peste dialogul socratic de mai jos, care prezintă filosofia lui Alfred Adler în ceea ce privește schimbarea.

Mergând un pas mai departe, nu pot să nu remarc cât de ticăloasă poate să ne fie propria resemnare când alegem ca timpul să (ne) vindece. Câtă risipă de viață poate zace-n a ne găsi într-un final mulțumirea în anumite contexte și, într-un mod paradoxal, deși știm că nu ne sunt nici pe departe sănătoase, nici nu mai încercăm să le depășim, ajungând, într-un final, să nu mai putem face asta.

FILOSOFUL: […] “Ce este schimbarea?” Dacă ar fi să presupunem și sã folosim o exprimare extremă, procesul schimbării este “insăși moartea”.

TÂNĂRUL: Insăși moartea?

FILOSOFUL: Să presupunem că în clipa de față ești într-o stare de disperare în ceea ce privește viața ta. Să spunem că ți-ai dori să te poți schimba. Dar asta înseamnă să renunți la cel care ai fost până în prezent, să-ți interzici plăcerile pe care le-ai avut și să nu mai fii niciodată cel de până acum, ca și când, realmente, ai fi murit. Fiindcă, odată ce ai făcut asta, vei renaște. Acum, oricât de nemultumit ai fi de poziția ta actuală, ai putea alege moartea? Te-ai putea arunca singur în intunericul fară capăt? Nu este un lucru simplu despre care să vorbești. De aceea oamenii nu doresc să se schimbe și se simt bine așa cum sunt, oricât de grea ar fi viața. Și sfârșesc prin a trăi în căutarea lui “e bine așa cum sunt” pentru a-și susține situația în care se află.

TÂNĂRUL: Hmm.

FILOSOFUL: Prin urmare, când o persoană încearcă să susțină cu tărie: “eu, cel de acum”, ce nuanță crezi că-i va da trecutului său?

TÂNĂRUL: Hmm, altfel spus…

FILOSOFUL: Nu există decât un singur răspuns. Pe scurt, acesta ar fi să-și rezume trecutul spunând: „Am trecut prin multe, dar mă simt împăcat”.

TÂNĂRUL: Ca să afirme asta acum, trebuie să afirme și că a avut un trecut nefericit.

FILOSOFUL: Da. Sunt oamenii pe care i-ai mentionat mai devreme, cei care îți transmit recunoștința lor spunând: “Multumesc că ai fost atât de sever în trecut”. Cu toții încearcă să-și afirme acel “eu, cel de acum”. În consecință, tot trecutul lor se transformă în amintiri plăcute. Nu vor recunoaște educația severă primită doar prin cuvintele de mulțumire pe care ți le-au transmis.

📚 «Cand pielea ta e in joc: asimetrii ascunse in viata de zi cu zi» – Nassim Nicholas Taleb | #mustread

Am terminat zilele trecute 📚 «Cooperarea între sexe» scrisă de psihiatrul Alfred Adler (mor cu titlurile pe care psihiatrii le dau cărților :)), iar teoria lui despre relații / căsătorie mi-a adus aminte de 📚 «Cand pielea ta e in joc: asimetrii ascunse în viața de zi cu zi» de Nassim Nicholas Taleb, cartea cu care am încheiat 2021 și despre care nu am mai amintit nimc în afară de includerea în articolul de final de an cu 25 autori si 35 de carti pe care le-am citit in 2021.

Ca să nu vă las pe cap cu Adler, pe scurt, una dintre temele abordate a fost cea conform căreia nu te bagi într-o căsătorie / relație cu gândul că ai avea și alte opțiuni. Este o tonă de viață după punctul în care două persoane decid că sunt împreună, problema din punctul meu de vedere fiind că acesta este lipsită de paterne, altele decât cele din familia ta, iar ideea asta este susținută și de Eric Berne în 📚 «Ce spui după Bună ziua?», dar revin pe tema acestor două cărți.

📚 «Cand pielea ta e in joc» este o carte de peste 400 de pagini, publicată în 2018 de Editura Curtea Veche și scrisă de Nassim Taleb, un statistician american de origine libaneză, eseist și filosof, teoriile cele mai cunoscute ale lui fiind Black Swan (așa am aflat de el, din 📚 «Arta negocierii» a fostului agent FBI Chris Voss) sau Antifragil (cât de tare este teoria asta, apropo de fragilitatea unui sistem și existența unora care se întăresc la șocuri), care au cumva la bază statistica matematică.

📚 «Cand pielea ta e in joc» abordează in mod unitar patru subiecte:

a) incertitudinea și fiabilitatea cunoașterii (atât a celei practice, cât și a celei știntifice, presupunând că ar fi diferite) sau, într-un limbaj mai putin politicos, detectarea tâmpeniilor,
b) simetria din activitătile oamenilor, adică dreptatea, corectitudinea, răspunderea și reciprocitatea,
c) impărtăsirea de informații în cadrul tranzactiilor și
d) raționalitatea sistemelor complexe și a lumii reale!

Faptul ca aceste patru elemente nu pot fi separate este evident atunci când.….. ne punem pielea in joc.

Acestă introducere oferă o explicație a titlului, respectiv tema pe care Taleb o analizează în peste 400 de pagini. Ideea de a ne pune pielea în joc se referă, în principal, la dreptate, onoare și sacrificiu, lucruri vitale pentru oameni și relațiile sănătoase dintre ei. Ideea de a ne pune pielea la bătaie ori de câte ori întreprindem ceva, de preferat cu consecvență, reduce efectele unor deosebiri care s-au dezvoltat odată cu civilizația și, astfel, devenim mult mai conștienți de acestea.

Ne fererim la contraste. Contraste dintre fapte și vorbe goale, intenție și practică, practică și teorie, onoare și reputație, pricepere și șarlatanie, concret și abstract, etic și legal, autentic și superficial, iubire și interes, antreprenor și manager, comerciant și birocrat, autori și editori, democrație și conducere, spirit și literă, calitate și publicitate, erudiți și academicieni, știință și scientism, politică și policitieni, iubire și bani, individ și colectiv, iar seria poate continua la nesfârșit.

Ca o consecință imediată, integrarea informațiilor și teoriei prezentate în 📚 «Cand pielea ta e in joc» ne poate ajuta, în cazul în care percepțiile noastre sunt atrofiate, să devenim mai buni (în raport cu subiectele prezentate – vezi citatul de mai sus) și mai abili în a detecta bullshit-ul de care, de ce să nu fim sinceri, avem parte zi de zi, în multe dintre interacțiunile pe care le avem, însă ideea transcede și este aplicabilă, apropo de exemplele de mai sus, multor categorii ale vieților noastre.

Cartea are ca punct de plecare evoluția simetriei morale, de la codul lui Hammurabi, care, expus acum aproape 4000 de ani într-o piață publică din Babilon, conținea 282 de legi considerate a fi prima codificare a normei noastre, stabilind simetrii între persoane implicate într-o tranzacție pentru ca nimeni să nu poată transfera vreun risc (asumare / neasumare), trece prin religie și se oprește la Kant și a lui formulă a legii universale exprimată în 1785.

Hammurabi / legea talionului: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
Legea XV a sfințeniei și dreptății: Să iubești aproapele tău ca pe tine însuți. (Leviticul, 19:18)
Regula de argint: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Regula de aur: Tot ce vă doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. (Matei 7:12)
Formula legii universale: Acționează numai după acea maximă prin care poți vrea totodată ca ea să devină o lege universală (Kant, 1785)

Deși asemănătoare, punctele de mai sus au diferențe și implicații profunde pe care Taleb le amintește și explică de multe ori pe parcursul cărții, una dintre concluziile teoriilor lui Taleb din 📚 «Cand pielea ta e in joc» fiind aceea că dacă oamenii nu-și pun pielea în joc, mecanismele de supraviețuire sunt perturbate grav. Cumva, dar din alt sens / respectiv punct de vedere, teoria lui Taleb este susținută și de teoriile care stau la baza psihanalizei / psihoterapiei.

Stilul lui Tabel se asemănă foarte mult cu cel al lui Seth Godin, capitolele cărții fiind impărțite în nenumărate secțiuni destul de scurte, care dezbat separat câte o idee, concept, sau mit, din diferite categorii ale vieților noastre, așa cum am amintit și mai sus, de la religie (iar tema religiei monoteiste și impactul – nu neapărat pozitiv – pe care l-a avut în dezvoltarea civilizației este o temă pe care o întâlnesc frecvent în carți de psihologie și filosofie), sau politică, până la economie, ori învățământ.

📚 «Cand pielea ta e in joc» a lui Taleb mi-a adus aminte de 📚 «Jocul infinit» a lui Simon Sinek și pot afirma, la pachet cu aceasta, același lucru pe care l-am spus când am publicat un articol despre cea din urmă. Integrarea informației oferită de astfel de cărți ne poate scăpa de multe relații toxice atât pe plan profesional, însă mai ales pe plan personal.

«Jocul infinit» este o carte pe care dacă aș fi citit-o în urmă cu 10 ani sunt sigur că n-aș fi acceptat două dintre locurile de muncă pe care le-am avut. Sau aș fi făcut lucrurile cu totul altfel în cadrul companiilor respective. Mai mult decât atât, am realizat că n-aș fi avut nici (cel puțin) două dintre relațiile personale. Este o carte pe care o recomand cu ambele mâini. – 📚 «Jocul infinit» – Simon Sinek | #mustread

📚 «Cand pielea ta e in joc» conține concepte cu care eu rezonez maxim, concepte pe care, din diferite motive, le-am aplicat mult prea târziu în multe relații cheie pe care le-am avut în ultimii 10-15 ani, atât pe plan personal cât și profesional. Este o carte pe care v-o recomand – așa cum am mai recomandat câteva pe aici – cu ambele mâini, deoarece poate reprezenta baza unui mod armonios și sănătos (etic, emoțional, practic etc.) de a vedea și trăi viața.

Personal, mi se pare – iar observațiile mele și ceea ce simt le-am regăsit de multe ori în etica filosofică, umanism și psihologie – că modul de viață la care ne raportăm din ultimele două decade (explicat cu alte două decade înainte de a se întâmpla efectiv în 📚 «A avea sau a fi» de către psihiatrului neofreudian și umanist Erich Fromm) au diluat foarte multe idei, concepte, percepții / adevăruri și, cel mai important, cuvintele și sensul lor.

Pare că retrăim păcatul turnului din Babel fără nici măcar să realizăm asta.

Iar unul dintre exemplele pe care-l ofer frecvent în discuțiile pe care le am pe tema asta este folosirea verbului “a asuma” și înțelegerea conceptului asumării, care, chiar dacă ne place, ori vrem să acceptăm, sau nu, are în cultura de astăzi o conotație îndreptată mai degrabă către nihilism (ca atitudine și concept) decât către adevăr și o definiție corectă care ar trebui să conțină, printre altele, și răspunderea. În cultura de azi îi oferim (și ne mulțumim cu!) doar jumătate din sens.

Dar mai multe despre asumare am scris într-un articol publicat în 2019: Asta sunt, aici ma termin.

🛒 O poți cumpăra de aici:

📚 «Când pielea ta e în joc» – Nassim Nicholas Taleb | 🛒

O recomand împreună cu cele trei cărți de mai jos și cred că te va ajuta să le citești în ordinea în care sunt recomandate:

📚 «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒
📚 «A avea sau a fi» – Erich Fromm | 🛒
📚 «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Lectură plăcută!

Cum sa (nu) te indragostesti de filosofie(?) 📚 «Decarteaza indoielile cu Descartes» – Marie Robert

Pe Marie Robert am descoperit-o în septembrie anul trecut, când am citit «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof». Am descoperit o profesoară de litere și filosofie (n. 1985) care aplică învățături filosofice în a explica problemele acestui deceniu, probleme de care ne lovim în fiecare zi.

În «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof», Marie Robert oferă 12 răspunsuri la 12 situații de criză contemporană, explicate de 12 filosofi capabili să ne liniștească și să ne ajute să eliminăm elementul dramatic / momentele de drama queen din viețile noastre.

«Decarteaza indoielile cu Descartes» urmează aproximativ același tipar, iar line-up-ul este la fel de impresionant, format din filosofi precum Rousseau, Montaigne, Descartes, Foucault, Sartre, Voltaire, Ricoeur, Simone de Beauvoir, Albert Camus, Paul Valery, Jean Baudrillard și Simome Weil, fiecare având câte o problemă, respectiv un capitol dedicat.

Temele abordate sunt educația și copiii, grija de sine, îndoiala, libertatea, rușinea, toleranța, identitatea, feminismul, natura și sensibilitatea, (re)conectarea la realitate / hiperrealitatea în era ecranelor smart, ori curajul. Îmi place mult stilul, însă și faptul că fiecare capitol se încheie cu un rezumat pe buleturi ca la corporație, un citat și o recomandare de carte.

Am să redau aici finalul capitolului despre libertate.

Cartea antiteză: A supraveghea și a pedepsi

Apărută în 1975, scrierea lui Michel Foucault ambiționează să evoce nașterea închisorii în secolul al XVIII-lea, epocă pe care o prezintă ca pe un punct de cotitură în schimbarea modurilor puterii. Dincolo de erudiția istorică, această carte abordează principiile societății disciplinare în care, după părerea sa, trăim cu toții.

Răspunsul filosofului

A arăta cuiva că e tot timpul supravegheat e o formă de a-l priva de libertate și de a-i răpi intimitatea. O modalitate de a-l fragiliza.

O relație de putere este când atribui unei persoane capacitatea de a ne fixa reguli și obligații. O considerăm superioară, deci acceptam să ne domine.

A nu te supune nu inseamnă să rătăcești drumul drept, ci a refuza să crezi că cineva își poate exercita puterea asupra ta. Înseamnă să-ți afirmi libertatea.

Un citat de luat acasă

«E urât să meriți o pedeapsă, dar atât de neglorios să pedepsești.» – Michael Foucault, 1975

«Decarteaza indoielile cu Descartes» a fost una dintre cărțile pe care le-am inclus în articolul 📚 25 autori si 35 de carti pe care le-am citit in 2021 publicat în primele zile ale lui 2022. Are 158 de pagini, a fost publicată în 2019 atât în franceză, cât și în limba română de către Baroque Books & Arts (am mai povestit pe aici: cărți plăcute la atingere, fontul potrivit pentru a fi ușor de citit, d-astea).

🛒 O poți cumpăra de aici:

📚 «Decartează îndoielile cu Descartes» – Marie Roberts | 🛒

O recomand împreună cu:

📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» – Marie Robert | 🛒
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Lectură plăcută!

📚 Despre filosofia minimalismului: «Micul infinit» si «Arta de a pune lucrurile la locul lor» de Dominique Loreau

După ce am citit «Bucuria de a trai cu mai puțin» de Joshua Becker si «Magia ordinii» de Marie Kondo, două cărți foarte populare despre minimalism (aplicat), cineva mi-a recomandat “Adio, lucruri” de Fumio Sasaki, un tip care trăiește Tokyo, într-o garsoniera de 20 de metri pătrați, mobilată cu un birou, o saltea pliantă și o cutie de lemn.

Am profitat însă de Black Friday și am cumpărat «Micul infinit» și «Arta de a pune lucrurile la locul lor» scrise de Dominique Loreau de la Baroque. O prietenă își făcea de cap pe site-ul lor și mi-a trimis un screenshot cu ce adăugase în coș. Glume de varan de bibliotecă. 🙂 Și nu m-a lăsat inima să o las să treacă singură prin acest moment greu din viața ei.

Eseistă de origine franceză ajunsă în japonia în anii ’70, Dominique Loreau a devenit celebră în 2005 când, observând oboseala celor din jurul ei și dezordinea din viața acestora a scris Arta simplității, o carte sugerează cititorului să-și simplifice viața pentru a o îmbogăți. Nu s-a oprit aici și a mai scris încă 12 cărți, până în 2019.

«Micul infinit»

«Cea mai mare comoară este să poți să fii fericit cu puțin.
Pentru că puținul nu îți va lipsi niciodată.»
Seneca

«Micul infinit» a fost publicată la Paris în 2012, iar ediția în limba română în 2015, de Baroque. Este structurată în 15 capitole desfășurate în 180 de pagini ce conțin scurte povești, sfaturi și citate ușor de parcurs și de înțeles de către oricine. Iar dacă mi s-ar permite o comparație, aș spune că «Micul infinit» este acest iPhone al cărților despre minimalism.

Prin urmare, iată paradoxul micului infinit:

«Nimic peste măsură, iară un ideal pe care cu toții nu-l propunem și nu-l respectăm niciodată»
La Fontaine

Ei bine, da, așa evoluează lumea: să trăiești cu puțin era odinioară o virtute, în timp ce astăzi este un vis al celor bogați. Un fel de diamant care, șlefuit mereu și mereu, își dezvăluie treptat puritatea, strălucirea și raritatea. O reducere care duce la eleganță, la înțelepciune.

Plăcută de la atingere (multe cărți de la Baroque sunt totuși așa) până la citit (deși scris mărunt, fontul și spațierea par ideale), și cu un conținut la fel de plăcut și interesant, ușor de digerat și plin de sfaturi despre cum să-ți simplifici viața, «Micul infinit» este acel gen de carte pe care nu vrei să o lași din mână până nu o termini.

Cei cu adevărat bogați călătoresc la clasa economic

«să trăiești ca un sărac și să gândești ca un bogat»
Andy Warhol (lider al artei pop din ’60)

Cei cu adevărat bogați, care cunosc valoarea banului, nu se înjosesc să facă paradă. Preferă să călătorească la clasa “economic” și să le ofere prietenilor, în momente deosebite, un vin nobil. Pe care îl vor ține minte multă vreme. Banii ar trebui să servească pentru educație, călătorii, experiențe de viață și cât mai puțin posibil pentru acumularea de bunuri materiale.

După cum cred că ne-am dat cu toții seama, «Micul infinit» nu se rezumă neapărat doar la minimalism per se. Merge, prin natura citatelor, ori a poveștilor diverse, și către filosofie, o filosofie de viață conștientă, vie, ce tangentează stoicismul și budismul prin valorile ei simple și simplu comunicate, care ne lasă spațiu nouă, celor de lână noi, dar și ideilor și acțiunilor noastre.

Adevăratele conversații au cam dispărut. Astăzi, în cea mai mare parte a timpului, nu facem altfeceva decât să ne spunem părerea, care, de altfel, nu interesează pe nimeni. Iar liniștea ne sperie tot mai mult și, ca să o alungăm, suntem gata să vorbim fără încetare.

Cât mai puține cuvinte, cu cât mai multă chibzuință rostite, iară subtilitatea micului infinit; încercați să prețuiți liniștea și să vă găsiți un refugiu spiritual, departe de ignoranță și întristare – spune filosofia zen. Doar astfel vă veți regăsi.

«Arta de a pune lucrurile la locul lor»

Doar făcând ordine ajungi să conștientizezi cum trăiești în realitate. Astfel, înveți să faci diferența între a părea (de exemplu, să ai o locuință ordonată, ca să nu mori de rușine când îți vin musafirii) și a te simți bine.

«Arta de a pune lucrurile la locul lor» a fost publicată tot la Paris, doi ani mai târziu, în 2014, fiind publicată în România de Baroque odată cu «Micul infinit», în 2015. Îmbrățișează aceeași filosofie despre care am vobit mai sus, însă merge puțin și către aplicabilitatea ei în viața noastră de zi cu zi. Nu e doar poezie. 🙂

Cu puțin peste 150 de pagini, cartea ne prezintă filosofia minimalismului în patru capitole – 1. Teoria aranjării, 2. Trierea, 3. Mobilier pentru aranjare, 4. Legea mișcării și legea proximității și 5. Tatonări, ajustări și familie -, folosind diferite povești și citate, dar și tehnici și sfaturi personale ale autoarei.

Pe coperta 4, ca o concluzie finală a cărții, este publicat un citat din Viktor Frankle – «Dacă nu întotdeauna poți să-ți alegi viața, în schimb felul în care o trăiești depinde întotdeauna de tine», care încheie de altfel și prima parte din capitolul 1. Teoria aranjării.

Pentru o aranjare foarte eficientă, care este deopotrivă funcțională și rațională, trebuie să-ți economisești gusturile, timpul și efortul fizic. Pentru asta trebuie să aplici mai multe principii, bazate pe câteva criterii de clasificare:

cât de des folosești obiectele respective (criteriul temporal)

cât de bine le poți vedea (criteriul vizual)

cât de ușor le poți atinge (criteriul tactil)

cât de aproape se află de locul unde ai nevoie de ele (legea proximității)

unde le poți așeza (mărimea cutiei trebuie să fie potrivită pentru obiectul pe care îl pui în ea)

Nu mai continui pe baza ei deoarece «Micul infinit» și «Arta de a pune lucrurile la locul lor» sunt două cărți pe care vi le recomand la pachet. Ar fi și păcat să nu fie citite una după alta, ambele împărtășind aceeași filosofie, de la modul cum sunt prezentate și structurate informațiile până la abordarea și aplicabilitatea acestora în viață.

Le găsiți pe pagina proiectului Biblioteca alături de cărțile pe care le-am citit în noiembrie 2021, pagină pe care mai puteți găsi și alți autori care v-ar putea inspira în a descoperi și alte lucruri de care este posibil să fiți interesați, prin prisma psihanalizei, filosofiei, ori diverselor mecanisme de dezvoltare personală.

Lectură plăcută!

📚 Primul pas spre schimbare este cunoasterea. «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti» de Ichiro Kishimi

Aparent nu scap de Socrate, care devine ca peștele în cel mai cunoscut slogan comunist în materie de alimentație: «nicio masă fără pește». La mine pare că a devenit nicio lună fără Socrate, iar ce mi se pare interesant este faptul că tipul reușește să își facă apariția în textele a diverși psihologi și psihiatri, fără să fi scris / publicat nici măcar o propoziție în viața lui.

Cert este că dacă nu trăia Platon în vremea respectivă, omenirea ar fi fost cu siguranță mult mai săracă. Dar divagăm și ne-am duce cu discuția până la «Ce este dragostea, Socrate?» scrisă de filosoafa Nora Kreft, o carte care pe mine m-a amuzat teribil (spoiler alert: Socrate avea smartphone, iar Freud l-a combinat pe Kierkegaard pe Tinder cu Diotima, presupusă iubită a lui Socrate).

V-am spus că divagăm. 🙂

Ichiro Kishimi are 65 de ani, s-a născut în Kyoto, este filosof (are și un master la Universitatea din Kyoto), psiholog cu orientare clar adleriană (este director al Societății Japoneze de Psihologie Adleriană), iar în prezent predă psihologie educațională și psihologie clinică la Școala de Medicină Orientală Meiji din Suita, Osaka, dar are și un birou privat de consiliere în Kameoka, Kyoto.

Am făcut descrierea de mai sus deoarece este mult mai ușor astfel de înțeles structura cărții «Curajul de a nu fi pe placul celorlalti». Plus introducerea despre Socrate, mai mult decât faptul că-mi place mie, în special datorită faptului este unul dintre puținii care m-au determinat (în mod repetat) să mă întorc asupra unor paragrafe, ori idei întregi, pentru a le înțelege sensul.

Și nici nu-s convins că l-am înțeles de fiecare dată. 🙂

«Curajul de a nu fi pe placul celorlalti» are structura unui dialog socratic, un filosof fiind vizitat timp de 5 nopți de un tânăr pentru a discuta despre simplitatea sau complexitatea lumii, fericire sau tristețe și adevărul din jurul acestor concepte.

La marginea unui oraș vechi de o mie de ani trăia un filosof care, prin învățăturile sale, spunea că lumea este simplă, iar fericirea este la îndemâna oricui. Un tânăr nemuțumit de viață a mers în vizită la filosof, pentru a afla adevărul. Acest tânăr credea că lumea este un ghem de contradicții haotice și, în ochii săi nerăbdători, orice idee despre fericire era complet absurdă.

Am pomenit și de Adler mai sus? Am.

Ca director al Societății Japoneze de Psihologie Adleriană, Ichiro este poșat pe Adler. Iar dialogul socratic dintre filosoful din orașul vechi de 1000 de ani și tânărul cătrănit pe viață și haosul care, aparent, o caracterizează, nu este nimic altceva decât o explicație pe înțelesul oricui a cărții «Înțelegerea vieții – Introducere în psihologia individuala» a lui Alfred Adler.

Sigmund Freud, Carl Jung și Alfred Adler – toți aceștia sunt figuri marcante în domeniul psihologiei. Această carte reprezintă esența ideilor și învățăturilor filosofice și psihologice ale lui Adler, prezentate sub forma dialogului narativ dintre un filosof și un tânăr.

[…] Lectura acestei cărți ți-ar putea schimba viața. […]

Și îi dau dreptate autorului pentru ultimele cuvinte din prefață.

E o carte care îți poate schimba viața.

Freud e complex. Scrierile lui mi se par mult mai profunde, interesante pentru secolul în care trăim și cu o viziune mult mai largă, pe Jung nu l-am citit (încă), iar dacă Adler mi se pare că are o claritate de invidiat, Ichiro este cocaină. Efectiv are un talent incredibil de a scrie limpede, fără a complica ideile. Dimpotrivă. Le simplifică și le aduce aproape de a putea fi înțelese de oricine.

Primul pas spre schimbare este cunoașterea.

Iar cunoașterea de sine înseamnă, conform teoriei lui Adler, alegeri. Nu traumele din copilărie stau la baza formării personalității fiecăruia dintre noi. Acestea au, într-adevăr, o influență puternică. Însă nu e ca și cum avem un destin datorită acestor influențe. Nu primim o viață, ci noi suntem aceia care decidem cum trăim prin sensul pe care îl dăm acelor traume / influențe.

Nu contează cu ce calități te naști, cu cum alegi să le folosești.
– Alfred Adler

Am dat în carte peste un pasaj care mi se pare o metaforă foarte potrivită pentru ședințele de terapie. Explică foarte bine situația dar și rolul pacientului în cabinet, psihologul nefiind altceva decât un îndrumător. Cineva care încearcă să-ți dea, pe întuneric, o cutie de chibrituri, dar la finalul zilei cel care va face lumină nu poți fi decât tu. Și mie-mi plac metaforele. 🙂

Ichiro amintește ulterior în carte și de o zicală cunoscută, când se referă la rolul psihologului: Poți duce un cal la apă, dar nu-l poți forța să bea. Impunerea schimbării prin ignorarea intențiilor individului va duce doar la o reacție încordată și nimic mai mult. Sarcina schimbării nu e a psihologului. Dar să revenim la pacient și viziunea întunecată a acestuia asupra unor aspecte ale vieții.

Filosoful: […] lumea ți se pare complicată și misterioasă, dar, dacă te schimbi, lumea îți va părea mai simplă. Problema nu este de fapt cum e lumea, ci cum ești dumneata.

Tânărul: Cum sunt eu?

Filosoful: Da… Este ca li cum ai vedea lumea prin ochelari fumurii, astfel că, firesc, totul pare întunecat. Dar, dacă așa stau lucrurile, în loc să deplângi întunecimea lumii, poți, pur și simplu, să scoți ochelarii. Poate atunci lumea îți va părea teribil de strălucitoare și, fără să vrei, vei închide ochii. Poate vei dori să ți-i pui la loc, dar întrebarea e: ești în stare să îi scoți mai întâi? Poți privi drept spre lume? Ai curajul necesar?

Despre schimbare am mai amintit în articolul De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?, un semn de carte ce poartă două semnături: Mark Manson cu «Arta subtilă a disperării» și Erich Fromm cu «Arta de a fi». Iar dacă tot le-am amintit și articolul l-am început cu recomandări, vi le recomand și pe acestea două, cu ambele mâini.

Adler, prin prima Filosofului lui Ichiro Kishimi e pe aceeași lungime de undă, doar că o spune mult mai cuminte, mai uman, aducând și curajul în sfera alegerilor pe care le putem face în viață. Psihologia adleriană este o psihologie a schimbării personale, nu una a schimbării celorlalți.

Când încercăm să ne schimbăm stilul de viață, trecem printr-un test de mare curaj. Apare grija generată de schimbare, asociată cu dezamăgirea de a nu ne putea schimba. […] Psihologia adleriană este o psihologie a curajului. Nefericirea dumitale nu poate fi imputată trecutului sau mediului în care ai crescut. Și nu e vorba de lipsa competenței. Put și simplu nu ai curaj. Am putea spune că-ți lipsește curajul de a fi fericit.

Am găsit și multe referințe asupra iubirii și relațiilor de cuplu, dar cum iubirea este unul dintre subiectele pe care le-am urmărit prin semnele de carte de pe blog încă de prin 2019 de la Frankl, am să-i dedic în zilele următoare un articol separat.

Revenind însă, dialogul socratic dintre filosof și tânăr jupiterează în jurul dar și subliniind în același timp diferențelor/e dintre teoriile lui Freud și Adler, dintre etiologie, bazată pe atribuirea cauzelor și studiul acestora, și teleologie, bazată pe atribuirea scopului, cauza și efectul fiind aparente, și studiul în funcție de acesta.

Etiologia freudiană este o psihologie a posesiei și, în final, ajunge la determinism. Pe de altă parte, psihologia adleriană este o psihologie a folosirii, și omul este cel care decide.

Am să mă opresc aici cu speranța că v-am stârnit deja curiozitatea pentru o lectură plăcută și destul de ușoară pe un subiect destul de important în viața fiecăruia dintre noi: propria persoană. 🙂

«Curajul de a nu fi pe placul celorlalti» este o carte care a intrat pe lista mea de recomandări. O consider una dintre acele cărți obligatorii pentru fiecare dintre noi și o recomand împreună cu cărțile pe care le-am amintit mai sus, însă dacă faceți parte din tabăra celor curioși vă semnalez și micul meu proiect-maraton Biblioteca, ca inspirație.

Lectură plăcută!

📚 Minimalism: «Bucuria de a trai cu mai puțin» de Joshua Becker si «Magia ordinii» de Marie Kondo

«Cum îți alegi cărțile pe care le citești? Ai super recomandări!»

Aud treaba asta din ce în ce mai des, iar răspunsul este că le aleg în funcție de recomandările autorilor pe care le găsesc în cărțile pe care le citesc, dar și ale prietenelor (fetele citesc mai mult, da), și, mai nou, colegilor de birou. Datorită acestora din urmă am ajuns să citesc despre minimalism, considerând cumva că a venit momentul să învăț și teoria.

Eram într-o seară la birou și nu știu cum am ajuns la o discuție despre lucruri care nu lipsesc dintr-o casă. Și mă amuzam că eram singurul dintre toți cei prezenți care nu avea… spirt(!) în casă. Am realizat că nu am multe alte lucruri pe care oamenii le cumpără by default. De exemplu pastile. «Ce te faci dacă te apucă vreo durere într-o seară?» m-a întrebat o colegă. Aștept dimineața, ce să fac? 🙂

În aceeași seară am cumpărat «Bucuria de a trăi cu mai puțin» de Joshua Becker, însă pe finalul serii, colegii mi-au povestit despre Marie Kondō pe care am adăugat-o la următoarea comandă de cărți. Noroc cu reducerile Books50 de pe Elefant, căci altfel, vorba unei prietene cu care mă ameninț reciproc pe tema asta, acum dormeam pe un pat de cărți prin Centrul Vechi.

În ultimii ani, cu toate mutările plus anul meu sabatic petrecut în Spania, am ajuns, cumva, la un stil de viață pre-minimalist. De dragul acestui articol chiar mi-am numărat în această seară (ochiometric) obiectele de vestimentație, încălțări, pantaloni, tricouri, cămăși, bluze, geci, iar numărul lor este sub 50. Iar după cărțile din titlu, vă asigur că se va mai micșora.

«A luat-o Costin razna.» Băi, nu cred, dimpotrivă. Am și experiența multor lucruri și pot compara. Au fost perioade în viața mea când nu mai știam câte perechi de blugi, tricouri, sacouri, ori cămăși am. Mergeam la cumpărături cu poze de pe site și cumpăram ținute din cap până în picioare. Mai mult, nu am întâlnit femeie să-mi fi ținut piept la timpul petrecut în magazin.

Am realizat în timp că, deși aveam multe haine, purtam doar câteva și am început să donez haine, de ultimii saci despărțindu-mă înainte să mă plec în Spania, în 2018. Acum, chiar și cu sub 50 de obiecte de vestimentație, tot am mai găsit lucruri pe care să le donez. Un tip care doarme lângă coloanele de la blocul Ferrari de pe Calea Victoriei are geacă CK.

El poate nu face diferența, dar sunt sigur că acum îi este cald. Partea frumoasă este că nici eu nu fac diferența. Geaca respectivă nu am mai purtat-o din iarna lui 2017, dar o țineam deoarece era călduroasă, îmi stătea bine și plătisem o căruță de bani pe ea. Când am dat-o m-a și enervat primul impuls legat de banii cheltuiți, căci de purtat o purtam doar din apartament în apartament.

Acum, sunt sigur că aveți și voi poveștile voastre (chiar, lăsați un comentariu mai jos pe tema asta, să le aflăm), dar când vorbim despre minimalism nu vorbim doar de haine. Suntem, până la urmă, poporul care are un sertar cu o pungă în care depozităm pungi. Cumpărăm foarte multe lucruri în exces, de la produse de igienă până la cărți (mhm), haine, ori chiar mâncare.

Despre astfel de povești sunt cărțile din titlul. Pe langă povești găsești și sfaturi despre cum să renunți la lucrurile pe care nu le folosești. Joshua Becker are 46 de ani și este un scriitor american care a scris 4 cărți despre minimalism până acum. Are și blog. Marie Kondō este o scriitoare de 37 de ani din Japonia (tot 4 cărți), TV show host, dar și consultant în organizare / curățenie. Are și blog.

Ambii autori trăiesc minimalist împreună cu familiile lor și au făcut și o carieră din asta. De recomandat vă recomand ambele cărți. Ordinea cred că ar fi Joshua, apoi Marie, pentru a beneficia și de încheierea cărții scrisă de Kondō înainte de a vă apuca de schimbări în propria viață. Mie mi-au plăcut ultimele pagini din ultimul capitol. Părea că mă cunoaște. 🙂

Iar cartea începe așa:

Amintește-ți de propria copilărie. Sunt sigură că toți am fost admonestați că nu ne-am făcut ordine în cameră, dar câți dintre părinți ne-au învățat, în mod practic, cum s-o facem, ca parte a educației? Într-un sondaj pe acest subiect, numai 0.5% au răspuns afirmativ la întrebarea: «Ați studiat vreodată în mod formal cum să faceți ordine?».

Părinții ne cereau să ne curățăm camerele, dar nici ei nu fuseseră vreodată învățați cum să o facă. Când vine vorba de ordine, cu toții suntem audodidacți.

Marie Kondo – Bucuria ordinii

Lectură plăcută!

🛒 Le poți cumpăra de aici:

📚 «Magia ordinii» – Marie Kondō | 🛒
📚 «Bucuria de a trăi cu mai puțin» – Joshua Becker | 🛒

Îți recomand și:

📚 «Fa-ti patul» – Wiliam H. Mcraven | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Bonus:

📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof» – Marie Robert

Ok, citim filosofie, ne spălăm creierele cu conversații pline de metafore-n metafore dintre Socrate și Phaidros relatate de către Platon, cu citate din Nietzsche si Kant, învățăminte de la stoici precum Marcus Aurelius, ori Epictet, dar cum s-ar aplica ea în cotidian? Cum ar putea schimba modul în care gândim și acționăm? Sunt oare filosofii chiar așa de greu de citit?

Scrisă Marie Robert, profesoară de litere și filosofie , «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof» este una dintre cărțile care oferă răspunsuri la astfel de întrebări. Mai exact răspunsuri la 12 situații de criză contemporană, explicate de 12 filosofi capabili să ne liniștească și să ne ajute să eliminăm elementul dramatic / momentele de drama queen din viețile noastre.

Știți. Acele momente când ne putem pierde controlul, acele momente de haos în care echilibrul se risipește, acele momente de furie inexplicabilă în care ne folosim de lacrimi pentru a curăța sentimente de vinovăție, rușine, neînțelegere, ori disperare. Acele momente.

Acele momente când creierul nostru se dă cu curul de pământ, ridică ușor mînuțele și privirea către cer în timp ce ploaia măruntă face slalom printre ridurile de pe frunte, după care neuronii încep a cânta a capella I gotta keep my head up, up, up, up.

Și noi suntem de fapt în față la Ikea, gândindu-ne că ne făcusem un plan bine stabilit în care am fi vrut să cumpărăm un covoraș pentru la intrare, un ceas de perete mare precum cel din Gara de Nord, o măsuță de 35 de lei pentru hol ș-un cactus, poate și niște chifteluțe suedeze cu puțină mazăre, fie, dar avem coșul plin și €250 mai puțin pe card. 🙂

🛒 O poți cumpăra de aici:
📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» – Marie Robert

Ți-o recomand împreună cu:
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft | recenzie

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔 Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

12 situații de criză ziceam, precum cea în care ne simțim neîmpliniți, deși suntem pe terasa unei camere de hotel cu privire la mare, alături de jumătatea cea bună îmbrăcată sumar, cu fructe aranjate frumos pe un platou mare și latte-uri în cești cu pereți dubli, iar mintea noastră se gândește de fapt cum ar fi fost să fim la munte-n Elveția, pe placă, cum am văzut într-un Reels.

Despre asta am scris mai mult în articolul Când filosofii ne răspund la întrebări. Blaise Pascal: De ce nu ne place să trăim prezentul și-l dăm la schimb pe retelele sociale?, inspirat din «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof», carte al cărui titlu original este “Kant nu mai știi ce să faci, există filosofia” (Kant tu sais plus quoi faire il reste la philo).

Mi se pare esențial să scoatem filosofia din biblioteci și s-o reașezăm în miezul întâlnirilor cu prietenii, al vieții profesionale și, mai ales, al vieții noastre cotodiene. […] Să cobori filosofia de pe piedestal înseamnă și să-i aduci un omegiu, dar și să faci în așa fel încât această cunoaștere, atât de prețioasă, să-ți devină familiară.

Marie Robert

«Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filosof» îți povestește despre mahmureală, depășirea de sine, etica (știrilor?), dating și dragoste, timp, crizele adoleșcentine, iubirea față de animalele de pe lângă casă, rațiune și pasiune, ori despre cultură și diversitate, fiecare capitol terminându-se cu o explicație din partea unui filosof, precum și o recomandare de carte.

Datorită autoarei, eu am ajuns să-l citesc pe Platon și să-mi fac un stash de Kant și Nietzsche pentru vinul fiert de la iarnă. Iar cartea am făcut-o cadou de două ori până acum, însă am văzut că a fost comandată de încă câteva persoane în urma articolului amintit mai sus despre Blaise Pascal, datorită căruia voi căuta să ajung cât de curând la muzeul Zwinger din Dresda.

Pe Marie Robert o găsiți și pe Instagram: @philosophyissexy.

🛒 O poți cumpăra de aici:
📚 «Kant nu mai gasesti solutii, cheama un filozof» – Marie Robert

Ți-o recomand împreună cu:
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft | recenzie

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.