Am terminat la începutul săptămânii “Atitudinea este totul” de Jeff Keller, o carte motivațională / de dezvoltare personală care-și propune să-ți arate, în 170 de pagini, că viața este despre atitudinea (și gândirea) pozitivă, un curent pe care l-am observat atât online, dar și offline, preponderent în grupuri cu membri de gen feminin, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani.
«Atitudinea este totul» nu este o carte scrisă prost. Se citește extrem de ușor, conține idei care, scoase din context, te pot inspira, însă cred că se adresează unui public foarte puțin educat emoțional. Iar cartea simulează dezoltarea personală și stimulează o anumită categorie să adopte un curent fals: fake it till you make it.
🛒 Nu o recomand, însă o poți cumpăra de aici:
📚 «Atitudinea este totul» – Jeff Keller
Își recomand în schimb următorul pachet:
📚 Unfu*K Yourself – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚 Ganduri catre sine insusi – Marcus Aurelius (vezi recenzia)
📚 Jocul infinit – Simon Sinek (vezi recenzia)
📚 Arta negocierii – Chris Voss, Tahl Raz (vezi recenzia)
Citind introducerea și primul capitol nu aveam în cap nimic altceva decât un clip al lui Chris Voss și efectul Pinochio prin prisma acestuia, Voss susținând că dacă cineva face un efort pentru a-ți explica un lucru și folosește din ce în ce mai multe cuvinte, cu atât este mai probabil să te mintă, iar surplusul de cuvinte vine din frica de a nu fi prins, cumva, cu minciuna.
Contextul și epifania
Probabil vă întrebați cine e Jeff Keller și cum a ajuns să scrie o carte motivațională.
Long story short, Keller este un fost avocat stagiar din New York, care, la 30 de ani, a ajuns într-un punct în care era la pământ din punct de vedere emoțional. Deși jobul de avocat pe care-l avea urma să-i aducă o viață plină de succes și fericire, acesta presupunea și completarea multor acte, dar și întârzieri constante și amânări ale proceselor, lucruri care-l frustrau și-l făceau nefericit.
Moralmente, eram la pământ. Nimic din viața mea nu avea sens. Acest zbucium cotidian a influențat în același timp și felul în care arătam. Deși nu împlinisem încă 30 de ani, atătam de parcă aș fi avut 40!
În acest context, într-un miez de noapte pe care-l petrecea pe canapeaua din living cu telecomanda în mână în timp ce soția dormea, a nimerit pe un canal de teleshopping și a rămas fascinat de Banca Mintală, un curs de dezovoltare personală pentru acasă care “explica faptul că ceea ce obținem în viață se bazează pe convingerile noastre subconștiente”.
la momentul respectiv eram atât de disperat, încât m-am hotărât să încerc și această soluție. Mi-am scos cartea de credit și am comandat programul. Acea noapte petrecută în sufragerie a reprezentat momentul de cotitură al vieții mele.
Jeff nu menționează ce făcuse înainte de a încerca și această soluție. Nu spune că ar fi încercat să meargă la psiholog, ori să facă măcar sport. Bănuiala mea este că nu făcuse nimic, iar jocul pe care-l juca era, cel mai probabil, o variantă mai diluată a Sărmanului, explicat de psihologul Eric Berne în Jocurile noastre de toate zilele (ex. un tip fără loc de muncă ajunge atât de disperat încât nici nu se mai obosește să-și caute unul).
Iar dacă tot am amintit de Eric Berne și jocurile pe care le descrie în cartea sa, dar și de segmentul feminin amintit mai sus, mi se pare că discursul pe care-l are cartea adresează jucătorii pentru “În ziua de azi”. Sociologic, acest joc este practicat de către un anumit gen de femei de vârstă mijlocie, care au mici venituri independente, dar cu ceva carențe de încredere (“nu e de mirare că în ziua de azi nu mai poți avea încredere în nimeni”).
Atlfel spus, audiența potrivită pentru curentul self-help.
Red flags
Nu am o problemă cu citatele, dimpotrivă. Cel mai probabil, citatele reprezintă unele dintre cele mai vechi tipuri de conținut online. De vârsta citatelor în online mai sunt poate doar felicitările digitale, un tip de conținut care, în zilele noastre, s-a transformat în imagini cu flori și texte precum “Bună dimineața la cafeluță”. Le știți. Personal, eu am crescut cu citate din interviurile lui Steve Jobs, de exemplu, majoritatea stoice.
Dar cartea lui Jeff Keller abundă de citate. Fiecare titlu de capitol poartă cu el și un citat, încadrat de un chenar rotunjit la colțuri. La fiecare câteva pagini din carte, desprins de text și încadrat, de asemenea, separat, vei găsi câte un citat și persoana căreia îi este atribuit. Dacă ar exista o competiție literară pe tema asta, sunt sigur că Atitudinea este totul de Jeff Keller ar câștiga titlul de cartea cu cele mai multe citate.
Keller a scris cartea pentru americani. Se vede asta în multiplele exemple cu caracter pecuniar pe care le oferă în a exemplifica gândurile pozitive și cum te vor ajuta acestea să obții benerficii (materiale :)), dar și de faptul că majoritatea citatelor aparțin unor speakeri motivaționali, politicieni, psihologi și folosofi (majoritatatea) americani, adepți ai curentului gândirii pozitive.
Problema pe care o văd în cartea lui Keller este că multe dintre citate sunt platitudini optimiste ce par a contura formula clasica a curentului self-help, iar umorul din toată treaba asta este dat de faptul că pe lângă citate ale lui William James, considerat părintele psihologiei americane și al psihologiei funcționale, găsim și astfel de citate platitudini atribuite anonim.
Iată despre ce vorbesc:
- Atitudinea pozitivă este pașaportul nostru pentru un mâine mai bun
- Atitudinea reprezintă o putere secretă, care funcționează 24h pe zi, spre binele sau răul cuiva
- Ziua evoluează în direcția în care se mișcă colțurile gurii tale
- Zâmbetul reprezintă o metodă necostositoare de a îmbunătăți felul în care arăți
- Devenim parte a ceea ce ne înconjoară
- Prietenii îți vor extinde viziunea sau îți vor omorâ visele
Ca să nu mai zic și faptul că, printre aceste citate, autorul oferă inclusiv câteva… din el însuși. În carte amintește inclusiv despre un business de succes de citate! S-ar putea ca Voss să nu fie neapărat cel mai ascuțit creion din penar și să se poată înșela… S-ar putea. Dar, chiar și așa, Keller se străduie mult prea vizibil pentru a demonstra că apa-i umedă.
Dar să nu fim superficiali și să ne rezumăm doar la citate.
În chiar primul capitol, autorul face referire la Omul în căutarea sensului vieţii al lui Viktor Frankl și scoate din context un paragraf care, cumva, îl avantajează, Viktor spunând la un moment dat că omului îi poți lua totul, mai puțin una dintre libertățile omenești, și anume “aceea de a-și alege atitudinea în orice împrejurări, de a-și alege calea“. Iar de aici Keller pleacă-ntr-o întreagă teorie și asociere cu întreaga teză a lui Frankl.
Însă, cei care au citit totuși cartea lui Viktor Frankl știu că lucrurile sunt mult mai profunde față de superficialitatea abordării subiectului de către Keller. Omul în cautarea sensului vieții este o carte despre supraviețuire, speranță și motivație (care motivație pleacă din De ce-ul lui Nietzsche), dar și o carte despre iubire (care, de fapt, l-a ținut în viață pe VF în lagăre), nu despre gândirea pozitivă și self-help.
După reîntoarcerea din lagărele naziste, Frankl a dezvoltat chiar și o ramură a psihoterapiei, teoria lui fiind aceea că viața nu este despre căutarea plăcerii, cum afirmă Freud, ori a puterii, cum susține Adler, ci o căutare a sensului (a De ce-ului amintit mai sus). Logoterapia este o metodă mai puțin retrospectivă și introspectivă, se concentrează pe viitor, iar pacientul este confruntat cu și reorientat către sensul vieții sale.
Viktor Frankl vorbește despre conștientizare, iar teoriile lui nu au totuși nicio treabă cu atitudinea despre care vorbește Keller, ori faptul că, în orice condiții, pentru a putea atinge orice scop pe care l-am avea în viață (de preferat pecuniare în exemplele lui Keller, căci sunt cel mai ușor de rumegat în primele două trepte ale piramidei lui Maslow), trebuie să avem o gândire pozitivă.
🛒 Nu o recomand, însă o poți cumpăra de aici:
📚 «Atitudinea este totul» – Jeff Keller
Își recomand în schimb următorul pachet:
📚 Unfu*K Yourself – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚 Ganduri catre sine insusi – Marcus Aurelius (vezi recenzia)
📚 Jocul infinit – Simon Sinek (vezi recenzia)
📚 Arta negocierii – Chris Voss, Tahl Raz (vezi recenzia)
Fake it till you make it?
Am o teorie. Ca și în cazul inteligenței, ori a fizicului, emoțiile trebuie și ele cultivate la rândul lor. Cum realizăm treaba asta? În principiu prin experiențe de tot felul. Altfel spus, nu ne naștem niciodată cu nivel maxim de cunoaștere și conștientizare a emoțiilor, ci le creștem, cei mai fericiți dintre noi încă din fragedă pruncie, adăugând layer peste layer.
Exemplul pe care-l dau întotdeauna în discuția asta este tot cel al iubirii. Într-un fel iubești până în 20 de ani, când testosteronul și estrogenul curg precum sângele prin vene, altfel până la 30, când experiențele de viață cun ar fi mutatul împreună cu persoana iubită mai adaugă câteva layere precum grija față de celălalt, de protecție, altfel iubești până în 40 când conștientizezi (sau ar trebui) emoția și simți inclusiv responsabilitatea afirmației “te iubesc”.
Teoriile lui Keller mi se par, pe lângă brainwashere, și soulwashere. Nu poți să ai o abordare de tip fake it till you make it și să te aștepți ca rezultatele să fie true. Faptul că-ți petreci timp pe un scaun într-un garaj nu te face mașină și nici mecanic.
În “Lecția nr. 7”, fiecare capitol din carte fiind, de fapt, o Lecție de gândire și atitudine pozitive, Keller delimitează clar ce înseamnă negativ și pozitiv pe o întrebare clasică: “Ce faci?”. Răspunsuri precum “Sunt obosit” sunt privite ca negative. Răspunsuri mediocre, “aflate pe o treaptă superioară din grupul negativiștilor” sunt de genul “sunt bine”, sau “ca de obicei”.
Răspunsurile pozitive pe care Keller le atribuie oamenilor entuziaști, care pășesc cu mai multă încredere și toată lumea se simte bine când se află în preajma lor sunt cele de genul “Fantastic”, sau “Excelent”, sau “Minunat”, sau “Sunt în culmea fericirii”. Altfel spus, toate superlativele și exagerările posibile. El însuși spune câ atunci când cineva îl întreabă cum se simte, răspunde cu “Grozav!”.
Există și o diferență de limbă aici, Great având un sens mult mai domol decât Grozavul din limba română, însă același capitol recomandă alăturarea de grupul pozitiv și ignorarea / înlăturarea negativiștilor. Dar a prevăzut treaba asta și cere să nu fie înțeles greșit, deoarece apreciază mult integiritatea (?) și afirmarea adevărului, dar nu crede totuși că în acest caz este vorba despre a spune adevărul.
Iar pentru exemplificare, povestește un scenariu în care o tipă, Sally, răspunde cu “sunt obosită” la întrebarea “Ce mai faci?” și analizează repercusiunile negative ale unui astfel de răspuns: presupusele emoții negative atât la Sally, cât și la cel care i-a adresat întrebarea. Climaxul scenariului lui este momentul în care, pe acest fundal în care Sally este obosită, aceasta realizează că a câștigat $1M la loto.
Ce crezi că va face Sally? Nu uita, este extrem de obosită. Știm amândoi că Sally va sări de pe scaun, va țipa și se va agita. Ai putea crede că este în timpul orelor de gimnastică aerobică. […] Va fi plină de energie și probabil că va sărbători toată noaptea… și va plănui ce să facă cu banii!
Așteaptă un moment. Cu zece secunde mai înainte, această femeie era epuizată. Acum are energia unei fete de 15 ani, căreia tocmai i s-a spus că va face parte din echipa de majorete. Ce s-a întâmplat în acele 10 secunde astfel încât cineva să devină dintr-o persoană extrem de obosită… una exuberantă? A luat vitamina B12? I-a atuncat cineva o găleată cu apă rece în cap?
Nu. Transformarea a fost în întregime mentală.
După care, ca să contrabalanseze faptul că a folosit o exagerare to make a point, Keller spune că nu încearcă să diminueze senzațiile pe care le trăia Sally, că oboseala ei era reală, dar consideră că aceste lucruri nu prea au legătură cu adevărul și că este vorba despre aspectul asupra căruia Sally alege să se concentreze. Eu consider că argumentul lui Jeff Keller este total nefondat.
Transformarea despre care vorbește Keller la Sally este pur emoțională, iar dacă exagerăm și noi puțin pe tema asta, cu un grad puțin mai ridicat de sensibilitate, Sally ar fi putut leșina de… emoție. Nimeni nu leșină de prea multă atitudine pozitivă auto-impusă. 🙂
Emoțiile nu funcționează cu teoria “fake it till you make it” și sunt aproape sigur că tulburările comportamentale sau psihice își fac loc astfel în mințile noastre. Nu ai cum să “fake” emoția, să nu faci nimic cu și pentru ea și să fi și ok ulterior cu asta. E ca și cum ai mânca în fiecare zi la McDonald’s visând că o să ai pătrățele pe abdomen și, ce să vezi, visul să devină realitate. Not gonna happen.
Înțeleg ideea de a gândi pozitiv, o regăsim și la stoici, doar că acolo se bazează pe conștientizare (ca și în cazul lui Frankl), nu integrarea unor emoții fără a le experimenta și/sau înțelege, pentru a ajunge să aplaudăm orice, oricând, oricum ca focile (cred că mi se permite și mie această exagerare), motiv pentru care discursul motivațional al lui Keller nu-l percep ca fiind nimic altceva decât un discurs de alienare.
Sau un discurs de auto-cenzură a propriilor gânduri și emoții care nu cred că duc altundeva decât la formarea de bariere psihologice, ori, într-un final, la afectarea planului decizional. Soluția lui Keller pentru a deveni o persoană pozitivă și pentru a obține rezultatele pe care ni le dorim se regăsește în Lecția numărul 2 din partea I, intitulată Ești un magnet uman.
- Pasul 1. Citește în fiecare zi literatură motivațională, care să îți îmbunătățească starea de spirit. Acordă-ți 15-30 de minute în cursul dimineții în acest scop; este, de asemenea, o idee bună să faci același lucru și înainte de a te culca. Există mii de cărți motivaționale și de articole dintre care poți alege. Citește orice ți se pare interesant – Biblia sau alte materiale pe teme spirituale sau, poate, biografii care te inspiră […]
- Pasul 2. Ascultă în fiecare zi casete motivaționale. Poți asculta aceste casete în mașină, în timp ce mergi undeva, acasă sau în timpul exercițiilor fizice. Cheia este repetiția. Atunci când asculți aceste mesaje tot timpul, ele devin parte din tine și începi să le aplici pentru a-ți îmbunătăți viața.
Același capitol se termină însă cu o remarcă argumentată pe larg. Nu spera să ai succes imediat. Iar explicația cred că o găsim dialuată-ntr-unul dintre Jocurile din Cabinetul de Terapie din cartea mai sus aminită a lui Eric Berne. A nu se confunda cu procedura medicală. Jocul “Psihiatria” se bazează pe poziția “Sunt un vindecător” susținut în mod normal de o diplomă. “Aici scrie că sunt un vindecător”. Diploma lui Keller sunt cele 4.18 puncte de rating din 5k+ voturi pe Goodreads.
Nu este un joc rău, dimpotrivă. După cum afirmă Berne, poziția este constructivă, binevoitoare – de aceea și prinde -, iar cei care joacă acest joc pot face foarte mult bine dacă sunt instruiți profesional. Dar tot Berne remarcă că este foarte probabil ca rezultatele terapeutice din spate să fie și mai bune dacă zelul terapeutic este temperat. Iar discursul lui Keller este oricum vrei tu, doar temperat nu.
Sunt deschis la alte puncte de vedere ori o dezbatere pe tema cărții lui Jeff Keller, iar pentru asta te invit în zona de comentarii de mai jos. Mulțumesc.
🛒 Nu o recomand, însă o poți cumpăra de aici:
📚 «Atitudinea este totul» – Jeff Keller
Își recomand în schimb următorul pachet:
📚 Unfu*K Yourself – Gary John Bishop (vezi recenzia)
📚 Ganduri catre sine insusi – Marcus Aurelius (vezi recenzia)
📚 Jocul infinit – Simon Sinek (vezi recenzia)
📚 Arta negocierii – Chris Voss, Tahl Raz (vezi recenzia)
costin.ro 