Un american whatevaruieste grav cu o bicicleta, una bucata emitator GPS si niste hoti. Istoria o gasiti aici, cele doua citate care m-au tulburat pana la lacrimi sunt astea.

I’d come to San Francisco for a funeral—my father-in-law had passed away. I drove downtown to pick up his ashes and, combining two errands into one, drove down Market Street to buy a stolen bike.

… asta dupa ce a lui era pa si pusi.

Minutes later, I was driving around San Francisco with a stolen bike in back and my father-in-law’s ashes up front. The bike was beautiful—an IRO track bike, designed and built in Pennsylvania, with a flip-flop hub, slim handlebars, and a tiny leather seat.

Un altul timelapseaza o bicicleta prin NY. Care bicicleta, dupa 210 zile incepe sa se dizolve in natura, disparita fiind inevitabila in aproximativ o luna. :-)

Sa treci podul peste Dunare din Romania in Bulgaria te costa 6 euro. La intoarcere, bulgarul iti ia doar 2 euro. Jumatatea de pod romaneasca e plina de gropi. Jumatatea de pod bulgareasca e ca in palma.

Care-i spilul?

Despre ce ziceam aici, via Alex.

Romanul nu a stat niciodata bine cu nervii. Daca unul striga “Ia-o sus, Becali!” se mai trezesc inca 50 care sa urle acelasi lucru. Daca da unu cu pumnul intr-un club, se mai trezesc cel putin 2 sa-si incerce falangele in maxilarul vecinului. Proportional, deh.

Asa si cu revolutia lui peste.

Vin 100 de insi sa bea un ceai, in frig. ProTV, cu calm, raporteaza hectarul. Realitatea si Antenele dubleaza raportarea, folosesc verbe si substantive care-ti ridica parul pe mana doar la auzul pronuntiei grave, pentru ca, intr-un final, sa ai senzatia ca, de fapt, oamenii aia nu au baut ceai. Ci sange. Si ca erau vampiri. Care se mancau intre ei! Si-ti vor manca si familia, dupa ce termina cu a lor! Si cu cainii comunitari!

De ce televiziunile de stiri agraveaza situatia?

E retorica, ofcorsea, insa e trista. Pentru ca (si nu de ieri, de azi) simt ca nu am cum, efectiv, sa ma lupt cu audienta asta. Imi e prea greu. Sunt atatea de facut intr-atat de putin timp, incat simpla implicare mi se pare un defavor. Mie.

Prefer sa ma adaptez, insa poate-s eu MULT prea egoist. Ca lenes n-am iesit.

Pe bune acum, e cineva care nu stia de curvele de pe Plevnei sau gara Basarab? Le-am vazut inca din prima saptamana de facultate (se intampla prin jurasic, in ’96), la fel de bine cum vedeam si masinile de politie oprind in fata caselor din fata IDM-ului din zona (asa cum il stiu eu, nu am mai trecut prin zona de vreo 10 ani, cred).

La 100.000 de ani distanta, o femeie politist sub acoperire si-a incasat niste pumni pentru a prinde, intr-un final, 31 de politisti corupti. Stiti de ce mi se pare de rasu plansu? Liceenii din ziua de astazi copiaza cu micro casti cat gamalia de la bolduri infipte in ureche, in timp ce, cu atata tehnologie in jur, femeia asta indura un tratament inutil.

D-asta.

Pentru cei care au timp sa priveasca ceva frumos, vi-l prezint pe asit. Foarte meticulos omu’. Genul “cand ma fac mare vreau sa fiu ca el”.

… pentru ca devenise un pericol public, prin incoltire, si urma sa-i atace pe cei care il incercuisera intr-o padurice (nu inteleg la ce altceva se asteptau cei care s-au dus sa-l prinda), in India, un leopard care a mai si caftit vreo 4 oameni in drumul lui prin Gauhati, un orasel cam la jumatatea Bucurestiului, a fost tranchilizat si trimis la gradina zoologica.

* sursa foto si info.

Say: He, Allah, is the only and One.
Allah is He on Whom all depend.
He begetteth nor, nor is He begotten.
And none is like Him.

Textul de mai sus este de pe o placuta situata pe tocul usii de la intrarea turistilor in Moscheea Albastra. Nu m-am tinut de promisiune, 10 s-au facut 11. Pe Facebook mai gasiti 2 seturi, in doua albume publice: Turcoaicele si Hagia Sofia (super interioare).

Click pe prima si enjoy!

De la etajul 40

Una dintre sutele de tarabe din centrul vechi al Istanbuluilui

Perspective

Tind sa cred ca nu a vazut vreodata o geanta sau un portofel original

Geanta din argint masiv. 2000 de lire (app 1000 de euro)

Turnul Galata si podul cu acelasi nume de pe care pescuiau cateva sute de turci

Un turc spalandu-se inainte de rugaciune, la nu mai mult de 2 grade celsius, intr-o apa de-ti taia respiratia

Sultan Ahmed Mosque – Blue Mosque – Interior

Stramtoarea Bosfor, dimineata

Sultan Ahmed Mosque – Blue Mosque

Revelion 2012

Tragand o linie de mijloc intre ceea ce spun Vlad si Bobby, mi-ar placea ca in 2012 sa am “curajul” sau mai bine spus prezenta de spirit a lui Petreanu in a face fotografii (care v-ati uitat in 2011 peste fotografiile pe care le-a postat pe blog).

-7 grade, Karnobat, un orasel de nici 15k locuitori de prin muntii Bulgariei, o sina de cale ferata care mi-a sectionat ambele cauciucuri de pe stanga, gasit un mosneag, paznic la un depozit de cauciucuri, ce se incalzea la o butelie cu gaz, 2 jenti aproape praf facute, una rezolvata de niste oameni pe care nu o sa-i mai vad niciodata.

Parte m-am simtit ca atunci cand m-am intalnit cu un samurai in Africa de Sud, in ciuda faptului ca era noapte, iar sansele sa continui drumul spre Bucuresti nu prea erau, in ideea in care nu intelegeam o boaba bulgara, iar bulgarii pic de romana sau engleza :-). Ce-mi pare rau este faptul ca nu am scos aparatul foto din rucsac.

Va puteti inchipui ca am discutat cu el =)) vreo 15 minute, el in bulgara, eu in romana, in drum spre un bancomat? Cred ca singurele dati cand am fost pe aceeasi lungime de unda a fost cand ne masuram grosimea pantalonilor (de frig), cand i-am aratat pozele cu pisicile mele si cand a pronuntat cuvantul rachiu.

Era o investitie, zic, pe care mi-ar fi placut sa o pastrez aici, pe blog.

In urma cu vreo 3-4 ani, cand plecam pe undeva, faceam fotografii ca toata lumea. Cu sutele. Mi-am dat seama in scurt timp ca ceva nu-i bine. Nu aveam timp sa le revad pe toate. De fapt nimeni nu are timp si chef sa vada 800 de fotografii, fie ele si din Africa. Si am inceput sa fac mult mai putine. Pana intr-o suta.

De jumatate de an, mi-am permis sa ma joc cu ceva scule pe care le-am strans chibzuind fiecare milimetru al obiectivelor. Astazi, m-am decis ca dupa orice calatorie pe care o voi face, sa public pe blog un set de 10 fotografii, cele mai reprezentative dintre cele mai reprezentative.

Ca intr-o galerie, insa virtuala. Sa pot sa ma uit peste ele oricand vreau. Sa poata sa se uite oricine peste ele, fara sa se plictiseasca. Sa le pot printa si sa le agat de perete. Sa le puteti printa si sa le agatati de perete. Sa lase ceva in urma lor. Sa faca sens. Sa.

Si am creat si un tag, 10 fotografii, care asteapta 2012-le ca pe ziua de salariu :-).